Producătorul italienesc Mondo îşi scrie istoria încă din 1948, care a început într-un atelier mic şi a crescut până la nivelul unui producător internaţional, astfel au chiar mai mult de 1500 de angajatori. În spatele ofertei large ale jucăriilor Mondo se află atenţia îngrijită, noutaţile şi luarea în considerare a nevoilor copiiilor.În ofertele mărcii găsiţi rollere, patine, rollere twist & roll.Printr-e jucăriile unice ale producătorului puteţi alege şi din jucării de nisip, din articole de ştrand şi din vaporaşe. Figurinele exclusive din poveşti, care se află pe jucăriile mondo,cum ar fi de ex. supereroile Disney Barbie, Hello Kitty şi multe alte figurine, oferă o bucurie şi odistracţie desăvârşită copiiilor, iar copiii nu numai că se vor bucura dar aceste jucării vor fi de mare folos în dezvoltarea sănătoasă a corpului şi a sufletului copiiilor.
Trotinetă Maşini MondoSFATUL nostruTrotineta Mondo cu trei roţi, care este ornată cu imaginea poveştii adorate Maşini, este un vehicul mic unic şi de calitate , care se potriveşte celor mai severe standarde europene referitoare la siguranţă. Această trotinetă unică, datorită greutăţii sale uşoare, este ideală copiiilor încă de la vârsta de 3 ani. Aspectul splendid şi unic al vehiculului mic fabulos va vrăji fiecare băieţel. Suprafaţa pe care păşesc copiii şi care este ornată cu imagini duioase, este antiderapantă şi foarte stabilă, astfel este garantată cea mai sigură deplasare.
Trotineta cu trei roţi pentru copii este dotată cu trei roţi de silicon de calitate, care la nevoie pot fi demontate şi schimbate cu uşurinţă. Roţile transparente din silicon sunt antiderapante, rezistă la accidente şi asigură o deplasare confortabilă. Construcţia trotinetei este combinaţia materialelor metalice solide uşoare şi al plasticului rezistent. Înălţimea ghidonului trotinetei Maşini pentru copii, se poate regla după nevoile micuţului, astfel trotineta va creşte împreună cu copilul dumneavoastră. Mânerele sunt antiderapante şi sunt plăcute la atingere. Întreaga trotinetă străluceşte în culorile temei populare Maşini de roşu şi galben.
O parte inseparabilă a vehiculului mic este geanta practică demontabilă, ornată cu tema de poveste. Mondo este o firmă italiană cu tadiţie lungă, care se ocupă cu furnizarea jucăriilor de calitate pentru copii. Datul pe trotinetă este o metodă ideală pentru activitate fizică, iar copii adoră distracţiile asemănătoare. Trotineta Mondo pentru copii, datorită celor trei roţi este mult mai stabilă şi sigură, faţă de trotinetele tradiţionale, de aceea folosirea acesteia este ideală de la vârsta de 3 ani. Pentru datul pe trotinetă în siguranţă este recomandat folosirea echipamentului de protecţie, în primul rând folosirea protecţiei de genunchi, de încheietură, de cot şi folosirea căştii de protecţie. Rezistenţa maximă a trotinetei la greutate este 20 kg. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON18005 | |
Trotinetă cu trei roți Unicorn MondoTrotineta cu trei roţi cu motivul popular și drăguț Unicorn este într-adevăr un vehicul mic de calitate înaltă potrivit pentru fiecare copil, dar mai ales pentru fetițele de la 3 ani. Datorită greutății sale mici, această trotinetă fantastică și cu un design rezistent se poate împacheta uşor pentru excursii, distracţii și nu ocupă mult spațiu. Designul fascinant și unic al vehiculului decorat cu motivul fabulos unicorn îl va fascina pe fiecare copilaş. Designul de culoare roz drăguț a trotinetei le va fascina pe fetițe. Accesoriul minunat al trotinetei este geanta de pe ghidon decorată cu motivul fabulos, care completează pe deplin trotineta și oferă o posibilitate excepțională pentru depozitarea lucrurilor mici.
Trotineta Mondo este dotată cu două roţi în partea din spate, iar datorită acestora copilaşul nu trebuie să fie atent la echilibru în timpul mersului. Aceasta este prima trotinetă minunată. Trotineta cu trei roţi este dotată cu roți de calitate, din silicon, care pot fi demontate ușor și schimbate cu unele noi. Roţile transparente din silicon sunt rezistente la impact și asigură mersul confortabil. Structura trotinetei este puternică și rezistentă și îi va sluji pe copii pentru un timp îndelungat. Mânerele sunt nealunecoase și în același timp la atingere. Capacitatea de greutate a trotinetei este de 20 kg.
