Aranjăm camera copilului: ce nu trebuie să lipsească din ea?

  Categorii: Sfaturi pentru jucării,
6 m.
09. ian'18

Camera copilului este locul unde copiii își petrec cel mai mult timp. Dețin acolo un imperiu al jucăriilor, dorm acolo, iar mai târziu își fac temele la birou. De la început părinții le citesc aici povești de noapte bună, iar spațiul cel mai mare îl ocupă pătuțul, masa pentru schimbat și poate un scaun pentru alăptat. Avem pentru dumneavoastră câteva obiecte care nu trebuie să lipsească din camera copilului, chiar dacă este vorba despre bebeluș sau școlar.

Toți părinții știu că, pătuțul copilului este cel mai important într-o cameră de copii. Acestuia i se alătură dulapul pentru haine și, bineînțeles, niște jucării. În afară de acestea avem pentru dumneavoastră și câteva lucruri interesante, care fac din camera copilului dumneavoastră un mic regat. Fie pentru somn sau pentru joacă, copii își petrec cel mai mult timp în camera lor, așa că să se simtă acolo cât mai bine.

Somnul liniștit al celor micuți

În primele luni de viață după naștere, bebelușii dorm o perioadă mai lungă a zilei. De aceea este necesar să le asigurăm un somn neîntrerupt, lung și liniștit. Exact la asta s-au gândit designerii a două mărci noi în oferta noastră - Red Castle și Beaba. Îi veți invidia pe copii dumneavoastră privind la somnul lor dulce.

Cuib pentru dormit Cocoonababy® Red Castle

Cuibul pentru dormit Cocoonababy® de la Red Castle îi ajută pe bebeluși să adoarmă mai repede decât în patul mare și totodată, prelungește somnul acestora. Datorită acestui cuib bebelușii se trezesc de mai puține ori cu reflexul Mono și nu îi deranjează refluxul. Somnul în cuibul Red Castle minimalizează riscul căpușorului moale și promovează o creștere corectă și sănătoasă a copilașilor.

Bebelușul este intr-o poziție corectă pe parcursul somnului, nu își mișcă puternic capul iar piciorușele îi sunt mai sus decât fundulețul – exact ca și în burtică. Cuibul Cocoonababy® este de asemenea potrivit și pentru copii născuți prematur, puteți introduce în el fără griji copii începând de la 2,8 kg. Copilașul poate să doarmă în cuib aproximativ până la trei chiar patru luni, până nu începe să se întoarcă singur.

Cuib de somn red castle

Lampă pentru copii Beaba Pixie Stick

Copilul dumneavoastră nu știe să adoarmă fără lumină? Lampa pentru copii Beaba Pixie Stick îi ajută să adoarmă pe toți copiii cărora le este frică de întuneric. Lampa Beaba de culoare albastră are un aspect plăcut și conține chiar două lumini intensive – o lumină mai caldă potrivită pentru adormit și somn și una mai intensivă pentru citit. Intensitatea luminii se schimbă ușor, prin apăsarea unui buton. Lampa poate fi apucată de un suport și poate fi transportată ca o lanternă. Lampa Beaba rezistă să lumineze 35 de ore și se încarcă prin cablu USB încorporat în structura sa albastră, care servește ca și suport.

Lampa de noapte beaba

Joaca în siguranță și neîntreruptă de nimic

Condițiile perfecte pentru joacă trebuie câteodată ajutate. Pentru copii nu este deajuns doar jucăria în mâini, ci au nevoie să se simtă confortabil în camera lor. Ceva moale pentru șezut, aerul proaspăt și ordinea după joacă nu trebuie să lipsească.

Umidificator de aer Beaba Silenso

Umidificatorul de aer Beaba Silenso umezește aerul în fiecare cameră a casei dumneavoastră și vă scapă odată pentru todeauna de aerul uscat irespirabil. Umidificatorul de aer emană abur rece. Umidificatorul de aer Beaba este silențios, emite doar 35 dB și nu deranjează somnul liniștit al copilului. Designul umidificatorului se potrivește perfect în fiecare cameră a copilului și este o decorație frumoasă. Aparatul are un mâner practic, așa că îl puteți muta oricând în altă camera.

Umidificator aer beaba

Perna pentru copii Bomboo toTs

Perna pentru copii Bamboo toTs-smarTrike este o pernă practică și un culcuș într-una, care este potrivit pentru bebelușii mici și nou-născuți. Bebelușul, expus acestei simple combinații de două culori, se va simți foarte confortabil și liniștit. Datorită diferitelor combinații de alb-negru se dezvoltă mai bine gândirea și capacitatea de memorare a bebelușului. Perna pentru copii este plăcută la atingere, confecționată cu privire la nevoile copiilor mici. Poate fi utilizată și pentru alăptarea bebelușului, ca suport moale pentru bebeluș.

Perna sarpe tots

Coș pentru jucării toTs smarTrike

Coșul pentru copii are o culoare alb-negru și model de pădure, se potrivește atât pentru băieți cât și pentru fete. Coșul pentru copii toTs are două mânere pentru agățare pe pătuț, dulap sau pentru simpla lui purtare în mână. Coșul pentru îmbrăcăminte și jucării Bamboo de la producătorul toTs-smarTrike este un coș practic pentru camera copilului dumneavoastră. Pe partea superioară a coșului există o pânză retractabilă, care ferește conținutul din coș de praf, și 2 mânere.

Cos alb negru tots

Pentru micuții artiști

Credeți că, copilul dumneavoastră are un talent muzical sau artistic? Nu lăsați pe ultima sută de metrii ci încurajați-l de mic. Cu banca și pianul din lemn de la marca franceză Janod veți descoperi în copii mici genii, sau îi veți distra măcar cu ceva original.

Banca din lemn cu scaun Janod

Banca școlară din lemn cu scaun Pink&Pink a mărcii francize Janod este o bancă frumoasă pentru desenat, potrivită pentru fetițe de la 3 ani. Banca de școală pentru copii de culoare roz și culoare luminoasă de lemn este un cadou minunat pentru toate prințesele mici. Măsuța pentru desenat este dotată cu un scaun practic. Suprafața de lucru a mesei este formată dintr-o tablă. Cu măsuța școlară cei mai mici copii se pot juca de-a școala și se pot pregăti pentru ziua în care, o bancă reală de școală le va aparține. Banca școlară o găsiți în oferta noastră și în culoare albastră pentru băieți.

Banca din lemn janod

Pianul din lemn Confetti Grand Piano

Pianul din lemn Confetti Grand Piano este un intrument muzical din lemn, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani. Dacă aveți acasă un mic muzician, acesta va fi pentru el cadoul ideal. Prin interpretarea unor melodii simple sau tonuri veți atrage atenția rodului dumneavoastră, apropiindu-l de lumea muzicii. Atingerea clapelor întărește coordonarea ochilor și a mâinilor, dezvoltă sentimente muzicale și ritmul, fantezia, creativitatea și imaginația. Pianul pentru copii este o distracție garantată pentru  întreaga familie. Copii dobândesc încredere în sine și curaj la prestațiile în fața celor dragi.

Pian pentru copii janod

Nu are importanță dacă camera copilului din casa dumneavoastră este mare sau mai mică, sau dacă o împarte cu un frate mai mare. Sunt obiecte care nu ar trebui să lipsească, deoarece încurajează creșterea curată și corecta a copiilor. În oferta noastră găsiți tot ce este necesar pentru bebeluși și părinți, nu doar jucării frumoase pentru toate categoriile de vârstă.

Amenajați camera copilului