A sosit timpul să gătiți ceva delicios! La noi veți găsi bucătării frumoase și de înaltă calitate pentru copii, în culori frumoase și motive de poveste, care vor sufletul fiecărei gospodine mici, dar și băiatului. Designul realist, completat de sunete, conexiuni la apă, alimente din plastic sau alte efecte, cum ar fi la bucătăriile electronice, ajută cei mici să se bucure de bucătărie ca într-o bucătăria reală. Bucătăriile pot fi echipate cu o varietate de aparate pentru copii, feluri de mâncare sau alte accesorii, iar cei mai exigenți bucătari vor fi cu siguranță încântați de seturile promoționale de bucătării. În gama noastră largă veți găsi bucătării frumoase de design de la marile branduri europene precum Smoby, Écoiffier, Janod sau Dohány, care se pot mândri cu cea mai bună calitate.
Alimente proaspete pe tavă ÉcoiffierBlack fridayAlimente proaspete pe tavă pentru copii Écoiffier sunt bucățele mici de mâncare pe care trebuie să le aibe fiecare copilaș împreună cu bucătăria pentru copii. Alimente pentru copii sunt destinate copilașilor începând cu vârsta de 18 luni. Din pachet fac parte 2 fripturi puse într-o tavă și sunt pregătite pentru a fi imediat puse în cuptor. Aceste alimente pe tavă Écoiffier sunt un accesoriu perfect la jocurile de profesie care sunt extrem de importante petnru copii. Copilașii vor învăța multe despre alimente, gătit și alimentația sănătoasă.
Écoiffier este un producător francez care, produce jucării pentru copii de calitate. Écoiffier îndeplinește cele mai înalte criterii europene de aceea sunt jucăriile Écoiffier potrivite și pentru copii mici. Părinții astfel nu trebuie să-și facă griji pentru siguranța copiilor lor. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO944-C | |
Alimente proaspete pe tavă ÉcoiffierBlack fridayAlimente proaspete pe tavă pentru copii Écoiffier sunt bucățele mici de mâncare pe care trebuie să le aibe fiecare copilaș împreună cu bucătăria pentru copii. Alimente pentru copii sunt destinate copilașilor începând cu vârsta de 18 luni. Din pachet fac parte 2 pui puși într-o tavă și sunt pregătiți pentru a fi imediat puși în cuptor sau la grătar. Aceste alimente pe tavă Écoiffier sunt un accesoriu perfect la jocurile de profesie care sunt extrem de importante petnru copii. Copilașii vor învăța multe despre alimente, gătit și alimentația sănătoasă.
Écoiffier este un producător francez care, produce jucării pentru copii de calitate. Écoiffier îndeplinește cele mai înalte criterii europene de aceea sunt jucăriile Écoiffier potrivite și pentru copii mici. Părinții astfel nu trebuie să-și facă griji pentru siguranța copiilor lor. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO944-B | |
Alimente proaspete pe tavă ÉcoiffierBlack fridayAlimente proaspete pe tavă pentru copii Écoiffier sunt bucățele mici de mâncare pe care trebuie să le aibe fiecare copilaș împreună cu bucătăria pentru copii. Alimente pentru copii sunt destinate copilașilor începând cu vârsta de 18 luni. Din pachet fac parte 4 pești micuți, puși într-o tavă și sunt pregătiți pentru a fi imediat puși în cuptor. Aceste alimente pe tavă Écoiffier sunt un accesoriu perfect la jocurile de profesie care sunt extrem de importante petnru copii. Copilașii vor învăța multe despre alimente, gătit și alimentația sănătoasă.
Écoiffier este un producător francez care, produce jucării pentru copii de calitate. Écoiffier îndeplinește cele mai înalte criterii europene de aceea sunt jucăriile Écoiffier potrivite și pentru copii mici. Părinții astfel nu trebuie să-și facă griji pentru siguranța copiilor lor. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO944-A | |
Set vase PRO Cook ÉcoiffierBlack fridaySetul de vase Écoiffier Pro Cook pentru bucătărie de joacă este un set nou și modern copiilor pentru gătit., celor care ajută cu plăcere mamelor în timpul de lucru la bucătărie. Setul de vase pentru copii este ideal pentru fiecare bucătărie de joacă. Jucăria strălucește în combinații de culori plăcute cărora culori se asortează perfect. Setul de vase pentru bucătărie de joacă copiilor a fost fabricat din material de plastic de calitate care o să fie pe placul copilului Dumneavoastră mult timp. Datorită materialelor de calitate folosite la setul de vase pentru copii se poate confunda cu setul cel original de vase.
Firma franzuzească Écoiffier se ocupă cu fabricarea jucăriilor de calitate destinat copiilor pentru ca copii să o facă mai fericit. Dimensiunile setului de vase este de 25x9,5x31 cm. Setul de vase pentru copii este ideal copiilor de la 18 luni. Setul de vase Pro Cook este compus din 8 bucăți de vase și accesorii. setul de vase sde compune dintr-un vas negru, un vas argintiu, un vas maro, un vas pentru copt de culoarea roșie și dintr-o lingură neagră pentru întoarcerea alimentelor.
Fiecare vas se găsește împreună cu capac. Înălțimea vaselor este de 10-15 cm. Accesoriile pentru bucătărie de joacă a copiilor se asortează perfect și alcătuiesc împreună un set superb de vase. Cu setul de vase pentru copii copii dumneavoastră poate să învețe cum trebuie folosite în mod corect vasele de bucătărie și care vas pentru ce se folosește. Cu setul de vase pentru copii este posibil jocul al mai multor copii deoadată și o să petreacă mult clipe vesele. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO990 | |
Set de ceai Bubble Cook ÉcoiffierBlack fridaySetul de ceai Écoiffier de copii Bubble Cook este un set de veselă splendidă şi elegantă, care este ideal pentru fiecare bucătărie de jucărie. Setul de ceai va oferi bucurie fiecărei fetiţă, care doreşte să cheme prietenele sale la un ceai în natură sau în camera lor. Setul de ceai pentru copii este fabricat din plastic de calitate şi rezistent, care este mătăsos şi plăcut la atingere. Materialele folosite se potrivesc cerinţelor severe europene referitoare la siguranţă şi au la dispoziţie şi un certificat de calitate.
Écoiffier este o firmă franceză recunoscută, care este garanţie pentru fabricarea jucăriilor de copii de calitate şi sigur. Cu setul de ceai de copii micuţii Dumneavoastră vor trăi multe clipe amuzante şi vor dobândi bazele care se referă la aşternarea corectă a mesei şi la servire. Setul de ceai de copii Bubble Cook străluceşte într-o combinaţie triplă de culori, într-un roz splendid şi romantic, într-un portocaliu proaspăt şi într-un verde jucăuş. Setul de ceai conţine 18 bucăţi de accesorii, cu ajutorul căreia prinţesa Dumneavoastră va putea organiza după mese de ceai.
Setul de ceai pentru copii conţine 4 ceşti frumoase de culoare de roz, o cană mare şi modernă de culoare portocalie, un suport mic de zahăr portocaliu cu capac mov, 4 linguriţe de ceai de culoare portocalie. Fiecare accesoriu este aşezat pe o tavă verde cu două mânere lateral. ca micuţele domnişoare să poată servi ceaiul răcoritor musafirilor confortabil şi simplu. Fiecare accesoriu se potriveşte de minune şi formează un set de ceai armonios. Setul de ceai este un accesoriu ideal pentru bucătării de jucărie sau pentru cărucioare de servit. Setul de ceai de copii este recomandat mai ales fetiţelor de la vârsta de 18 luni, care doresc să se simtă ca şi adevăratele casnice. Dimensiunea setului de ceai 29*29*9 cm. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO975 | |
Set de fructe și legume în plasă 100% Chef ÉcoiffierBlack fridaySetul de fructe și legume Écoiffier 100% Chef împachetat în neț practic este accesoriu ideal pentru bucătărie de joacă. Setul fructe și legume în neț pentru copii a fost fabricat din material de plastic de calitate și rezistent care este catifelat și plăcut la atingere. Firma franzuzească Écoiffier este garanție pentru fabricarea jucăriilor pentru copii de înaltă calitate și de siguranță. În neț se găsește fiecare fructe și legume sănătoasă care nu poate lipsi din bucătăria de joacă.