Mersul pe trotinetă este o modalitate excelentă pentru mişcarea corpului şi copii adoră o astfel de distracţie. În timpul mersului pe trotinetă copilaşului i-i se dezvoltă musculatura, abilităţile motorice, cu această trotinetă se vor îndrăgosti ușor de mișcare și de sport. Mondo este un producător italian de jucării de calitate, care dispune de mulți ani de tradiție. Mondo este producătorul oficial al numeroaselor produse licenţiate, decorate cu desenele animate populare, seriale şi filme. Pentru un mers mai sigur pe trotinetă este recomandată folosirea echipamentului de protecție, în primul rând folosirea genunchierelor, manșetelor, cotierelor și căștii. Suportul pentru picioare al trotinetei este nealunecos pentru o deplasare mai sigură. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28697 | |
Cort pentru copii Unicorn Pop Up MondoBlack fridayCortul pentru copii Unicorn Pop Up de la producătorul italian Mondo este un cort frumos pentru toți copii și mai ales pentru fetele de la 3 ani. Cortul pentru copii este realizat în culoarea roz-turcoaz cu motivul Unicornului, care va fi pe placul fetițelor. Pe pereții cortului modern pentru copii, se află poza Unicornului, cu stele si textul Be Unique. Cortul pentru copii este realizat din materiale de înaltă calitate, este foarte ușor de construit și tot așa de ușoară este și plierea acestuia. În pachet mai este inclusă și o geantă rotundă cu mâner, în care cortul poate fi înfășurat convenabil.
Dimensiunile acestui cort minunat pentru copii sunt de 85*85*95 cm, înălțimea totală a acestuia este de 95 cm. Cortul poate fi plasat în grădină, în curte, iar copii îse vor putea bucura de el în excursii și concedii, dar și în camera copiilor. Această jucărie pentru copii dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor. Mondo este un producător italian care produce produse din cauciuc, spumă și PVC de înaltă calitate. La fabricarea jucăriilor sale, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță ale Uniunii Europene și este un producătorul oficial al multor produse licențiate din basme și desene animate. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28520 | |
Șezlong gonflabil Frozen MondoBlack fridayȘezlongul gonflabil Frozen de la producătorul italian Mondo este realizat cu o imagine animată a prințeselor Anna și Elsa, pe care copilașii și mai ales fetele o cunosc din desenele Regatul de gheață. Șezlongul mare gonflabil are dimensiuni de 170*88 cm, iar copilașii de la 3 ani se vor distra la maxim cu el. Șezlongul poate fi umflat cu ușurință, copilul poate sta pe spate, pe abdomen și poate doar să plutească, salteaua gonflabilă îl ține în siguranță pe copil. Cu șezlongul pentru copii, copilașii se vor bucura din plin de șederea lor în piscină și oriunde lângă apă, vor învăța să nu se teamă de apă, le va oferi odihnă și relaxare. Datorită lățimii mai mari, șezlongul este foarte stabil, iar copilul își poate menține echilibrul mai ușor pe el.
Șezlongul gonflabil fabricat în Italia este un accesoriu foarte potrivit pentru copii. Jucăria de apă este ușor de umflat și, în caz de nevoie ușor de depozitat sau transportat, datorită greutății sale reduse. Când înoată și se joacă în apă, copilul își îmbunătățește echilibrul și condiția fizică. Șezlongul pentru apă este fabricat de producătorul italian Mondo, specializat în producția de jucării din plastic și cauciuc. Calitatea europeană și materialul din cauciuc rezistent și durabil sunt o garanție a fiabilității. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16848 | |
Poartă de fotbal 2 în 1 MondoBestsellerPorţile de fotbal de la producătorul italian, Mondo sunt potrivite băieţilor de la 5 ani, care vor oferi bucurie fiecărui iubitor mic şi mare de fotbal. Aceasta este o poartă de calitate, s-a fabricat cu precizie mare, din metal puternic și stă ferm şi stabil la locul său. Datorită dimensiunilor de 183 x 121 cm, poarta de fotbal face parte din gama de porți de dimensiuni medii. Aceasta s-a fabricat în culoare minunată de alb-negru. Preţul include şi mingea. Porţile se pot demonta şi monta uşor, astfel aceasta este o poartă mare într-o mărime dublă.
Această poartă de fotbal este ideală pentru utilizarea în aer liber, primăvara sau vara. Aceasta se poate folosi şi pentru lovirea mingii în poartă, dar este potrivită şi pentru exersarea abilităţilor de portar. Aceasta este perfectă pentru copii, care iubesc să-și petreacă timpul liber în aer proaspăt. La acest joc de fotbal vor putea lua parte și mămicile și tăticii. Mondo este o un producător specializat în fabricarea de produse de înaltă calitate din metal, spumă, cauciuc, PVC pentru copii și este de asemenea producătorul oficial al multor produse licențiate din seriale cunoscute, filme și nu se limitează doar la categoria porţilor de fotbal. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON18054 | |
Patine cu rotile Maşini MondoRolele cu 4 roţi, Maşini de la producătorul italian Mondo cu echipament de protecţie sunt potrivite pentru băieții de la 3 ani, s-a fabricat într-un design minunat de culoare roşu şi decorat cu motivul fabulos din desenele animate Maşini(Cars). Acestea se potrivesc bine pe picioare, iar folosirea lor este uşoară. Mărimea rolelor este cât de cât universală, se pot regla uşor pentru picioarele cu mărimile cuprinse între 22-29. Rolele pentru băieţi s-au fabricat din material de plastic de cea mai bună calitate și nu se vor distruge uşor.
