10 idei pentru o relație bună dintre frați

  Categorii: Educația,
7 m.
26. mar'17

Este frumos să crești împreună cu mai mulți frați, dar nu e ușor. Copiii nu se nasc cu instinct de rivalizare, nici nu devin rivali, dacă părinții nu le permite. Relația bună din copilărie a fraților influențează comportamentul lor ca și adulți. Dacă doriți ca copiii dvs. să fie apropiați pe întreaga lor viață, îngrijiți relația lor bună deja de la început.

Copiii sunt aliați și rivali în același timp. În timpul jocului se ajută reciproc, și devin aliați. Psihologii spun, că relația bună dintre frați din copilărie și din adolescență, se va manifesta și mai târziu, în maturitate, și vor avea o realție bună și profundă. Relația dintre frați este influențat în primul rând de creșterea și educarea lor, și în al doilea rând de diferența de vârstă dintre ei.

Vzťahy medzi súrodencami

Rivalizarea dintre frați

Familiile cu mulți copii se confruntă aproape zilnic cu situația când cei mai buni prieteni devin rivali în momentul în care se luptă pentru jucăria preferată sau pentru atenția părinților.Karl Pillemer, profesor al universității Cornell, a cercetat relațiile dintre frați și a ajuns la colnluzia că trei sferturi dintre mame preferă un copil față de celălalt. Dacă favorizarea fratelui este prea evident, poate duce la înstrăinarea fraților. Dacă copiii au fost tratate la fel, relația dintre ei a fost mai puternică.

Rivalizarea dintre frați este un instinct natural, la care într-o anumită măsură contribuie și evoluția. Cu 200 de ani în urmă, mai mult decât jumătatea copiilor nu au trăit maturitatea, iar obținerea atenției părintească făcea parte din rivalizare și era baza supraviețuirii. Rivalizarea este răspunsul natural la învățarea comportamentului asertiv. Dacă doriți să calmați situația, organizați timpul liber al copiilor în așa fe ca aceștia să nu fie tot timpul împreună.

Rivalita medzi deťmi

Mai mulți copii

Familiile cu mulți copii sunt mai rare în zilele noastre. Mirka de 31 de ani a crescut într-o familie cu 6 copii. Ea are 4 surori și 1 frate. ”Tot timpul am avut cu cine juca.” Cine se poate lăuda în zilele de azi că s-a jucat cu frații ei de-a v-ați ascunselea, vollei sau fotbal?Însă cu o echipă cu 6 membri, jocul este într-adevăr excitant. Cu surorile mele ne-am ajutat reciproc în temele de casă, am purtat hainele unui altuia, mai bine zis am moștenit una de la alta.Dacă ne-am certat cu careva dintre ei, mereu era cineva care era de partea mea. Dacă din încăpățânare nu am vorbit cu careva, mai aveam 4 frați cu cine discuta.” așa își reaminteșt Mirka de relația din copilărie cu frații ei. Astfel s-a format o prietenie de o viață între ei.

Însă și ea a trăit rivalizarea și gelozia dintre frați. Mirka avea 9 ani, când familia sa lărgit cu cele mai tineri membri. ”Gemenii au primit centrul atenției în familie.Mai târziu am fost geloasă pe sora mea mai mare, care a început să lucreze, și din banii câștigați putea să-și  cumpere ceva. Am fost geloasă și pe surioara mea, când ea a putut râmâne acasă, în timp ce eu trebuia să-mi ajut părinții pe ferma familiei.Părinții mei au încercat să menține o relație bună între noi în așa fel că au împărțiti munca casnică între noi.Însă și atunci am rivalizat, am concurat cine e mai bun și mai rapid dintre noi” Își reamintește azi Mirka cu zâmbet pe gură.

10 idei pentru o relație bună dintre frați

Pregătiți-l pentru sosirea bebelușului

Este foarte important pregătirea fratelui mai mare la sosirea unui frate/unei sore mai mici. Uitați-vă împreună peste pozele de la ecografie. Lăsați-i să vă mângâie burtica, și să simte mișcările, loviturile bebelușului din burtica dvs. Povetiți-i despre perioada în care ați fost însărcinată cu el, și când el se afla în burta dvs.