Fiecare accesoriu corespunde cerințelor europene de siguranță și de calitate. Dimensiunile setului de alimente în neț este de 12x10x30 cm. Setul de joacă 100% Chef în neț conține tot de ceea ce are nevoie copilul dumneavoastră pentru prepararea unei salate cu fructe și legume . Setul Chef 100% în neț pentru copii conține 2 lămâi, 2 portocale sănătoase, 2 pere dulce, 2 mere plin cu vitamine, 2 banane și legume ca și sum este 2 roșii și salata verde.
Din setul de alimente nu poate lipsi nici dulcurile ca și o cutie de înghețată, o cutie de cozonac gustos și colorat și nu în ultimul rând suc de fructe. Fiecare accesoriu se asortează perfect unul de celălalt și asceptul lor real este foarte identic cu alimentele cele reale. Setul de alimente pentru copii în neț este recomandat în special fetițelor de la 18 luni. Setul de alimente pentru copii este un produs foarte recunoscut și iubit pentru bucătărie de joacă sau supermarket, și cu ajutorul lui o să poate facă mai ușor diferența între fructe și legume. | În stoc Producător: Écoiffier Cod produs: ECO951 | |
Bucătărie din cedru cu apă curgătoare Yummy 300 Outdoor Play Kitchen Exit ToysBucătăria din cedru Yummy 300 de la marca olandeză Exit Toys este un cadou grozav pentru toți copiii de la 2 la 5 ani cărora le plac jocurile de profesie. Frumoasa bucătărie din lemn într-un design natural poate fi folosită de micuții bucătari atât în interior cât și exterior, este dotată cu plită cu butoane, spatiu de depozitare și chiuvetă cu robinet cu funcția apei curgătoare. Băieții și fetele se vor bucura și de un set de accesorii de bucătărie în care vor găsi o tigaie, o oală cu capac, o paletă, polonic și alimente sănătoasă pe care le pot pregăti fraților și prietenilor. Bucătăria este dotată și cu o masă pe care copiii pot scrie un meniu zilnic cu cretă și în zilele toride de vară vor aprecia și acoperișul verde, care îi protejează de lumina excesivă a soarelui.
Cu bucătăria din cedru Yummy 300, copiii se vor simți ca niște bucătari adevărați și vor experimenta experiențe realiste de gătit cu ea. Bucătăria exterioară vă permite să conectați un furtun de grădină, datorită căruia copiii obțin un robinet funcțional cu apă, de unde pot lăsa apă să curgă în chiuvetă și își pot clăti mâinile, spăla vasele sau pot pune apă în pahare. Chiuveta este formată dintr-un recipient detașabil din care apa poate fi evacuată în orice moment după spălare. Copiii au mult spațiu de depozitare, precum și cârlige pentru agățarea accesoriilor de bucătărie. Bucătăria este extrem de stabilă datorită celor 6 suporturi, este foarte rezistentă și durabilă.
Bucătăriile din lemn Exit Toys sunt realizate din lemn de cedru de cea mai bună calitate, cu certificare FSC 100%, care se obține prin exploatarea forestieră în conformitate cu standardele forestiere stricte. Lemnul de cedru nu se despică, se caracterizează prin rezistența mare la ploaie si conditii meteorologice nefavorabile, deci rezistă excelent si la putregai. Nu trebuie să aveți grijă special de bucătărie înainte de utilizare, trebuie doar să o asamblați și copilul poate începe imediat să se joace în ea cu frații și prietenii săi. Dimensiunile totale ale bucătăriei sunt 164*102*98 cm, cântărește 19 kg. Datorită acesteia, copiii se pot dezvolta versatil și se pot apropia de lumea adulților.
Brandul olandez Exit Toys aduce de ani de zile jucării de exterior de cea mai bună calitate pentru copii și adulți. Produsele Exit Toys îndeplinesc chiar și cele mai stricte criterii și standarde de calitate ale Uniunii Europene, dețin certificate TÜV, CE, EN71, FSC. Bucărăriile din lemn de cedru au un aspect original olandez și permit copiilor să petreacă timpul la aer curat, să se dezvolte creativ și să-și construiască o relație pozitivă cu natura. Datorită materialului natural de înaltă calitate, acestea vor rezista ani de zile în familia dvs. și le puteți extinde oricând cu alte accesorii grozave de bucătărie din oferta noastră.
Din motive de igienă, aceste bunuri nu pot fi returnate dacă au fost scoase din ambalaj. | În stoc Producător: Exit Toys Cod produs: ET51103000 1 530,00 Lei
| |
Bucătărie din cedru cu apă curgătoare Yummy 200 Outdoor Play Kitchen Exit ToysBucătăria din cedru Yummy 200 de la marca olandeză Exit Toys este un cadou grozav pentru toți copiii de la 2 la 5 ani cărora le plac jocurile de profesie. Frumoasa bucătărie din lemn într-un design natural poate fi folosită de micuții bucătari atât în interior cât și exterior, este dotată cu plită cu butoane, spatiu de depozitare și chiuvetă cu robinet cu funcția apei curgătoare. Băieții și fetele se vor bucura și de un set de accesorii de bucătărie în care vor găsi o tigaie, o oală cu capac, o paletă, polonic și alimente sănătoasă pe care le pot pregăti fraților și prietenilor.
Cu bucătăria din cedru Yummy 200, copiii se vor simți ca niște bucătari adevărați și vor experimenta experiențe realiste de gătit cu ea. Bucătăria exterioară vă permite să conectați un furtun de grădină, datorită căruia copiii obțin un robinet funcțional cu apă, de unde pot lăsa apă să curgă în chiuvetă și își pot clăti mâinile, spăla vasele sau pot pune apă în pahare. Chiuveta este formată dintr-un recipient detașabil din care apa poate fi evacuată în orice moment după spălare. Copiii au mult spațiu de depozitare, precum și cârlige pentru agățarea accesoriilor de bucătărie. Bucătăria este extrem de stabilă datorită celor 6 suporturi, este foarte rezistentă și durabilă.
Bucătăriile din lemn Exit Toys sunt realizate din lemn de cedru de cea mai bună calitate, cu certificare FSC 100%, care se obține prin exploatarea forestieră în conformitate cu standardele forestiere stricte. Lemnul de cedru nu se despică, se caracterizează prin rezistența mare la ploaie si conditii meteorologice nefavorabile, deci rezistă excelent si la putregai. Nu trebuie să aveți grijă special de bucătărie înainte de utilizare, trebuie doar să o asamblați și copilul poate începe imediat să se joace în ea cu frații și prietenii săi. Dimensiunile totale ale bucătăriei sunt 115*102*55 cm, cântărește 17 kg. Datorită acesteia, copiii se pot dezvolta versatil și se pot apropia de lumea adulților.
Brandul olandez Exit Toys aduce de ani de zile jucării de exterior de cea mai bună calitate pentru copii și adulți. Produsele Exit Toys îndeplinesc chiar și cele mai stricte criterii și standarde de calitate ale Uniunii Europene, dețin certificate TÜV, CE, EN71, FSC. Bucărăriile din lemn de cedru au un aspect original olandez și permit copiilor să petreacă timpul la aer curat, să se dezvolte creativ și să-și construiască o relație pozitivă cu natura. Datorită materialului natural de înaltă calitate, acestea vor rezista ani de zile în familia dvs. și le puteți extinde oricând cu alte accesorii grozave de bucătărie din oferta noastră.