Roțile lor bine poziționate pe ambele părți vor face ca, sunt potrivite ca primele role al copilașului, deci sunt perfecte ca, copilaşul să înveţe să se dea pe role. Pe acestea este mult mai simplu să ne menținem echilibrul decât pe rolele clasice, unde roţile sunt doar într-un rând. Din cauza roților mai tari, vă recomandăm folosirea rolelor pentru băieţi pe o altfel de suprafaţă, unde nu sunt denivelări mari. Dat fiind faptul că, în timpul jocului distractiv copii învaţă să meargă pe role, ei se pot răni, aşadar în preţul rolelor este inclus şi un echipament de protecţie cu motiv Maşini. Echipamentul de protecţie este de înaltă calitate, puternic, confortabil și ușor de pus. Acesta îi protejează pe copii mici de accidentările care pot apărea la mersul pe role, fără echipamentul de protecție, la genunchi și la cot, chiar şi la copii mai experimentaţi.
Vă recomandăm utilizarea echipamentului de protecție pentru orice mers pe role. Rolele și echipamentul de protecție sunt livrate într-o geantă practică cu fermoar, care poate fi pusă înapoi în geanta practică cu fermoar. Compania italiană Mondo se ocupă cu producția de produse şi jucării de înaltă calitate şi este un producător de numeroase produse licenţiate din desenele animate cunoscute , seriale şi filme. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate. În spatele producerii unei game largi de jucării Mondo se acordă atenție la muncă, inovaţie şi la nevoile copiilor.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28105 | |
Trotinetă Hot Wheels Mondo | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON18456 | |
Cort de jucărie avnturos tunel Unicorn Unicorn MondoBlack fridayCortul de jucărie aventuros tunel de la producătorul italian Mondo este un cort minunat pentru fiecare copil începând de la vârsta de 3 ani. Cortul pentru copii strălucește într-o combinație foarte plăcută de culoare și este decorat cu motivul Unicorn. Cortul superb a fost fabricat în formă de tunel, fiecare copil se va juca cu plăcere în acesta de-a v-ați ascunselea sau numai să se odihnească. Cortul pentru copii s-a fabricat din materie de bază de calitate, se poate asambla ușor și dezasamblarea de asemenea este ușoară.
Dimensiunile cortului excepțional pentru copii sunt de 92*46*46 cm în timp ce înălțimea totală este de 92 cm. Cortul oferă o distracție minunată în grădină, curte la excursii, dar poate fi și decorul camerei de copil. Această jucărie va avea un efect foarte bun la dezvoltarea imaginației, fanteziei și creativității copiilor. Mondo este un producător italian de jucării de calitate din cauciuc, burete și PVC, care dispune de mulți ani de tradiție. Producătorul Mondo îndeplinește fiecare cerință strictă de siguranță date de UE în timpul procesului de fabricare. Mondo este producătorul oficial al multor produse licențiate din desene, seriale, filme cunoscute. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28339 | |
Minge de fotbal cusută Champions League MondoNoutate | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON13847 | |
Placă din spumă de înot Bodyboard Surfing MondoBlack fridayPlaca de spumă Bodyboard Surfing de la producătorul italian Mondo este un cadou minunat pentru toți copiii și în special băieții de la 3 ani, care vor fi încântați de motivul frumos animat. Placa din spumă pentru înot este oferită în 3 variante: Surfing Shark, Wild Waves sau motiv tropical. Prețul afișat este pentru 1 bucată, precizați la plasarea comenzii în notă care variantă doriți să o trimitem. Placa de înot are 94 cm lungime, este realizată din spumă durabilă de înaltă calitate care pluteste foarte bine pe apă. Poate fi folosită vara la lac sau la mare sau iarna la piscina, pe scurt, la orice tip de apă. Copilul ține placa de înot pe ambele părți cu mâinile și se împinge cu picioarele, ceea ce îl propulsează în față. Cu placa de înot fiecare copil se va bucura de statul în apă.
