| Ce băiat nu a tânjit măcar o dată în viață să fie tractorist? Tractorul cu pedale este visul împlinit al oricărui băiețel. Produsul este un tractor cu un design unic de culoare verde și neagră, care este foarte asemănător cu un tractor adevărat. Acesta are construcția robustă, este fabricat din material de calitate, astfel încât va rezista un timp îndelungat. Tractorul se poate folosi începând de la vârsta de 3 ani. Roțile tractorului sunt controlate cu ajutorul volanului. Materialul său este garanția siguranței și a calității maxime. Volanul este dotat cu un claxon, cu care cei mai mici tractoriști își vor anunța sosirea. Scaunul reglabil va oferi o conducere confortabilă. Datorită formei sale ergonomice, copii nu vor obosi nici după cea mai lungă plmibare.
Partea din spate a tractorului este dotată cu o remorcă, ceea ce îl face mai interesant. Remorca are 2 roți și se poate deconecta dacă este nevoie. Copii vor putea transporta jucării, materiale de construcții, utilaje sau orice altceva. Deoarece remorca este rezistentă, aceasta va suporta și o greutate mai mare. Tractorul are o unitate de lanț, capacitatea sa de greutate este de 30 kg. Înălțimea scaunului de la sol este de 37 cm, astfel copilul nu va sta la mare înălțime. Lungimea tractorului este de 141 cm. Joaca cu tractorul nu va fi doar distractivă, ci va ajuta și la dezvoltarea fizică a copiilor. Prin rotirea volanului ei își vor perfecționa motorica fină, iar prin pedalare își vor întări musculatura piciorului.
Producătorul francez Smoby produce jucării din material de plastic. Materialele de plastic ale jucăriilor Smoby sunt rezistente și puternice, dar în același timp netede și plăcute la atingere. Procesul de fabricație, este strict controlat, astfel corespunde celor mai stricte standarde de siguranță. Pentru o siguranță mai mare și pentru evitarea accidentelor, colțurile jucăriilor Smoby sunt rotunjite. Culorile produselor vor stimula și vor dezvolta imaginația și fantezia copilului. Tractorul cu antrenare cu lanț este visul împlinit al oricărui băiețel, așadar nu ezitați şi dăruiți o bucurie copiilor, achiziționând această jucărie.
Caracteristici:
Tractor cu pedale
potrivit copiilor de la vârsta de 3 ani
culoarea verde deschisă
volanul controlează roțile
volanul are claxon
scaun reglabil
remorcă detașabilă
construcție solidă din plastic
lungimea totală 141 cm, înălțimea de la sol este de 37 cm
antrenare cu lanț
capacitatea de 30 kg
design unic și realistic
produs franțuzesc de înaltă calitate
| În stoc Cod produs: SM710111
|
| Setul Toboggan KS Smoby, care dispune de o construcție stabilă cu o suprafață de alunecare cu o lungime de 1,5 metri se poate alege atât pentru băieții, cât și pentru fetițele de la vârsta de 2 ani. Alunecarea este o experiență de neuitat pentru fiecare copil astfel că, setul la preț avantajos în care se află 2 tobogane-de culoare roșu și turcoaz vor cuceri atenția copiilor. Setul de tobogane Toboggan KS Smoby va deveni cu siguranță decorul grădinii sau curții dumneavoastră. Suprafața lor din plastic este netedă și plăcută la atingere, colțurile rotunjite plăcut sunt sigure pentru copii.Siguranța copiilor este asigurată de treptele nealunecoase și structura solidă consolidată cu talpa din plastic. Copilașul se poate ține de balustradele lor solide din partea laterală a toboganului. În zilele fierbinți de vară toboganele se pot conecta confortabil la apă cu furtunul astfel că, în timpul curgerii apei copilașul poate aluneca direct în piscina sa proprie.
Filtrul unic UV protejează materialul din plastic de razele soarelui și de decolorare, culorile vor rămâne la fel de mult strălucitoare după mulți ani de folosire ca și în prima zi. Toboganele s-au fabricat în culori foarte frumoase vii astfel că, se vor potrivi minunat în imaginea de ansamblu a grădinii sau curții dumneavoastre. Toboganele colorate au un efect stimulator asupra fanteziei și imaginației copiilor. Primăvara, vara și toamna se pot folosi de asemenea și vor deveni locul potrivit de joacă al copiilor dumneavoastră. În partea superioară se pot atașa la furtunul de apă. Astfel că, pe tobogan va curge apa și copii vor avea toboganul lor propriu cu apă. Dimensiunile toboganelor sunt de 159*68*100 cm, înălțimea lor totală este de 100 cm, lungimea lor de 159 cm. Toboganele Toboggan KS dispun de o suprafață ergonomică de alunecare. Capacitatea lor de greutate este de 50 kg. Lățimea suprafeței de alunecare este de 40 cm și înălțimea balstradelor este de 33 cm.
Datorită designului nealunecos al treptelor nu-i amenință pericolul de alunecare. Urcarea pe trepte este sigură și plăcută atât descult, cât și cu piciorușele umede. Acestea se pot monta ușor și demonta. Toboganul Toboggan KS pentru copii dispune de certificat dobândit prin teste stricte de rezistență și de calitate. Toboganul cu structură stabilă s-a fabricat din materiale puternice de calitate excepțională. Aceste tobogane s-au fabricat cu o perfecțiune fermecătoare franțuzească pentru copii în Franța. Smoby este un producător franțuzesc de jucării, care garantează calitatea bună și rezistența toboganului. Fabricarea se face strict prin respectarea standardelor stricte europene. Calitatea excepțională a mărcii franțuzești Smoby este dovedită de o lungă perioadă de timp de la înființarea sa. Fiecare copil adoră alunecarea pe tobogan astfel că, este una dintre cele mai preferate jucării de grădină.
Caracteristici
Se poate conecta la apă și se va transforma într-un tobogan de apă pentru copii
Lungimea suprafeței de alunecare este de 150 cm, lățimea de 40 cm
Capacitatea de greutate 50 kg
Potrivit de la 2 ani
Filtrul UV protejează culorile de decolorare
Culori strălucitoare, care stimulează fantezia copiilor
Din plastic rezistent, neted de plăcut
Este potrivit pentru fiecare grădină sau curte
Set avantajos cu 2 tobogane-de culoare turcoaz și roșu
Produs franțuzesc de calitate
Ideal aâtt pentru fetițe, cât și pentru băieți
| În stoc Cod produs: SM310262-AB
|