Din motive de igienă, aceste bunuri nu pot fi returnate dacă au fost scoase din ambalaj. | În stoc Producător: Exit Toys Cod produs: ET51102000 1 330,00 Lei
| |
Bucătărie din cedru cu apă curgătoare Yummy 100 Outdoor Play Kitchen Exit ToysBucătăria din cedru Yummy 100 de la marca olandeză Exit Toys este un cadou grozav pentru toți copiii de la 2 la 5 ani cărora le plac jocurile de profesie. Frumoasa bucătărie din lemn într-un design natural poate fi folosită de micuții bucatari atât în interior cât și exterior, este dotată cu plită cu butoane, spatiu de depozitare și chiuvetă cu robinet cu funcția apei curgătoare. Băieții și fetele se vor bucura și de un set de accesorii de bucătărie în care vor găsi o tigaie, o oală cu capac, o paletă, polonic și alimente sănătoasă pe care le pot pregăti fraților și prietenilor.
Cu bucătăria din cedru Yummy 100, copiii se vor simți ca niște bucătari adevărați și vor experimenta experiențe realiste de gătit cu ea. Bucătăria exterioară vă permite să conectați un furtun de grădină, datorită căruia copiii obțin un robinet funcțional cu apă, de unde pot lăsa apă să curgă în chiuvetă și își pot clăti mâinile, spăla vasele sau pot pune apă în pahare. Chiuveta este formată dintr-un recipient detașabil din care apa poate fi evacuată în orice moment după spălare. Copiii au mult spațiu de depozitare, precum și cârlige pentru agățarea accesoriilor de bucătărie. Bucătăria este extrem de stabilă datorită celor 6 suporturi, este foarte rezistentă și durabilă.
Bucătăriile din lemn Exit Toys sunt realizate din lemn de cedru de cea mai bună calitate, cu certificare FSC 100%, care se obține prin exploatarea forestieră în conformitate cu standardele forestiere stricte. Lemnul de cedru nu se despică, se caracterizează prin rezistența mare la ploaie si conditii meteorologice nefavorabile, deci rezistă excelent si la putregai. Nu trebuie să aveți grijă special de bucătărie înainte de utilizare, trebuie doar să o asamblați și copilul poate începe imediat să se joace în ea cu frații și prietenii săi. Dimensiunile totale ale bucătăriei sunt 98*102*53 cm, cântărește 14 kg. Datorită acesteia, copiii se pot dezvolta versatil și se pot apropia de lumea adulților.
Brandul olandez Exit Toys aduce de ani de zile jucării de exterior de cea mai bună calitate pentru copii și adulți. Produsele Exit Toys îndeplinesc chiar și cele mai stricte criterii și standarde de calitate ale Uniunii Europene, dețin certificate TÜV, CE, EN71, FSC. Bucărăriile din lemn de cedru au un aspect original olandez și permit copiilor să petreacă timpul la aer curat, să se dezvolte creativ și să-și construiască o relație pozitivă cu natura. Datorită materialului natural de înaltă calitate, acestea vor rezista ani de zile în familia dvs. și le puteți extinde oricând cu alte accesorii grozave de bucătărie din oferta noastră.
Din motive de igienă, aceste bunuri nu pot fi returnate dacă au fost scoase din ambalaj. | În stoc Producător: Exit Toys Cod produs: ET51101000 1 020,00 Lei
| |
Bucătărie electronică din lemn Play Kitchen Eichhorn Black fridayBucătăria electronică din lemn Play Kitchen de la marca germană Eichhorn este alegerea ideală pentru toți bucătarii mici de la 3 ani. Bucătăria atemporală pentru copii arată atemporal, decorează fiecare cameră pentru copii și creează o atmosferă veselă. Este fabricată din lemn de cea mai bună calitate, datorită căruia este foarte rezistent și durabil. Plita are o funcție luminoasă, astfel că, pe cei mici îi așteptă o experiență mai realistă atunci când se joacă de-a bucătari. Cu bucătăria Eichhorn, se vor distra ani de zile și se vor putea juca cu ea char și generațiile următoare de copii.
Bucătăria din lemn este dotată cu o chiuvetă cu robinet, hotă și cuptor cu butoane rotative. Bucătăria într-un design alb are de asemenea, suficient spațiu de depozitare sub formă de rafturi și dulapuri cu uși care se pot încuia cu mâner magnetic ca într-o bucătărie reală. Motivul plăcilor ceramice de deasupra aragazului conferă bucătăriei un aspect modern, acesta fiind realizat până în cel mai mic detaliu. Bucătăria se livrează fără accesorii, copiii o vor putea completa cu propriile jucării de bucătărie sau le puteți cumpăra cu ușurință în magazinul nostru online.
Bucătăria din lemn stă pe 4 picioare solide cu un capăt din plastic, dimensiunile sale totale sunt de 36*69*100 cm, în timp ce înălțimea sa totală este de 100 cm. Modulul electronic funcționează pe 2 baterii de tip 1.5V-LR6, care nu sunt incluse în pachet. Bucătăria este ușor de mutat, este ușoară și stabilă. În timp ce se joacă cu bucătaria, copiii se apropie de lumea adulților, capătă un sentiment de responsabilitate și învață să manipuleze aparatele noi. Își îmbunătățesc abilitățile motorice, gândirea logică și își inventează propriile combinații de jocuri. Aspectul clasic al bucătăriei din material natural îi apropie pe copii de natură, formează o relație pozitivă cu aceasta, își formează personalitatea și individualitatea.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
bucătărie din lemn cu sunete
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivită de la 3 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH2494 | |
Bucătărie din lemn Small Table Kitchen EichhornBlack fridayBucătăria din lemn Small Table Kitche de la marca germană Eichhorn este un cadou excelent pentru bucătarii mici de la vârsta de 3 ani. Bucătăria portabilă pentru copii arată atemporal, va decora fiecare cameră a copiilor și va crea o atmosferă fericită și veselă în ea. Este realizată din materiale din lemn de cea mai bună calitate, ceea ce o face foarte rezistentă și durabilă. Butoanele rotative de pe aragaz pot scoate un sunet mecanic, astfel încât copiii să se poată bucura de o experiență de gătit și mai realistă. Cu bucătăria Eichhorn se vor distra ani de zile și vor încânta și generațiile următoare de copii.
Bucătăria din lemn este dotată cu blat cu robinet, plită, ceas și carlige pentru agățat ustensile de bucatarie. Bucătăria de designe în culori delicate are și suficient spațiu de depozitare, după joacă copiii pot curăța toate accesoriile din partea inferioară cu capac retractabil. Bucătăria se poate transporta cu ușurință, copiii o pot lua in vizite la prieteni. Include un set de accesorii din 6 piese, care include o furculiță, o lingură, o oală, o tigaie și solniță cu sare și piper.
Dimensiunile bucătăriei din lemn sunt 40*35*31cm. Când se joacă de-a bucătari, copiii se apropie de lumea adulților, capătă simțul responsabilității și învață să folosească uneltele de bucătărie. Cei mici își mbunătățesc abilitățile motorice, gândirea logică, își inventează propriile combinații de jocuri. Aspectul clasic al unei bucătării din materiale naturale îi apropie pe copii de natura, cei mici își creeaza o relatie pozitivă cu aceasta, și își formează personalitatea si individualitatea.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor, după cum dovedesc și certificatele obținute de organizația non-profit FSC (The Forest Stewardship Council), care este acordată pentru abordarea responsabilă a exploatării forestiere în condiții ecologice și etice. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
bucătărie din lemn cu sunet mecanic
calitate germană de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil atât băieții cât și fetele
îndeplinește standardele și criteriile stricte ale UE
potrivită de la 3 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH2700 | |
Cântar din lemn Wooden Balance Eichhorn Black fridayCântarul din lemn Wooden Balance de la marca germană Eichhorn este o jucărie excelentă pentru toți băieții și fetele de la vârsta de 3 ani. Cântarul colorat pentru bucătărie este realizat din lemn de cea mai bună calitate, cu o suprafață fină și va crea o atmosferă confortabilă și veselă în fiecare cameră. Conține 9 cuburi în diferite forme și greutăți, datorită cărora copiii vor învăța elementele de bază ale cântăririi și pot compara greutatea diferitelor obiecte. Cu cântarul din lemn, se pot distra jucându-se atât în bucătărie, cât și pe cont propriu. Datorită acestuia, copiii își dezvoltă abilitățile motorice, estimare și precizia în cântărire.