Placa de înot Mondo pentru copii, de la compania italiană, este ideală chiar şi pentru practicarea diferitor tehnici de înot, pentru întărirea picioarelor, dar şi pentru distracţie. Plăcile de înot fac parte din cele mai bune accesorii universale de înot utilizate atât de începători, cât și de avansați. Compania italiană Mondo se ocupă cu producția jucăriilor de calitate din spumă, cauciuc și plastic și este un producător oficial al faimoaselor povești, serii și filme, care sunt protejate prin drepturi de autor, nu numai în categoria plăcilor de înot pentru copii. În timpul producției, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11237 | |
Trotinetă Maşini MondoTrotineta cu două roţi Mondo pentru copii cu tema Maşini (Cars), se potriveşte celor mai severe standarde europene referitoare la siguranţă. Trotineta fantastică are o greutate uşoară, datorită căreia este recomandată de la vârsta de 3 ani. Trotineta Mondo Hello Kitty pentru copii este dotată cu o construcţie metalică solidă şi are un cadru uşor din aluminiu. Roţile trotienetei cu două roţi sunt fabricate din material de PVC fără ftalat de calitate. Mânerele ghidonului sunt moi şi plăcute la atingere pentru micuţi. Înălţimea ghidonului trotinetei se poate regla într-un mod simplu, maxim până la 80 de cm.
Lungimea trotinetei este 65 cm, iar lăţimea acestuia este 10 cm. Trotineta poate fi pliată şi transportată cu uşurinţă, de aceea copilul o poate duce oriunde vrea el. Străluceşte într-o culoare foarte frumoasă de roşu şi este ornată cu imaginea plăcută a maşinuţei Fulger McQueen. Datorită frânei acţionată cu picior, trotineta se poate încetini uşor. Cele mai importante componente ale trotinetei sunt rulmenţii ABEC. Trotineta Mondo pentru copii este dotată cu rulmenţi ABEC 5 de cea mai bună calitate, care a obţinut nivelul 5 de pe scala calităţii. Această calitate garantează o deplasare fără probleme datorită frecării joase, astfel roţile se învârtesc concomitent şi va asigura funcţionarea silenţioasă a trotinetei.
Diametrul roţilor este 12 cm, iar după ce se uzează pot fi schimbate cu uşurinţă. Suprafaţa trotinetei Mondo pe care păşesc copiii este învelită cu un strat antiderapant. Rezistenţa maximă a trotinetei este 50 kg. Compania Mondo este o firmă renumită care furnizează jucării, marca acestuia este garanţia calităţii şi vor sta alături copiiilor mulţi ani. Condusul trotinetei noi va oferi o experienţă copilului dumneavoastră de neuitat. În timpul datului pe trotinetă este recomandată folosirea echipamentului de protecţie, în primul rând folosirea protecţiei de genunchi, de încheietură, de cot şi folosirea căştii de protecţie. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON18100 | |
Placă din spumă pentru înot Bodyboard Surfing MondoBlack fridayPlaca de spumă Bodyboard Surfing de la producătorul italian Mondo este un cadou minunat pentru toți copiii și în special băieții de la 3 ani. Placa din spumă pentru înot este oferită în 3 variante: Surfing Shark, Wild Waves sau motiv tropical. Prețul afișat este pentru 1 bucată, precizați la plasarea comenzii în notă care variantă doriți să o trimitem. Placa de înot are 84 cm lungime, este realizată din spumă durabilă de înaltă calitate care pluteste foarte bine pe apă. Poate fi folosită vara la lac sau la mare sau iarna la piscina, pe scurt, la orice tip de apă. Copilul ține placa de înot pe ambele părți cu mâinile și se împinge cu picioarele, ceea ce îl propulsează în față. Cu placa de înot fiecare copil se va bucura de statul în apă.
Placa de înot Mondo pentru copii, de la compania italiană, este ideală chiar şi pentru practicarea diferitor tehnici de înot, pentru întărirea picioarelor, dar şi pentru distracţie. Plăcile de înot fac parte din cele mai bune accesorii universale de înot utilizate atât de începători, cât și de avansați. Compania italiană Mondo se ocupă cu producția jucăriilor de calitate din spumă, cauciuc și plastic și este un producător oficial al faimoaselor povești, serii și filme, care sunt protejate prin drepturi de autor, nu numai în categoria plăcilor de înot pentru copii. În timpul producției, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11236 | |
Placă din spumă pentru înot Juventus MondoBlack fridayPlaca de spumă de la producătorul italian Mondo este un cadou minunat pentru toți copiii și în special băieții de la 3 ani. Este realizată în versiunea originală alb-negru cu inscripția clubului de fotbal Juventus. Placa de înot pentru copii are dimensiuni de 94*46 cm, este realizată din spumă durabilă de înaltă calitate, care plutește foarte bine. Poate fi folosită vara pe malul lacului sau pe mare sau iarna la piscina, pe scurt în orice apă. Copilul ține placa de înot din ambele părți și înoată cu picioarele, care îl propulsează înainte. Fiecare copil se va bucura de un sejur în apă cu o placă de înot.
