Ce puteţi să faceţi împotriva senzaţiei de rău din sarcină?

  Categorii: Sarcina,
5 m.
21. iul'17

Senzaţia de rău şi greaţa fac parte din cele mai frecvente probleme ale sarcinii. După statistici în primul trimestru 80 la sută din mămici prezintă aceste tulburări. Vertijul slab sau mediu nu pune în pericul bebeluşul, dar în unele cazuri severitatea acestuia poate necesita şi tratament cu perfuzie. Ce putem să facem, dacă dorim să ameliorăm aceste simptome, dar nu vrem să ajungem în spital?

Numele poetic în latină al greţurilor mai severe este Hyperemesis Gravidarum. Vertijul în sarcină poate apărea nu numai dimineaţa, dar oricând pe parcursul zilei, dar poate apărea chiar şi seara. O parte dintre mămici suferă atăt de tare de aceste probleme, încât nu pot lucra sau simt de parcă nu pot exista în lume. Vertijul de dimineaţă afectează mai des mămicile care suferă în kinetoză, dar are un rol important şi genetica sau sarcina cu mai mulţi embrioni. Interesant este că aceste probleme sunt caracteristice mai ales societăţilor mai dezvoltate, triburile primitive din Amazonas nu cunosc aceste probleme.

Greaţă în timpul sarcinii

Senzaţia de rău de dimineaţă este un semn bun

În spatele senzaţiei de rău de dimineaţă se află hormonul HCG care se sintetizează în organismul mămicii, al cărui nivel creşte brusc de la ziua a 10-ea al sarcinii. Acesta reprezintă că sarcina se decurge bine. Cercetăriile Facultăţii din Carolina de Nord arată că mămicile care suferă de senzaţii de rău, vor avea un risc scăzut de avort în fazele precoce ale sarcinii. Dacă placenta sau fătul nu se dezvoltă ideal, organismul produce mai puţini hormoni. Cu cât nivelul hormonilor este mai înalt, cu atât este mai posibil prezenţa senzaţiilor de rău de dimineaţă. În formarea greţurilor şi vărsăturilor poate face parte şi faptul că mămicile reacţionează într-un mod mai sensibil la mirosuri. Alte cercetări acuză stresul pentru apariţia acestor probleme.

Câteodată este nevoie de tratament spitalicesc

Neplăcerile din sarcină apar mai ales în jurul săptămânii 6. Momentul decisiv este reprezentat de săptămâna 13, când, în cele mai multe cazuri, problemele încetează. Însă senzaţia de rău din sarcină de o durată de luni bune, poate slăbi atât de tare organismul mămicii încât din cauza deshidratării, mămica se poate trezi în spital. Când este recomandat să solicitaţi un consult medical? Când nici lichide şi nici solide nu rămân în burtica mămicii. Mirka a suferit de senzaţii de rău cu greaţă până la săptămâna 16, de aceea a fost necesar să se supune tratamentului perfuzabil. „ În această perioadă am slăbit 10 kg din greutatea corporală. Am fost nevoită să merg de trei ori în spital. Nu eram în stare să beau sau să mănânc, a fost o situaţie disperată. Nu a ajutat nimic doar perfuzia. Antiemeticele (calmante pentru vărsături) au oferit doar o calmare temporală. Aceasta a fost prima mea sarcină şi după părerea mea, am făcut un sacrificiu destul de mare pentru a avea o fetiţă splendidă. Al doilea sarcină cu băieţelul meu a fost mult mai liniştit,“ îşi aminteşte Mirka deja cu un zâmbet de faţă.

Vertij în timpul sarcinii

Ajutor medicamentos

Mămicile care suferă de greţuri în timpul sarcinii se duc îndată la o farmacie. Ce se dovedeşte a fi o soluţie bună este ghimbirul, acadelele cu conţinut de vitamine şi suplimentele nutritive. Ghimbirul stimulează separarea secreţilor digestive şi neutralizarea acizilor. Din grupele de vitamine următoarele ajută la calmarea senţaliilor de greaţă Pyridoxin – vitamină B6 precum şi Tiamin – vitamină B1.

În cazurile problemelor digestive se dovedesc a fi utile tableta masticabilă Gaviscon, siropul Gastrotuss, precum şi tabletele care conţin ghimbir sau anason. În locul medicamentelor tradiţionale puteţi încerca soluţii homeopatice de Gastrocynesine sau Cocculine. Mai presus există şi alte metode, care nu conţin medicamente, care pot scade greaţa cu ajutorul aplicaţiei ceasului Primabella, care induce dispariţia simptomelor cu ajutorul impulsurilor electronice. Dacă este bună această aplicaţie încă nu ştim, deoarece nu cunoaştem pe nimeni din mediul nostru care să fi folosit o astfel de aplicaţie.

Alimentaţia în timpul sarcinii

Practicile bunicilor noastre

Împotriva vertijurilor de dimineaţă se dovedesc a fi utile şi practicile bunicilor noastre. Una dintre aceste practici este băutul de Coca-Cola, dar moderat, deoarece o cantitate excesivă elimină calciul din oase. Este recomandat înlocuirea băuturilor de cola cu ape minerale, de ex. cu apa minerală Salvus. Ca şi prim ajutor se dovedeşte a fi bună şi pişcotul, biscuţii sau fursecurile de pe noptieră, pe care puteţi consuma înainte să vă ridicaţi din pat. Scopul este ca mămica să nu rămână înfometată, de aceea este ideal dacă mănâncă porţii mici dar mai frecvent. Seara puteţi să consumaţi şi ceva micuţ, când vă întoarceţi de la toaletă. Nu vă bazaţi pe apetit, deoarece acesta poate scădea în timpul sarcinii.

Ajutorul cel mai mare totuşi vine din partea ghimbirului care are un efect benefic asupra organismului şi asupra digestiei. Puteţi consuma acesta în formă de acadea, biscuite sau cozonac. Este ideală şi ceaiul din ghimbir răzuit, care trebuie consumat prin înghiţituri mici. În acest caz totuşi este idel să aveţi grijă. O cantitate mică de ghimbir (1 g uscat sau 4 g proaspete de ghimbir) are un efect benefic asupra organismului, dar într-o cantitate mai mare poate avea un efect negativ asupra bebeluşului, ba chiar mai mult, poate induce chiar şi un avort!

Aromaterapie în timpul sarcinii

Ameţelile din sarcină deobicei se cuplează cu mirosuri. Mâncarea sau parfumul favorit poate induce senzaţie de greaţă. Sunt recomandate plimbările în aer liber. Dacă staţi în casă, puteţi să mascaţi mirosul iritant cu alte mirosuri, de exemplu cu lămâie, cu mandarină sau cu extract de mentă piperată. Alegeţi esenţa care oferă o calmare şi ţineţi la dumneavoastră ca şi o aromaterapie. Dacă simţiţi greaţă, puneţi pe o batistă sau şerveţel una-două picături şi inhalaţi.

Aţi suferit de senzaţii de greaţă de dimineaţă în timpul sarcinii? Ce fel de practici aţi folosit împotriva acestuia?