Jucăriile din lemn sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Cântarul original îi va ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, se vor putea juca jocuri de profesie și astfel vor învăța să facă față mai repede nevoilor de zi cu zi. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului natural, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
cântar din lemn cu cuburi
joc de echilibru
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivit de la 3 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3716 | |
Tavă din lemn cu legume Chopping Board Vegetables Eichhorn Black fridayTava din lemn cu legume Chopping Board Vegetables de la marca germană Eichhorn îi va încânta pe toți băieții și fetele de la vârsta de 24 de luni. Tava din lemn cu legume colorate este realizată din lemn de cea mai bună calitate cu o suprafață fină, datorită căruia va crea o atmosferă confortabilă și veselă în camera copiilor. În setul bogat de 12 piese, copiii vor găsi și un cuțit din lemn pentru feliat, morcov, vânătă, ceapă, roșie și ardei verzi. Legumele pot fi împărțite în două, atunci când sunt feliate datorită scaiului, astfel încât copilul să aibă o experiență realistă ca atunci când felieză în bucătărie. Este o jucărie excelentă pentru bucătărie, cu care se pot juca și singuri.
Jucăriile din lemn sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Tava din lemn cu legume îi va ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, se vor putea juca de-a bucătari și vor învăța să manipuleze cu lucrurile de zi cu zi. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului natural, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
tavă din lemn cu legume pentru tăiat
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivită de la 2 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3722 | |
Tavă din lemn cu fructe Chopping Board Fruits Eichhorn Black fridayTava din lemn cu fructe Chopping Board Fruits de la marca germană Eichhorn îi va încânta pe toți băieții și fetele de la vârsta de 2 ani. Tava din lemn cu fructe colorate este realizată din lemn de cea mai bună calitate cu o suprafață fină, datorită căruia va crea o atmosferă confortabilă și veselă în camera copiilor. În marele set de 12 piese, copiii vor găsi și un cuțit din lemn pentru feliat, kiwi, portocală, banană, pară și măr. Fructele pot fi împărțite în două, atunci când sunt feliate datorită scaiului, astfel încât copilul să aibă o experiență realistă ca atunci când felieză de fapt în bucătărie. Este o jucărie excelentă pentru bucătărie, cu care se pot juca și singuri.
Jucăriile din lemn sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Tava din lemn cu fructe îi va ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, se vor putea juca de-a bucătari și vor învăța să manipuleze cu lucrurile de zi cu zi. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului natural, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
tavă din lemn cu fructe pentru tăiat
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivită de la 2 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3721 | |
Tort din lemn pe tavă Cake EichhornBlack fridayTort din lemn Cake de la marca germana Eichhorn este un cadou excelent pentru băieții și fetițele de la 24 de luni. Frumosul tort roz este realizat din lemn de pin, are o suprafață moale, datorită căreia va crea o atmosferă veselă la sărbătorirea zilele de naștere. Tortul poate fi împărțit în 8 bucăți, iar pachetul include și o tavă practică cu o paletă pentru servit, un set de 4 lumânări și 4 numere colorate, datorită cărora poate fi creată vârsta pe care o împlinește copilul. Copilul va avea o experiență mai realistă atunci când sărbătorește cu frații și prietenii săi, se vor distra împărtășindu-și tortul.
Jucăriile din lemn sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Tortul din lemn îi va ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, se pot juca jocuri de-a gazdele și își sărbătorească zilele de naștere cu prietenii. Când iau masa, își îmbunătățesc abilitățile motorice, câștigă încrederea în sine și își îmbunătățesc abilitățile de comunicare. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului natural vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
tort din lemn
cu lumânări și cifre
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivită de la 24 de luni
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3729 | |
Șnițel din lemn pe farfurie Schnitzelset Eichhorn Black fridayȘnițelul din lemn pe farfurie Schnitzelset de la marca germană Eichhorn este un set excelent de prânz pentru copiii de la vârsta de 3 ani. Șnițelul din lemn de pe farfurie este realizat din lemn de stejar de înaltă calitate, cu o suprafață fină, datorită căruia va crea o atmosferă veselă în timpul jocului. Pe băieții și fetele îi așteaptă un set bogat de 22 de piese, care include și tacâmuri, o farfurie, cartofi prăjiți, frunze de salată și ketchup. Datorită lor, el va avea parte de o experiență mai realistă în timp ce se joacă de-a gazda, va pregăti un prânz gustos pentru prietenii sau frații săi. Această jucărie din lemn este un accesoriu ideal pentru bucătăriile pentru copii, cei mici se pot juca și singuri.
Jucăriile din lemn pentru bucătărie sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Șnițelul original din lemn cu accesorii îi va ajuta pe copii cu dezvoltarea imaginației și a creativității, iar aceștia se vor juca jocuri de-a profesia de bucătarilor. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului de cea mai bună calitate, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
șnițel din lemn pe farfurie
set de 22 de accesorii
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivit de la 3 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3741 | |
Tavă din lemn cu alimente Chopping Board Eichhorn Black fridayTava din lemn cu alimente Chopping Board de la marca germană Eichhorn îi va încânta pe toți băieții și fetele de la vârsta de 24 de luni. Tava din lemn cu alimente este realizată din lemn de cea mai bună calitate cu o suprafață fină, datorită căruia va crea o atmosferă confortabilă și veselă în camera copiilor. În setul bogat de 8 piese, copiii vor găsi și un cuțit din lemn pentru feliat, morcov, pâine, chiflă, ceapă, roșie și castravete. Alimentele pot fi împărțite în două, atunci când sunt feliate datorită scaiului, astfel încât copilul să aibă o experiență realistă ca atunci când felieză în bucătărie. Este o jucărie excelentă pentru bucătărie, cu care se pot juca și singuri.
Jucăriile din lemn sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Tava din lemn cu alimente îi va ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația și creativitatea, se vor putea juca de-a bucătari și vor învăța să manipuleze cu lucrurile de zi cu zi. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului natural, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
tavă din lemn cu alimente pentru tăiat
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivită de la 24 de luni
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3731 | |
Ouă din lemn în caserolă Eggs EichhornBlack fridayOuăle de lemn cu caserolă Eggs de la marca germană Eichhorn vor surprinde și încânta toți băieții și fetele de la vârsta de 3 ani, cărora le place să joace de-a bucătari. Ouăle din lemn sunt fabricate din lemn de mesteacăn de cea mai bună calitate, cu o suprafață fină, datorită căreia creează o atmosferă confortabilă și veselă în camera copiilor. În caserolă se află 6 ouă, dintre care 3 pot fi împărțite în două datorită funcției magnetice. Datorită acestui fapt, vor crea o experiență și mai realistă atunci când se joacă de-a bucătari, iar copiii se vor distra la maxim pregătind ingredientele pentru gătit. Este o jucărie atemporală pentru bucătărie, cu care se pot juca și singuri.
Jucăriile din lemn pentru bucătărie sunt importante pentru dezvoltarea fiecărui copil, sporesc activitatea creierului și îmbunătățesc abilitățile cognitive. Ouăle originale în caserolă îi vor ajuta pe copii cu diferențierea culorilor, vor ajuta copiii cu dezvoltarea imaginației și a creativității, iar cei mici se vor juca jocuri de-a profesia de bucătarilor timp în care vor câștiga o încrederea în sine. Jucăriile clasice din lemn devin din ce în ce mai populare și datorită materialului de cea mai bună calitate, vor rezista în familia dvs. ani de zile și vor încânta și următoarea generație de copii. În producția și prelucrarea lemnului s-au respectat cele mai înalte standarde, acesta îndeplinește și criteriile stricte de calitate, iar jucăriile sunt sigure pentru joaca copiilor.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță.