Placa de înot pentru copii de la producătorul italian este folosită pentru a practica diverse tehnici de înot, pentru a-și întări picioarele, dar și pentru a cânta și a se juca. Plăcile de înot sunt printre accesoriile populare de înot universale care pot fi utilizate atât de începători, cât și de înotători mai experimentați. Compania italiană Mondo se angajează în producția de produse pentru copii de calitate din spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al multor produse licențiate de basme, seriale sau filme cunoscute. În timpul producției, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11223 | |
Placă de spumă pentru înot Beach Board MondoBlack fridayPlaca de spumă Beach Board de la producătorul italian Mondo este o jucărie populară pentru toți copiii de la vârsta de 3 ani cărora le place să-și petreacă timpul lângă apă. Placă de spumă pentru înot este disponibilă în mai multe variante de culori și motive (placa cu inscripția Summer Time, placa cu poza unui surfer sau placa cu poza unui jucător de volei). Placa de înot are o lungime de 94 cm, este realizată din spumă durabilă de înaltă calitate, care plutește foarte bine. Poate fi folosită vara pe malul lacului sau pe mare sau iarna la piscina, pe scurt la orice apă. Copilul ține placa de înot cu mâinile pe ambele părți și lovește cu picioarele, ceea ce îl propulsează înainte. Fiecare copil se va bucura de un sejur în apă cu o placă de înot. Alegeți cel mai bun motiv pentru placa plutitoare și specificați-l în nota comenzii. Pretul este pentru 1 bucată.
Placa de înot pentru copii de la producătorul italian este folosită pentru a practica diverse tehnici de înot, pentru întărirea picioarele, dar și pentru joacă. Plăcile de înot se numără printre mijloacele de înot universale populare care pot fi utilizate atât de începători, cât și de înotători mai experimentați. Compania italiană Mondo se angajează în producția de produse pentru copii de calitate din spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al multor produse cu licența renumitelor basme, seriale sau filme nu numai în categoria plăcilor de înot pentru copii. În timpul producției, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11231 | |
Placă de spumă Barbie Body Board MondoBlack fridayPlaca de spumă Barbie Body board de la producatorul italian Mondo va încânta pe toti copiii de la varsta de 3 ani. Frumoasa placă cu o imagine animata Barbie este deosebit de interesantă pentru fete. Placa de înot pentru copii are o lungime de 84 cm, este realizată din spumă rezistentă de înaltă calitate, care plutește foarte bine. Poate fi folosită vara la malul lacului sau la mare sau iarna la piscina, pe scurt la orice fel de apă. Copilul ține placa de înot pe ambele părți cu mâinile și lovește cu picioarele, ceea ce o propulsează înainte. Fiecare copil se va bucura de o ședere în apă cu placa de spumă.
Placa de înot pentru copii Mondo este folosită pentru exersarea diverselor tehnici de înot, pentru întărirea picioarelor dar și pentru joacă și distracție. Plăcile de înot se numără printre accesoriile universale de înot populare care pot fi folosite atât de începători, cât și de înotătorii mai experimentați. Compania italiană Mondo este angajată în producția de produse de calitate pentru copii din spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al multor produse licențiate de desene, seriale și filme binecunoscute. Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11013 | |
Popice Lama și prietenii Skittles MondoSetul de bowling de jucărie Lama și prietenii Skittels este un set perfect de bowling din atelierul producătorului italian Mondo pentru copii de la vârsta de 3 ani. Setul de bowling de jucărie conţine 6 bucăți de popice colorate, care sunt decorate cu animăluțele desenelor Lama și prietenii și o minge galbenă de popice. Popicele au o înălţime de 20 cm, s-au fabricat din plastic de calitate și sunt echilibrate. Mingea nu este grea și se potrivește perfect în mâna copiilor. Acest set de bowling le va oferi copiilor multe momente distractive. owling-ul este potrivit pentru joaca interioară și exterioară. Aruncă, dărâmă popicele!
Ceea ce este nevoie la acest joc, este solul neted. Jocul de bowling îi va ajuta pe copii să estimeze distanța, în dezvoltarea coordonării de mișcare și a preciziei. Ei se pot juca singuri sau chiar în grupuri, cu scoruri sau doar de, dragul distracției. Producătorul italian Mondo se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate din burete spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al desenelor, serialelor și filmelor populare care dispun de drept de autor și aici aparțin și desenele Lama și prietenii. Setul de popice de jucărie va oferi multe clipe fericite copilului dumneavoastră în zilele de vară, afară, dar chiar iarna înăuntru și în cameră. Astfel nu ezitați și achiziționați-i și copilului dumneavoastră acest set excepțional de jucărie. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28590 | |
Placă din spumă pentru înot Juventus MondoBlack fridayPlaca de spumă Juventus de la producătorul italian Mondo este un cadou minunat pentru toți copiii și în special băieții de la 3 ani. Este realizată în versiunea originală alb-negru cu inscripția clubului de fotbal Juventus. Placa de înot pentru copii are dimensiuni de 84*46 cm, este realizată din spumă durabilă de înaltă calitate, care plutește foarte bine. Poate fi folosită vara pe malul lacului sau pe mare sau iarna la piscina, pe scurt în orice apă. Copilul ține placa de înot din ambele părți și înoată cu picioarele, care îl propulsează înainte. Fiecare copil se va bucura de un sejur în apă cu o placă de înot.