Fratele mai mare să simte cât de important este el

După ce s-a născut fărțiorul mai mic, lăsați-i copilului mai mare să vă ajute în îngrijirea micuțului. Lăsați-i să participe la activități simple. Spuneți-i că fără el nu ați reuși să terminați toate treburile casnice. Micul asistent vă poate ajuta la băița bebelușului, la schimbarea scutecului, la îngrijirea pielii a frățiorului mai mic, la îmbrăcarea micuțului, la despachetarea cadourilor bebelușului, și în multe alte activități.

Acordați timp fiecărui copil

Până la vârsta de 3 ani, mama este mijlocul lumii fiecărui copilaș. Nu o împarte cu drag cu nimeni din lume. Noul membru al familiei solicită mai mult timp și mai multă atenție. Pentru ca fratele mai mare să nu se simtă izolat, câteodată legați micuțul pe dvs. cu un sistem de purtare, astfel aveți mâini libere și pentru celelalte copii.Și în timp ce alăptați puteți să vă faceți timp copilului mai mare, citiți-i o poveste.

Compensați copiile mai mari, când au fost privați de ceva

Părinții câteodată cred că copilul mai mare se va bucura de lucrurile pozitive aduse de bebeluș, însă chiar din contră. Copii mai mari vor vedea doar ce au pierdut. Așa că nu vor vrea să împarte jucăriile, timpul, atenția părinților și nici camera cu micuțul. Acum pot fi de ajutor tăticii. Să petreacă mai mult timp cu copilul mai mare privit de atenția mamei. Pot organiza o excursie numai în doi.

Súrodenecká láska

Nu comparați copiii

Comparația copiilor este baza complexului de inferioritate, care hrănește comportamentul nedorit. Lăudați copilul pentru succesele obținute, dar nu comparați cu succsele fratelui. Copilul trebuie să simtă că este extraordinar în ochii părinților. Evitați comentariile de genul: ”Ce bine ar fi, dacă și tu ai dovedi la fel ca fratele tău.”

Învățați copiilor empatie

Copiii nu se nasc cu instinct de rivalizare, nici nu devin rivali, dacă părinții nu le permite acest lucru. Motivați copilul mai mare pentru a vă ajută în îngrijirea fratelui mai mic. Dacă micuțul se rănește, rugați fratele mai mare să vă ajute în pansarea ranei. În așa fel va învăța empatia față de alții. Ceea ce privește frățiorul mai mic, este imposibil să nu iubească pe persoana, care are grijă de el.

Stabiliți limitele

Părinții câteodată sunt obligați să stabilească limitele. Copiii trebuie să știe cum să se compoartă unul cu celălalt. Obigația părinților este, să-și protejeze copiii, chiar și unul de altul. Nu lăsați ca o ceartă banală să ducă la intimidarea copilului mai slab.

Îngrijiți empatia

Și copiii trebuie să învață gândirea proactivă, și să fie conștienți de urmările faptelor lor. Lipsa empatiei este rezultatul, semnul relației deteriorate dintre frați.

Nu tratați copiii în mod egal

Pentru ca să evite conflictele, părinții încearcă să trateze la fel  fiecare copil. Însă acest lucrueste incorect. Dacă copiii diferă în vârstă și în dezvoltarea emoțională, nu pot fi tratate la fel. Mai târziu oricum nu vor primi aceeași atenție și atitudine de la alții. Explicați-le că odată cu vârsta mai mare a copiilor se extind drepturile lor, în același timp cresc și responsabilitatea lor.

Sprijiniți spiritul de echipă

Mergeți împreună în excursie. Pe parcursul acesteia, copiii vor realiza repede că drepturile se asociează cu responsabilități, și vor învăța comportamentul și munca în echipă. Vor învăța că fiecare membru al echipei are drepturi individuale. Împărțiți sarcinile între copii și motivați-le pentru cooperare. Dacă copilul mai mare are un hobby, poate arăta, demonstra celor mai mici ceea ce a învățat la ora de activitate. Munca ún echipő poate fi întărit cu jocuri de societate interioare sau exterioare.

Setul de jucării Domino Janod-Hot Piranha Game-Chicken Run Game

Setul de jucării Janod

Setul de jucării  Domino Janod-Hot Piranha Game-Chicken Run Game, este un set de jucării educativ recomandat copiilor de 3-8 ani. Este ideal pentru 2 sau mai mulți copii.

Jocuri de societate pentru copii