Caracteristici
ouă din lemn în caserolă
cu funcție magnetică
design german de top de la Eichhorn
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
îndeplinește criteriile stricte ale UE
potrivite de la 3 ani
| În stoc Producător: Eichhorn Cod produs: EH3737 | |
Bucătărie din lemn cu cuptor pentru pizza La Fiamma Grand Kitchen Tender Leaf Toys | În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8207 2 530,00 Lei
| |
Bucătărie din lemn cu mirodenii Kitchen Range Tender Leaf ToysFrumoasa bucătărie din lemn cu mirodenii Kitchen Range de la designeri britanici de top Tender Leaf Toys este un cadou original pentru toți copilașii harnici de la vârsta de 3 ani. Designul tradițional britanic cu linii delicate, elaborate și culorile bogate și vioaie ale bucătărie vor decora fiecare cameră a copiilor și vor trezi creativitatea și imaginația copiilor. Datorită construcției din lemn masiv și durabil, acesta va rezista micilor bucătari ani de zile, putănd să o folosească și următoarea generație de copii. Frații și prietenii se vor distra la maxim cu ea, timp în care vor putea inventa și încerca rețete noi și își vor putea dezvolta abilitățile culinare. Kitchen Range este o bucătărie atemporală care creează o relație între copii și natură datorită materialului din lemn de cea mai bună calitate.
Micuții bucătari pot pregăti un pește magnetic în tigaia de copt, care poate fi împărțit în 2 părți și oferit oaspeților cu o garnitură gustoasă. Plita cu 4 ochiuri este controlată de copil cu butoane rotative, care emit sunetul unui clic mecanic. Lângă plită se găsește spațiul de depozitare cu 2 rafturi în care sunt coșuri tricotate manual. Chiuveta este echipată cu un robinet cu control separat al apei calde și reci, în timp ce micuții au la dispoziție și un dozator de săpun, cu care vor învăța să mențină igiena și să se spele pe mâini înainte de fiecare gătit. În partea superioară a bucătăriei se află un cuptor cu microunde în care copilașii își pot încălzi prânzul, în timp ce se pot distra cu butonul rotativ în formă de pasăre cu sunetul unui clic.
Pe raftul lateral, cei mici își pot depozit recipientele pictate cu alimente și 3 farfurii roz, care pot fi introduse cu ușurință în găurile pregătite. Sub cuptorul cu microunde, se găsesc cârlige solide pe care cei mici își pot atârnă un set de 4 ustensile de bucătărie - mănușă, lingură dn lemn, usetnsilă pentru întoarcere și o paletă. Prosopul frumos, cu imaginea unui bucătar, poate fi atârnat pe un cuier pe partea laterală a bucătăriei. Pe cealaltă parte, se află o tablă neagră cu care copilașii se vor distra la maxim, în timp ce vor putea mult desena și scrie rețete cu cretă (creta nu face parte din pachet). Echipamentul elegant este completat de 3 scânduri din lemn cu mirodenii pictate, care evocă o atmosferă originală în timpul gătitului. Dimensiunile produsului sunt de 67*33*92 cm, în timp ce înălțimea blatului este de 50 cm.
În timpul fabricării produsului au fost folosite materiale din lemn lucrat cu grijă, datorită căruia în mâna copilului ajunge deja produsul de calitate superioară. Designul plăcut al bucătăriei albastre stârnește simțul de frumusețe estetică al copiilor, are un efect stimulator asupra imaginației și fanteziei lor. Bucătăria poartă aspectul unic britanic, creând o atmosferă unică care este munca artizanilor calificați. Bucătăria în sine și numeroasele accesorii, care aparțin de aceasta oferă multe posibilități pentru distracție, cei mici vor avea astfel, propriul spațiu pentru auto-realizare. În timp se ce vor juca de-a bucătarul, își vor dezvolta modul de gândire logică, abilitatea de comunicare și limbajul, în timpul jocului vor fi mai aproape de lumea adulților.
Scopul designerilor Tender Leaf Toys este să dezvolte copiii fizic, mental, precum și pentru a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea și să-și aprofundeze curiozitatea sănătoasă a copiilor prin explorarea de noi materiale, forme și modele de culori în stil britanic. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
bucătărie rezistentă din lemn de cea mai bună calitate
set bogat de accesorii
aspect elegant britanic
butoane rotative cu sunet mecanic de clic
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetițele
dimensiunile produsului 67*33*92 cm
produs ecologic, corespunde creințelor UE
jucărie atemporală de la compania Tender Leaf Toys
potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8206 1 520,00 Lei
| |
Frigider din lemn cu dozator de gheață Refridgerator Tender Leaf ToysFrigiderul din lemn cu aripi duble Refridgerator a fost proiectat de designerii de top ai brandului Tender Leaf Toys direct în Marea Britanie și va distra toți micii bucătari de la vârsta de 3 ani. Designul tradițional britanic cu detalii elaborate în combinație cu design alb moale va crea o atmosferă confortabilă în camera copiilor și, în același timp, va trezi creativitatea și imaginația copiilor. Datorită construcției din lemn masiv și durabil, acesta va rezista ani de zile în familia dvs. pentru băieți și fete și va fi folosit de următoarea generație de copii. Frații și prietenii se vor distra de minune jucându-se cu el, îl vor folosi pentru a păstra alimentele care trebuie păstrate la rece.
Frigiderul din lemn este dotat cu un dozator funcțional de cuburi de gheață din lemn - copilul apasă butonul și cade un cub de gheață. Frigiderul include conuri de înghețată, o sticla de lapte, 4 cuburi de gheață, un magnet în formă de pasăre și un bucătar cu căciulă și 3 ouă maro pe suport. Frigiderul cu aripi duble le va oferi copiilor mult spațiu de depozitare în 4 compartimente interioare și rafturi. Copiii pot folosi partea inferioară a frigiderului ca o cutie suplimentară de depozitare sau congelator. Frigiderul din lemn stă pe 4 picioare solide, ușa este echipată cu mânere masive, așa că va îi fi mai ușor copilului să îl manevreze.
În timpul producției, s-a folosit doar lemnul prelucrat cu atenție, datorită căruia copiii obțin un produs de cea mai înaltă calitate. Liniile fine ale frigiderului alb trezesc simțul estetic al copiilor, le dezvoltă imaginația și creativitatea. Frigiderul pentru copii poartă mesajul adevăratului design britanic și creează o atmosferă unică, care este, de asemenea, un merit pentru meșterii dovediți. În timp ce se joacă cu frigiderul și accesoriile, copiii vor descoperi o serie de combinații de jocuri, vor avea propriul spațiu de autorealizare și activitate creativă. În timp ce joacă de-a bucătari, iși dezvoltă, de asemenea, gândirea logică, limbajul și abilitățile de comunicare și se apropie de lumea adulților.
Scopul principal al designerilor Tender Leaf Toys este de a dezvolta copiii fizic, mental și, de asemenea, de a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea și să-și adâncească curiozitatea copiilor sănătoși, explorând în același timp noi materiale, forme și modele de culoare în stilul britanic. Standardele ecologice și etice ridicate ale companiei au contribuit la premiul ICTI și, în același timp, participă activ la refacerea pădurilor în care are loc exploatarea forestieră. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât micuții dvs. să se joace în deplină siguranță.
Caracteristici
frigider atemporal din lemn de primă clasă
set bogat de accesorii
design atemporal
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă vesratil băieții și fetele
produs ecologic, îndeplinește normele și criteriile UE
producător britanic Tender Leaf Toys
potrivită de la 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8208 1 340,00 Lei
| |
Bucătărie din lemn cu pâine Home Kitchen Tender Leaf ToysBucătăria de jucărie din lemn cu stil și modernă Home Kitchen este munca designerilor cu mână iscusită Tender Leaf Toys direct din Regatul Unit, care este visul fiecărui băiețel și fetiță deja de la vârsta de 3 ani. Designul tradițional britanic cu linii plăcute și netede și lumea vie de culoare a bucătăriei evocă dragostea caldă a căminului în copii, în timp ce le stârnește creativitatea și de asemenea fantezia lor. Datorită structurii din lemn puternic și rezistent îi va servi pe micii bucătari pentru un timp îndelungat, dar și următoarea generație va găti cu plăcere în bucătărie. Aceasta este perfectă pentru frați și prieteni pentru a-și petrece timpul în comun, pot inventa și încerca rețete noi, își pot dezvolta abilitățile lor culinare.