Placa de înot pentru copii de la producătorul italian este folosită pentru a practica diverse tehnici de înot, pentru a-și întări picioarele, dar și pentru a cânta și a se juca. Plăcile de înot sunt printre accesoriile populare de înot universale care pot fi utilizate atât de începători, cât și de înotători mai experimentați. Compania italiană Mondo se angajează în producția de produse pentru copii de calitate din spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al multor produse licențiate de basme, seriale sau filme cunoscute. În timpul producției, Mondo respectă toate criteriile stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11222 | |
Șezlong gonflabil Jumbo Tongue MondoBlack fridayȘezlongul gonflabil Jumbo Tongue de la producătorul italian Mondo este un șezlong de apă de top, potrivit pentru băieți și fete de la 3 ani. Șezlongul mare gonflabil are dimensiuni de 170*90 cm și frumoasa sa culoare roșie va impresiona atât copiii, cât și părinții. Șezlongul vesel este realizat în formă de limbă, extensiile laterale oferă un plus de confort mâinilor. Șezlongul poate fi umflat cu ușurință, copilul poate sta pe spate, pe abdomen și poate doar să plutească, salteaua gonflabilă îl ține în siguranță pe copil. Cu șezlongul pentru copii, copilașii se vor bucura din plin de șederea lor în piscină și oriunde lângă apă, vor învăța să nu se teamă de apă, le va oferi odihnă și relaxare.
Șezlongul gonflabil fabricat în Italia este un accesoriu foarte potrivit pentru copii. Jucăria de apă este ușor de umflat și, în caz de nevoie ușor de depozitat sau transportat, datorită greutății sale reduse. Când înoată și se joacă în apă, copilul își îmbunătățește echilibrul și condiția fizică. Șezlongul pentru apă este fabricat de producătorul italian Mondo, specializat în producția de jucării din plastic și cauciuc. Calitatea europeană și materialul din cauciuc rezistent și durabil sunt o garanție a fiabilității.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16816 | |
Placă de înot din burete 84 cm PJMaskBlack friday | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11202 | |
Piscină gonflabilă Surfing Shark MondoBlack fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este un cadou excelent pentru toți copiii de la 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul comics Surfing Shark, va încânta atât băieții cât și fetițele. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât doi copii mici pot încăpea confortabil în ea. Este realizat din cauciuc durabil și de înaltă calitate. Pereții piscinei sunt formați din două camere, deci este foarte stabilă. Este indicat să umpleți piscina pentru copii cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilelor toride de vară.
Umflați piscina pentru copii de la producătorul italian Mondo într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cu gura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu reprezintă o problemă atunci cănd doriți să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza, se pot culca sau se pot juca cu jucăriile de apă în piscină și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16923 | |
Piscină gonflabilă Spiderman MondoBlack fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este un cadou excelent pentru toți copiii de la 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul comics Spiderman, ceea ce o face deosebit de populară în rândul băieților. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât doi copii mici pot încăpea confortabil în ea. Este realizat din cauciuc durabil și de înaltă calitate. Pereții piscinei sunt formați din două camere, deci este foarte stabilă. Este indicat să umpleți piscina pentru copii cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilelor toride de vară.
Umflați piscina pentru copii de la producătorul italian Mondo într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cu gura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu reprezintă o problemă atunci cănd doriți să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza, se pot culca sau se pot juca cu jucăriile de apă în piscină și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16931 | |
Piscină gonflabilă Avengers MondoBlack fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este un cadou excelent pentru toți copiii de la 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul comics Avengers, ceea ce o face deosebit de populară în rândul băieților. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât doi copii mici pot încăpea confortabil în ea. Este realizat din cauciuc durabil și de înaltă calitate. Pereții piscinei sunt formați din două camere, deci este foarte stabilă. Este indicat să umpleți piscina pentru copii cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilelor toride de vară.
