5 m. Multe viitoare mame se întâlnesc cu conceptul de “attachment parenting”. Pe internet găsim o mulţime de sfaturi şi descrieri, cum să creştem corect copiii. Educaţia în ataşament nu este invenţia „mamelor moderne bio“, dar este un stil de viaţă, ce are la bază conceptul înapoi la natură.
Nevoile copilului pe primul loc
Conceptul “attachment parenting” a fost inventat de WiliamSears în 1982, cine a studiat diferitele procese de educare. Doctorul Sears a pornit o dezbatere în cercul experţilor, dar punctul culminant a urmat cu 10 ani mai târziu, când împreună cu soţia sa au publicat cartea The Baby Book, cu experienţele şi opiniile lor. Cartea a devenit „Biblia” educaţiei în ataşament.
Baza acestui concept este comunicarea reciprocă dintre un adult (cel mai des mama) şi un copil. Condiţia cea mai importantă este prezenţa mamei şi legătura neîntreruptă cu copilul. Primele 3 luni sunt cele mai critice, prezenţa mamei revendică multă răbdare. Părinţii în continuare încearcă să învaţă să deosebească semnalele copilului, şi să distinge ce este necesitate şi ce este cerinţă. În primele 6 luni însă, aceste noţiuni sunt aceeaşi. Începând din luna a şaptea, părinţii care aplică educaţia în ataşament, pot deosebi felul cum plânge bebeluşul.
Principiile „attachment parenting”-ului
Soţii Sears au împărţit în 7 puncte esenţiale acest concept de educaţie:
1. Bonding
Formarea unei legături între mamă şi nou născut. Important este contactul cu corpul mamei deja de la naştere. Într-un articol anterior v-am prezentat în detalii ce este bonding-ul.
2. Alăptare la cerere
Mama ar trebui să alăpteze copilul, când acesta îi cere. Nu este recomandat alăptarea la intervale de timp regulate. În loc de acesta, încercaţi să fiţi intuitive, să răspundeţi la nevoile copilului, ca şi o reacţie la cererea lui.
3. Purtatul bebeluşului
Purtatul bebeluşului face mai puternic relaţia între mamă şi copil. Copilul este liniştit, pentru că o are în apropiere pe mama, recunoaşte mirosul şi bătăile inimii acestuia. Copilul poate fi purtat în diferite dispozitive de purtat.
4. Co-sleeping
Sears consideră, că dormitul în acelaşi pat cu bebe, ajută întărirea relaţiei între mamă şi copil. Apără copilul de stres şi de anxietate, şi protejează bebeluşul de sindromul morţii subite. În acelaşi timp, acest mod de dormit este foarte comod din punctul de vedere al alăptării din timpul nopţii.
5. Încredere în plânsul bebeluşului
Plânsetul bebeluşului tot timpul are un motiv. Dacă bebeluşul a mâncat, nu-i doare nimica şi are scutecul schimbat, poate că trăieşte un moment de stres şi are nevoie de mama lui. Părintele nu ar trebui să lasă bebeluşul să plângă, pentru ca acesta va crede că nimenui nu-i pasă de el.
6. Viaţă personală şi familială armonioasă
Părinţii ar trebui să ţine cont şi de necesităţile lor, pe care le pot integra în „attachment parenting”-ul de zi de zi.
7. Atenţie cu „dascălii” copilului
Acest punct arată încrederea şi hotărârea părinţilor în modul de educare, pe care au ales. Reacţiile şi sfaturile negative în ceea ce priveşte cum ar trebui educat un copil, nu trebuie să le împiedică în obiectivele lor.
Nu respect toate principiile. Ce urmeză?
Soţii Sears prezintă respectarea fiecărei principii ca şi un caz ideal. Însă sunt cazuri în care nu se poate întâmpla-de exemplu din cauza maternităţii, unde nu se poate realiza bonding-ul, sau pentru că mama nu poate alăpta copilul. Vestea bună este că puteţi dezvolta legătura şi altfel.
Psihologul Petra Hlasná, mamă a 2 copii susţine că: „ Chiar dacă mama nu poate alăpta sau purta bebeluşul, nu înseamnă că nu-i oferă totul copilului şi că nu este prezent 100% în viaţa acestuia. Principiul de bază a attachment parenting-ului este ca copilul să se simte în siguranţă, că mereu există cineva, care îl ajută şi îi înţelege necazul. Că plânsetul are sens, pentru că poate fi sigur, că cineva va veni să-l ajute. Acesta este baza acestei mod de a creşte copilul-tot timpul suntem în preajma copilului şi înţelegem nevoile lui.”
Petra învaţă acest concept şi părinţilor adoptive. Copiii adoptaţi nu au trăit această legătură între mamă şi copil, însă părinţii adoptivi mereu încearcă să construiească o legătură bună cu copilul adoptat. Este mai dificil, deoarece copiii adoptate au trăit o adevărată traumă când au fost abandonaţi, respinşi, însă o legătură se poate forma oricând. Un copil abandonat are nevoie de multă iubire şi sentimente.
Copiii crescuţi prin conceptul de “attachment parenting”sunt empatici
Acest mod de educare are multe oponenţi şi sceptici. Mamele generaţiilor anterioare au lăsat copilul să plângă, să „exerseze un pic plămânii.”Şi chiar nu era nimic uimitor atunci când mama, după câteva săptămâni a renunţat la alăptare şi a hrănit micuţul cu lapte formulă. Presupuneţi că attachment parenting-ul nu era cunoscut de o întreagă generaţie, totuşi adulţii de azi au supravieţuit. De ce este bun această metodă de educare?
Răspunsul a fost ofert de Petra Hlasná: „Într-adevăr suntem în viaţă, dar este de ajuns? Câţi dintre noi au relaţii aspră cu partenerul de viaţă, sau cu părinţii, chiar cu toţi cei din jurul lor? „Educaţiei în ataşament” învaţă copilul să are încredere în lumea din jurul lor. Le pune bazele emoţionale din care se vor hrăni în viitor. Le învaţă o iubire profundă, pe care copilul trebuie să trăiească pentru a le da mai departe. Mai multe experimente dovedesc, că acel copil care a dezvoltat o legătură de încredere cu părinţi în primii ani de viaţă, este mult mai curajos, mai puţin agresiv, este creativ, şi ce este cel mai important-este capabil să resimte sentimentele altora.”