Home Kitchen este alegerea minunată pentru acei copii, cărora părinții vor să le dăruiască o bucătărie rezistentă, mai mult din material de lemn de clasa întâi, care îi va lega pe copii într-un mod pozitiv de natură. Bucătăria unică cu butoane, care se pot întoarce este dotată cu 2 ochiuri de gătit, chiuvetă mare cu apă caldă și rece, aragaz și mobilă mică practică, unde bucătarul chef își ascunde ingredientele sale secrete. Setul complementar bogat dotat conține pâine, pe care micul brutar o poate coace în cuptor, suport pentru copt (este potrivit și pentru acoperirea chiuvetei), ustensile auxiliare de bucătărie, farfurii roz și cești, săpun, prosop cu model și raft cu cârlige pentru atârnarea accesorii de bucătărie. Copii cu siguranță se bucură de canceul retro de ceai de culoare minunată albă completat cu mâner roz, care într-adevăr trezește o impresie cu stil.
În timpul fabricării folosesc material din lemn lucrat cu grijă, datorită căruia în mâna copilului ajunge deja produsul de calitate superioară. Designul plăcut stârnește simțul de frumusețe estetică al copiilor, are un efect stimulator asupra imaginației și fanteziei lor. Bucătăria poartă aspectul unic britanic, creând o atmosferă unică care este munca artizanilor calificați. Bucătăria în sine și numeroasele accesorii, care aparțin de aceasta oferă multe posibilități pentru distracție, copii își pot creea propriul lor colț mic pentru realizarea înșiși și creativității lor. Îmbrăcând rolul de bucătar mic, de asemenea li-i se dezvoltă modul lor de gândire logică, abilitatea lor de comunicare și limbaj, în timpul jocului vor fi mai aproape de lumea adulților.
Unele jucării care poartă marca Tender Leaf ascund în ele mesajul unicității și tradiției britanice în timp ce contribuie la dezvoltarea fizică și sufletească a copilului și la îmbogățirea creativității sale. Stilul obișnuit englezesc care se remarcă în materialele de bază, forme și culori stimulează curiozitatea și fantezia copiilor. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp garantează un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
bucătărie rezistentă din material de lemn de clasa întâi
set bogat de accesorii
aspect elegant britanic
jucărie pentru mai multe generații
îi dezvoltă pe băieți și fetițe în mai multe feluri
dimensiunile sale 52*24*65
produs ecologic, corespunde creințelor UE
jucărie rezistentă de la compania Tender Leaf Toys
potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8205 910,00 Lei
| |
Cafenea din lemn Cuibul păsărilor Bird's Nest Café Tender Leaf ToysOferiți-le copiilor dvs. propria cafenea originală. Cafeneaua din lemn Cuibul păsărilor a fost realizată de designerii Tender Leaf Toys din Marea Britanie și va încânta băieții și fetele de la vârsta de 3 ani. Designul britanic tradițional, cu detalii bine elaborate și culori bogate și calde ale cafenelei le oferă copiilor o impresie confortabilă, în timp ce inspiră creativitate și imaginație. Datorită construcției sale din lemn solid și rezistent, cafeneaua va rezista micuților ani de zile și totodată următoarea generație de copii va beneficia de aceasta. Frații și prietenii se vor putea juca la maxim, vor putea inventa și încerca gusturi noi și își vor putea dezvolta abilitățile în a face cea mai bună cafea.
Bird's Nest Café este alegerea ideală pentru copiii cărora le place să joace jocuri de diferite profesii. Cafeneaua din lemn este confecționată din lemn de cea mai bună calitate, permițând copiilor să se joace cu material natural. Cafeneaua este echipată cu un set bogat de accesorii, inclusiv toaster panini, 5 capsule de cafea, recipient pentru lapte, 2 căni, cuțit, furculiță, linguriță, cuburi de zahăr, mici farfurioare pentru cești, diverse toppinguri, sandwich, produse de panificație, prăjituri și copii care iubesc ceaiul, vor găsi 3 pungi din material textil. Butoanele în formă de păsărele creează un sunet de clic mecanic atunci când sunt rotite, făcând joaca să pară și mai realistă. Cafeneaua dispune de un spațiu de depozitare amplu, împreună cu sertarele, este accesibilă din ambele părți și este decorată cu inscripții frumoase și imagini cu păsări și diverse delicatese din care clientul poate alege. Cei mici vor învață să lucreze cu accesoriile cafenelelor și se vor distra la maxim.
În procesul de producție a fost folosit lemnul tratat cu atenție, care va oferi copiilor un produs de cea mai înaltă calitate. Detaliile bine elaborate ale cafenelei evocă la cei mici simțul estetic, le dezvoltă imaginația și creativitatea. Cafeneaua pentru copii poartă mesajul designului unic britanic și creează o atmosferă de neuitat, ceea ce se datorează și meșterilor dovediți. Copiii se joacă cu cafeneaua și accesoriile sale, dobândind spațiu pentru autorealizare și activitate creativă. În timp ce se vor juca cu această cafenea, cei mici își vor dezvolta raționamentul logic, abilitățile de comunicare, abordând lumea adulților. Dimensiunile cafenelei sunt 51*14*28 cm.
Scopul designerilor Tender Leaf Toys este să dezvolte copiii fizic, mental, precum și pentru a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea și să-și aprofundeze curiozitatea sănătoasă a copiilor prin explorarea de noi materiale, forme și modele de culori în stil britanic. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
cafenea atemporală din lemn de cea mai bună calitate
set bogat de accesorii
accesibilă din ambele părți
butoane cu sunete mecanice e click
o mulțime de spațiu de depozitare
design elegant britanic
jucărie pentru mai multe genarații
dezvoltă atât băieții, cât și fetele într-un mod versatil
produs ecologic, îndeplinește standardele și criterii stricte ale UE
jucărie atemporală Tender Leaf Toys
potrivit de la 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8228 710,00 Lei
| |
Cărucior de înghețată din lemn Ice Cream Cart Tender Leaf ToysCărucior de înghețată din lemn Ice Cream Cart este munca designerilor de rangul întâi a mărcii Tender Leaf Toys direct din Marea Britanie, care oferă bucurie băieților și fetițelor deja de la vârsta de 3 ani. Designul tradițional britanic și aspectul prelucrat combinat cu lumea plăcută de culoare roz are un efect stimulator asupra dezvoltării creativității și fanteziei copiilor. Datorită structurii sale puternice și durabile din lemn îi va distra pentru un timp îndelungat pe micii vânzători de înghețată, va stârni și mai multe generații. Datorită roților sale copii îl pot duce cu ei oriunde pornesc la drum, îl pot muta ușor dintr-un loc în altul.
Cărucorul unic de înghețată este dotat cu cornete de înghețată, globuri de înghețată cu 4 feluri de înghețată, cutie de înghețată, lingură de înghețată și stand cu raft pentru înghețatele dorite. Cu acest set excepțional de jucărie, copilul dumneavoastră va deveni în câteva clipe un vânzător adevărat mic de înghețată, însușesc cu prietenii săi dozarea în cornet și îi ospitaliază cu plăcere pe cei dragi lor, membrii lor de familie. În timpul manipulării accesoriilor din lemn, li-i se dezvoltă copiilor motorica fină, modul de gândire logică, abilitățile de limbaj și de comunicare, vor fi mai aproape de lumea adulților.
În timpul fabricării folosesc material din lemn lucrat cu grijă datorită căruia în inima copilului ajunge deja produs de calitate de top. Designul plăcut al căruciorului de înghețată stimulează simțul de frumusețe estetică al copiilor, are un efect stimulator asupra imaginației și fanteziei lor. Căruciorul cu accesoriile cuprinde în sine aspectul real britanic, creând o atmosferă unică, care este munca artizanilor calificați. Căruciorul de înghețată în sine și accesoriile, care aparțin de acesta oferă multe posibilități la distracție, copii pot forma un colț propriu mic pentru ei pentru realizarea lor înșiși și creativității lor.