Umflați piscina pentru copii de la producătorul italian Mondo într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cu gura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu reprezintă o problemă atunci cănd doriți să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza, se pot culca sau se pot juca cu jucăriile de apă în piscină și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16913 | |
Placă de înot din burete Unicorn MondoBlack fridayPlaca de înot din burete Unicorn din atelierul producătorului italian Mondo este ideală pentru toți băieții, dar mai ales fetițele de la vârsta de 3 ani. Are un design frumos colorat și este decorat cu motivul Unicornului. Placa de înot are lungimea de 94 cm și lățimea de 46 cm, este fabricată din burete spumă de calitate și durabil, care rămâne confortabil deasupra apei. Vara este accesoriul indispensabil al excursiilor la ștrand sau iarna și în piscinele interioare. Copilul ține placa de înot cu două mâini lateral și își dă avânt în față cu piciorușele sale. Placa de înot oferă o posibilitate nouă, distractivă pentru timpul petrecut în apă.
Acesta este un accesoriu excepțional pentru copii de a-și însuși bazele înotului. Placa de înot este un accesoriu potrivit pentru însușirea tehnicii de înot, întăririi mușchilor de la picioare sau pentru distracția în apă. Producătorul italian Mondo se ocupă de fabricarea jucărilor de calitate din burete spumă, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al desenelor, serialelor și filmelor renumite dotate cu drepturi de autor nu doar în categoria plăcilor de înot. În timpul proceselor de fabricare Mondo corespunde tuturor cerințelor de siguranță date de către Uniunea Europeană. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11212 | |
Placă de înot burete spumă Beach Board MondoBlack fridayPlaca de înot pentru copii Beach Bord de la producătorul italian Mondo este recomandată fetițelor și băieților de la vârsta de 3 ani, care își petrec cu plăcere timpul lor liber în apă. Plăcile de înot strălucesc se pot alege în culori tărcate și diferite motive-placă de înot cu inscripție Summer Time, placă de înot cu motiv de surf și volei. Lungimea plăcii de înot este de 84 cm și s-a fabricat din burete spumă de calitate și durabil, care rămâne deasupra suprafeței de apă. Pe parcursul timpului petrecut în apă îi va oferi multă bucurie copilului dumneavoastră. Copilul dumneavoastră ține placa de înot cu două mâini în timp ce îşi va da avânt în față cu picioarele sale. Fiecare copil va considera superb înotul cu placa de înot. Alegeți care placă i-ar fi simpatică copilului dumneavoastră și precizați în notița comenzii. Prețul ascunde un produs.
Placa de înot Mondo de la producătorul italian este potrivită pentru exersarea diferitelor tehnici de înot, pentru întărirea picioarelor, dar și pentru distracție. Plăcile de înot se află printre cele mai preferate accesorii auxiliare universale de înot, pe care le folosesc cu plăcere începătorii și de asemenea avansații. Compania italiană Mondo se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate din burete spumă, cauciuc și material din plastic și este producătorul oficial al desenelor, serialelor și filmelor populare cu drept de autor, nu doar în categoria plăcii de înot. În timpul proceselor de fabricare Mondo corespunde fiecărei cerințe de siguranță dată de Uniunea Europeană.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11230 | |
Piscină gonflabilă cu două camere Paw Patrol MondoBlack fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este un cadou excelent pentru toți copiii de la 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul serialului animat de basme Paw Patrol, care este îndrăgit de copiii din întreaga lume. Piscina pentru copii Patrula cățelușilor are un diametru de 100 cm, astfel încât doi copii mici pot încăpea confortabil în ea. Este realizat din cauciuc durabil și de înaltă calitate. Pereții piscinei sunt formați din două camere, deci este foarte stabilă. Este indicat să umpleți piscina pentru copii cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilelor toride de vară
Umflați piscina pentru copii de la producătorul italian Mondo într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cu gura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu reprezintă o problemă atunci cănd doriți să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza, se pot culca sau se pot juca cu jucăriile de apă în piscină și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16911 | |
Piscină gonflabilă cu două camere Baby Shark Mondo Black fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este o alegere excelentă pentru toți băieții și în special fetele de la vârsta de 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul rechinului Baby Shark, așa că, cei mici se vor îndrăgosti instantaneu. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât să poată gazdui confortabil doi copii mici. Este realizată din cauciuc durabil, de înaltă calitate. Pereții piscinei formează până la două camere, deci este foarte stabilă. Piscina pentru copii trebuie umplută cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilele toride de vară.
Piscina pentru copii de la producatorul italian Mondo, poate fi umplută într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cugura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu este o problemă să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza în piscină, se pot întinde sau se pot juca cu jucăriile în apă și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16915 | |
Piscină gonflabilă cu două camere Spiderman Mondo Black fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este o alegere excelentă pentru toți băieții și în special fetele de la vârsta de 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul Spiderman, băieții se vor bucura de imaginea lui spiderman cel curajos. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât să poată gazdui confortabil doi copii mici. Este realizată din cauciuc durabil, de înaltă calitate. Pereții piscinei formează până la două camere, deci este foarte stabilă. Piscina pentru copii trebuie umplută cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilele toride de vară.