Unele jucării care poartă marca Tender Leaf ascund în ele mesajul unicității și tradiției britanice în timp ce contribuie la dezvoltarea fizică și sufletească a copilului și la îmbogățirea creativității sale. Stilul obișnuit englezesc care se remarcă în materialele de bază, forme și culori stimulează curiozitatea și fantezia copiilor. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
Cărucior din lemn de înghețată
Cu 15 accesorii
Aspect elegant britanic
Jucărie pentru mai multe generații
Îi dezvoltă în mai multe feluri pe băieți și fetițe
Produs ecologic, corespunde cerințelor UE
Jucărie rezistentă de la compania Tender Leaf
Potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8236 375,00 Lei
| |
Cafenea din lemn Cappuccino Babyccino Maker Tender Leaf ToysAparatul de cafea din lemn Cappuccino Babyccino Maker este un cadou minunat pentru toți băieții și fetele de la vârsta de 3 ani care se pot juca de-a profesia ospătarilor. Pe lângă aparatul de cafea, setul conține 2 căni cu fețe zâmbitoare, un ulcior de lapte, 2 umpluturi de cafea, 5 capsule de cafea colorate și 2 fursecuri cu fețe. În partea de sus a aparatului de cafea există un spațiu de depozitare pentru capsulele de cafea, care poate fi ușor îndepărtat și plasate în spatele mânerului mobil, care este introdus în aparatul de cafea. Apoi, cu ajutorul unui buton rotativ în formă de pasăre, copilul începe să facă cafea, de care se poate bucura împreună cu prietenii săi. Aparatul de cafea atemporal cu accesorii a fost proiectat de designeri de renume Tender Leaf Toys direct în Marea Britanie și a fost produs de meșteri pricepuți, fiind un accesoriu excelent pentru bucătăriile pentru copii din lemn.
Culorile vibrante și designul original britanic al aparatului de cafea stimulează dezvoltarea imaginației și a creativității, stârnind curiozitatea copiilor. Setul din lemn va rezista micuților dvs. ani de zile și va încânta și generațiile următoare de copii. Frații și prietenii au grijă de oaspeții lor și vorbesc în timp ce degustă cafea. Setul din lemn este un produs de cea mai înaltă calitate, care va crea o atmosferă unică în timpul jocului, în timp ce copiii își îmbunătățesc abilitățile motorice. Acest set va încânta nu numai copiii, ci și adulții, va decora și va face confortabilă fiecare cameră pentru copii.
Fiecare dintre piesele jucăriei este elaborată cu precizie până în cele mai mici detalii, copiii vor descoperi noi posibilități de joacă în fiecare zi. Accesoriile colorate poartă mesajul tradițiilor britanice, dezvoltă simțul estetic la copii, învață să privească lucrurile cu ochii lor, câștigă încrederea în sine și se realizează creativ. Suprafața netedă a lemnului tratat cu atenție și culorile folosite pentru sănătate garantează siguranța copiilor în timpul jocului.
Scopul designerilor Tender Leaf Toys este să dezvolte copiii fizic, mental, precum și pentru a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea și să-și aprofundeze curiozitatea sănătoasă a copiilor prin explorarea de noi materiale, forme și modele de culori în stil britanic. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
aparat de cadea din lemn
design elegant brtianic
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetele
produs ecologic, îndeplinește normele și criteriile UE
producător brtianic Tender Leaf Toys
potrivit de la 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8225 280,00 Lei
| |
Mixer din lemn Fruity Blender Tender Leaf ToysMixerul din lemn Fruity Blender de sub mâna designerilor britanici Tender Leaf Toys este un cadou rezistent pentru fiecare bucătar șu bucătăreasă mică de la vârsta de 3 ani. Designul tradițional britanic cu linii netede și estetice, cât și lumea de culoare vie, caldă trezește în copii dragostea caldă a căminului în timp ce le stârnește creativitatea și de asemenea fantezia lor. Datorită structurii puternice și durabile de lemn mixerul îi va servi pe micii bucătari timp de ani, dar și următoarea generație se va juca cu plăcere cu accesoriile de bucătărie indispensabile. Acesta este un accesoriu excepțional pentru bucătăriile de jucărie, magazine, cafenele, își găsește locul aproape în orice fel de joc de rol.
Mixerul pentru copii s-a fabricat din material de lemn de clasa întâi astfel ajunge în mânuțele copiilor dumneavoastră un produs fabricat din materie de bază naturală. Pe copilașii harnici îi așteaptă multe accesorii. Capacul mixerului de jucărie decorat cu căpșună se poate da jos astfel bucătarii mici pot să umple după plac robotul cu fructe din lemn adică cu banană, măr, căpșuni și portocală. Ei pot felia fructele cu ajutorul cuțitului mic din lemn, iar cu polonicul să amestece bine unele ingrediente. Pentru iubitorii de băuturi răcoritoare și cuburile de gheață fac parte din ambalaj. În acea clipă când este gata smoothie-ul gustos îl pot servi în pahar drăguț și vesel galben completat cu paiul negru-alb.
Din atelierul producătorului britanic ies produse de calitate superioară. Designul său neted și tradițional britanic stânește simțul de frumusețe estetică al copiilor, are un efect stimulator asupra dezvoltării fanteziei și imaginației lor. În timpul jocului analizează lucrurile din propriu lor unghi, fac cunoștință cu lumea, dobândesc încredere în sine și se realizează creativ pe ei înșiși. În timpul jocului li-i se dezvoltă de asemenea modul lor de gândire logică, abilitățile lor de limbaj și de comunicare, vor fi mai aproape de lumea adulților. Dimensiunile produsului sunt de 22*23*22 cm.
Unele jucării care poartă marca Tender Leaf ascund în ele mesajul unicității și tradiției britanice în timp ce contribuie la dezvoltarea fizică și sufletească a copilului și la îmbogățirea creativității sale. Stilul obișnuit englezesc care se remarcă în materialele de bază, forme și culori stimulează curiozitatea și fantezia copiilor. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
Mixer rezistent din lemn
Cu numeroase accesorii și fructe
Aspect elegant britanic
Jucărie pentru mai multe generații
Îi dezvoltă în mai multe feluri pe băieți și fetițe
Produs ecologic, corespunde cerințelor UE
Jucărie rezistentă de la compania Tender Leaf Toys
Potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8229 280,00 Lei
| |
Coș din lemn cu lalele Wicker Shopping Basket Tender Leaf ToysCoșul din lemn cu lalele Wicker Shopping Basket va deveni jucăria preferată a tuturor copiilor de la vârsta de 3 ani, care își doresc să facă cumpărături în magazin ca și părinții lor. Coșul de răchită realizat manual, atemporal, va oferi băieților și fetelor un sortiment bogat de diverse alimente și bunuri. Pe cei mici îi așteaptă o ciocolată, limonadă, salam, brânză, baghetă într-o pungă textilă, 3 lalele cu o frunză, un măr și un ziar. Alimentele și accesoriile decorate în mod realist sunt, de asemenea, accesorii excelente pentru bucătăriile și magazinele pentru copii, cei mici se pot juca cu ele și separat. Setul de alimente din lemn a fost proiectat de designeri de top Tender Leaf Toys direct în Marea Brianie și al producție au fost implicați meșteri experimentați.
Culorile vibrante și designul original britanic al cântarului din lemn stimulează dezvoltarea imaginației și a creativității, stârnind curiozitatea copiilor. Coșul din lemn va rezista micuților dvs. ani de zile și va încânta și generațiile următoare de copii. Frații și prietenii se vor putea juca de-a vânzători și cumpărători, vor învăța să recunoască produsele după cerințele clienților și îl vor mai folosi și în bucătăriile pentru copii. Setul de produse de cea mai înaltă calitate, care va crea o atmosferă unică în timpul jocului, în timp ce copiii își îmbunătățesc abilitățile motorice, își dezvoltă găndirea logică și creativitatea. Acest set va încânta nu numai copiii, ci și adulții, va decora fiecare cameră pentru copii și va crea o atmosferă confortabilă.