Piscina pentru copii de la producatorul italian Mondo, poate fi umplută într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cugura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu este o problemă să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza în piscină, se pot întinde sau se pot juca cu jucăriile în apă și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16914 | |
Piscina gonflabila cu doua camere Frozen MondoBlack fridayPiscina gonflabilă cu două camere de la producătorul italian Mondo este o alegere excelentă pentru toți băieții și în special fetele de la vârsta de 10 luni. Piscina colorată este decorată cu motivul Regatului de gheață, fetele se vor bucura de imaginea Prințeselor Anna și Elsa. Piscina pentru copii are un diametru de 100 cm, astfel încât să poată gazdui confortabil doi copii mici. Este realizată din cauciuc durabil, de înaltă calitate. Pereții piscinei formează până la două camere, deci este foarte stabilă. Piscina pentru copii trebuie umplută cu apă până la marginea primei camere circulare. Cu această jucărie grozavă, fiecare copil se va revigora în zilele toride de vară.
Piscina pentru copii de la producatorul italian Mondo, poate fi umplută într-un mod simplu folosind un compresor sau mecanic cugura. Piscina goală umflată este ușoară, așa că nu este o problemă să o mutați într-un loc mai bun în orice moment. Copiii se pot așeza în piscină, se pot întinde sau se pot juca cu jucăriile în apă și se pot bucura de o zi frumoasă însorită alături de frații sau prietenii lor. Este un accesoriu excelent pentru orice grădină și curte, copiii o vor folosi ani de zile. Producătorul italian Mondo este specializat în jucării licențiate din cauciuc și materiale PVC. Produsele Mondo îndeplinesc criteriile europene stricte de calitate.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON16910 | |
Cască pentru copii Paw Patrol MondoCasca pentru copii Paw Patrol este o cască de protecție de poveste, potrivită pentru copii de la 3 ani. Casca oferă o protecţie eficace împotriva rănirilor pe parcursul diferitor jocuri şi sporturi. Casca uşoară şi rezistentă este dotată cu găuri de aerisire pentru un debit de aer optim. Purtarea confortabilă al acesteia se datorează sistemului simplu de fixare. Aparatul de protecţie, ornat cu tema de poveste Paw Patrol va pe placul fiecărui copil. Casca poate fi reglată între 52-56 cm.
Casca pentru copii asigură o siguranţă elementară în timpul datului pe bicicletă, datului cu rolele sau în timpul schiatului, unde se pot produce traumatisme craniene. La păstrarea siguranţei trebuie să fie atenţi mai ales copii care sunt jucăuşi şi neastâmpăraţi, deoarece copiii în timpul jocului de multe ori uită de siguranţă şi se rănesc. În acest caz un accesoriu de neînlocuit pentru jocurile sigure, este această cască de protecţie pentru copii.
Firma italiană Mondo se ocupă cu fabricarea produselor din cauciuc, din burete şi din PVC. Este furnizorul numeroaselor produse brevetate ornate cu teme de poveste, de seriale şi de filmuri, de aceea nu poate lipsi din aceste produse nici povestea Paw Patrol. În casca Paw Patrol pentru copii se poate regăsi designul modern şi siguranţa perfectă. Străluceşte într-o combinaţie de culori fine de albastru şi galben.
| În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON28327 | |
Placă de înot din burete Body board Unicorn MondoBlack fridayPlaca de înot din burete, Body board de la producătorul italian Mondo oferă bucurie fiecărui copil de la 3 ani. Placa de înot strălucește în culoare roz și este decorată cu imaginea drăguță a unui unicorn. Lungimea plăcii de înot este de 84 cm, într-adevăr s-a fabricat din burete de calitate și rezistent, care îl va ține confortabil pe copilașul dumneavoastră deasupra apei. Fiecare timp petrecut în apă îi va oferi multă bucurie copilașlui dumneavoastră. Copilașul dumneavoastră va ține placa de înot cu două mâini în timp ce își va da avânt în față cu picioarele. Fiecare copilaș va considera superb înotul cu placa de înot.
Placa de înot Mondo pentru copii de la producătorul italian este potrivită pentru exersarea diferitelor tehnici de înot, pentru întărirea picioarelor, dar și pentru distracție. Plăcile de înot se încadrează printre cele mai preferate accesorii auxiliare universale de înot, pe care o vor folosi cu plăcere atât începătorii, cât și cei avansați. Compania italiană Mondo se ocupă cu producția de jucării de calitate din spumă, cauciuc și plastic și acesta este și producătorul oficial cu drept de autor al faimoaselor povești, seriale și filme, nu doar în categoria plăcilor de înot pentru copii. În timpul proceselor de producție Mondo corespunde tuturor cerințelor de siguranță stabilite de Uniunea Europeană. | În stoc Producător: Mondo Cod produs: MON11213 | |
în sus Alte produse |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.