Fiecare dintre piesele jucăriei este elaborată cu precizie până în cele mai mici detalii, copiii vor descoperi noi posibilități de joacă în fiecare zi. Alimentele din lemn poartă mesajul tradițiilor britanice, dezvoltă simțul estetic la copii, învață să privească lucrurile cu ochii lor, câștigă încrederea în sine și se realizează creativ. Suprafața netedă a lemnului tratat cu atenție și culorile folosite pentru sănătate garantează siguranța copiilor în timpul jocului.
Scopul designerilor Tender Leaf Toys este să dezvolte copiii fizic, mental, precum și pentru a-i ajuta să-și dezvolte creativitatea și să-și aprofundeze curiozitatea sănătoasă a copiilor prin explorarea de noi materiale, forme și modele de culori în stil britanic. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
coș de cumpărături împletit manual
gamă largă de accesorii
design elegant brtianic
jucărie pentru mai multe generații
dezvoltă versatil băieții și fetele
produs ecologic, îndeplinește normele și criteriile UE
producător brtianic Tender Leaf Toys
potrivit de la 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8286 | |
Cofetărie din lemn Birdie Afternoon Tea stand Tender Leaf ToysCofetăria din lemn Birdie Afternoon Tea stand este într-adevăr o jucărie specială pentru fiecare copil ospitalier deja de la vârsta de 3 ani, care îmbracă cu plăcere rolul de bucătar și cofetar. Cofetăria constă dintr-un stand cu 2-etaje din lemn pentru depozitarea prăjiturii, pe care îl decorează o pasăre drăguță deasupra acestuia. Pe standul din lemn încap orice bunătăți, pe care o gazdă obișnuită și-ar dori să le servească musafirilor săi onorați - sandwich cu șuncă și castravete, iar pe cei cărora le plac dulciurile îi așteptă prăjitură cu lămâie, rulou cu ciocolată, coșulețe dulci și bunătăți cu măr. Prăjiturile bogat decorate stârnesc pe deplin o impresie precum cea reală, bucătarii mici le pot servi în bucătăria lor de jucărie sau în magazinul lor, musafirilor, cumpărătorilor. Suportul rezistent cu dulciuri este munca designerilor și artizanilor cunoscuți a mărcii Tender Leaf Toys direct din Regatul Unit.
Designul unic britanic și lumea vie de culoare are un efect stimulator asupra dezvoltării fanteziei și creativității, stârnesc curiozitatea naturală de copil. Setul din lemn îi va distra pe copii pentru un timp îndelungat, le va servi și pe mai multe generații. Frații și prietenii vor îmbrăca cu plăcere tunica de cofetar sau bucătar, gustul și aspectul unor prăjituri și sandwich-uri le vor compara. Ambalajul de dulciuri din lemn este un produs de calitate superioară, joaca cu accesoriile din lemn are un efect minunat asupra abilităților motoricii fine, de comunicare și dezvoltării modului de gândire logică și a imaginației. Acest set nu îi va cuceri doar pe copii, ci și pe adulți, va transforma fiecare cameră de copil într-una mai familiară.
În timpul procesului de fabricare au folosit materialele de bază de cea mai bună calitate astfel că în mâna copiilor ajunge un produs de clasa întâi. Designul neted și tradițional britanic al bunătăților colorate stârnește simțul de frumusețe estetică al copiilor, are un efect stimulator asupra dezvoltării fanteziei și imaginației lor. În timpul jocului analizează lucrurile din propriu lor unghi, fac cunoștință cu lumea, dobândesc încredere în sine și se realizează creativ pe ei înșiși. Suprafața netedă, materialul din lemn lucrat cu grijă și materialele de vopsea nedăunătoare sănătății garantează joaca sigură a copilului dumneavoastră. Dimensiunile produsului sunt de 20*18*27 cm.
Unele jucării care poartă marca Tender Leaf ascund în ele mesajul unicității și tradiției britanice în timp ce contribuie la dezvoltarea fizică și sufletească a copilului și la îmbogățirea creativității sale. Stilul obișnuit englezesc care se remarcă în materialele de bază, forme și culori stimulează curiozitatea și fantezia copiilor. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
Cofetărie din lemn cu bunătăți
Cu numeroase accesorii
Aspect elegant britanic
Jucărie pentru mai multe generații
Îi dezvoltă în mai multe feluri pe băieți și fetițe
Produs ecologic, corespunde cerințelor UE
Jucărie rezistentă de la compania Tender Leaf
Potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8242 250,00 Lei
| |
Tavă din lemn cu set de ceai Tea Tray Tender Leaf ToysTava din lemn cu setul de ceai este alegerea excepțională pentru fiecare copil deja de la vârsta de 3 ani. Tava minunată din lemn și setul de ceai realizat într-un stil real britanic conține cești, farfurioare decorate cu imaginile artistice flori, mai mult nu pot lipsi din set nici prăjitură, farfurioară, cozonac și canceu de ceai. Cu acest set minunat copilul dumneavoastră devine un gospodar adevărat mic, își pot ospitalia prietenii și frații cu un ceai plăcut de ora 5 și cu o gustare delicioasă. Setul rezistent de ceai cu accesorii este munca designerilor de rangul întâi și artizanilor experimentați a mărcii Tender Leaf Toys direct din Marea Britanie.
Lumea vie de culoare și designul unic britanic are un efect stimulator asupra dezvoltării fanteziei, creativității, stimulează curiozitatea de copil. Setul din lemn îl va distra pe copilul dumneavoastră pentru un timp îndelungat, va servi și mai multe generații. Copilul dumneavoastră de acum înainte își poate ospitalia în fiecare zi frații și prietenii la un ceai adevărat englezesc de ora cinci. Tava din lemn într-un design rezistent a fost realizată cu mânere practice, copii o pot ține ușor în mâna lor. Setul din lemn este un produs de calitate de top, care creează o atmosferă de neuitat în timpul distracției, în timpul jocului li-i se dezvoltă celor mici și motorica fină. Designul real britanic îi va cuceri nu doar pe copii, dar de asemenea și pe părinții lor.
Fiecare element în parte a jucăriei pentru copii este prelucrat cu grijă aproape până la detalii, pe copii îi așteaptă posibilitate nouă de joacă zilnică, accesoriile colorate cuprind în sine obiceiurile tradiționale britanice. În timpul jocului li-i se dezvoltă celor mici simțul de frumusețe estetică, învață să vadă lucrurile din propriul lor unghi, li-i se stârnește încrederea în sine și se dezvoltă creativ pe ei înșiși. Suprafața din lemn netedă prelucrată cu grijă și vopseaua nedăunătoare sănătății garantează distracția sigură și fără griji în timpul descoperiirii Universului.
Unele jucării care poartă marca Tender Leaf ascund în ele mesajul unicității și tradiției britanice în timp ce contribuie la dezvoltarea fizică și sufletească a copilului și la îmbogățirea creativității sale. Stilul obișnuit englezesc care se remarcă în materialele de bază, forme și culori stimulează curiozitatea și fantezia copiilor. Datorită normelor înalte ecologice și de etică ale producătorului jucăriile dispun de certificat ICTI, care garantează în același timp un management forestier durabil și reponsabil. Jucările din lemn corespund cerințelor stricte de siguranță și standelor Uniunii astfel că, joaca cu acestea este pe deplin sigură.
Caracteristici
Set de ceai pe tavă din lemn
Set cu 12 bucăți
Aspect elegant britanic
Jucărie pentru mai multe generații
Îi dezvoltă în mai multe feluri pe băieți și fetițe
Produs ecologic, corespunde cerințelor UE
Jucărie rezistentă de la compania Tender Leaf
Potrivită de la vârsta de 3 ani
| În stoc Producător: Tender Leaf Toys Cod produs: TL8233 250,00 Lei
| |
în sus Alte produse |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.