Ursuleţ din pluş Rouge Kaloo Small 19 cm din pluş moale pentru cei mai mici copii albastru-crem

Detalii privind produsul

Ursuleţul  din pluş, Rouge Small este o jucărie de pluş moale al producătorului Kaloo, care este potrivit pentru cei mai mici copii, de la vârsta de 0 ani. Înălţimea acestuia este 19 cm. Datorită designului său moale,aceasta va deveni prietenul preferat de alint nu numai copiilor celor mai mici ci şi celor mai mari. Ursuleţul din pluş este de culoare combinată de albastru deschis, şi bej. Jucăria de pluş datorită calităţii franţuzeşti este rezistentă şi maxim de sigură, care va conduce copii pe tot parcursul vieţii lor. Ursuleţul de pluş pentru cei mai mici copii, absoarbe mirosul copiilor, care este foarte important în primele săptămâni după naştere, astfel că, atunci când iepuraşul de pluş, Rouge Kaloo va fi lângă ei, copii se vor simţi în siguranţă şi vor conştientiza existenţa lor într-o lume dinafara burticii mamei lor. 

Joaca cu jucăria din pluş este foarte importantă pentru orice bebeluş pentru o dezvoltare optimă, deoarece le dezvoltă activitatea creierului, le formează personalitatea, le dezvoltă aptitudinile şi abilităţile de îndemânare. În prima săptămână, după naştere, sensibilitatea tactilă este mai ridicată, astfel că, la orice atingere va reacţiona cu mult mai mare atenţie. Pe parcursul acestei perioade, ursuleţul de pluş, Kaloo este accesoriul potrivit pentru dezvoltarea acestei sensibilităţi. Nu trebuie să va faceţi griji dacă bebeluşul începe să se familiarizeze cu jucăria, gustându-o sau mestecând-o. Orice jucărie Kaloo este testată,  astfel aceasta corespunde celor mai stricte standarde. Aşadar liniştit poate mesteca, proba sau gusta. Prin culorile sale plăcute al ursuleţului de pluş Rouge Small au un efect calmant asupra celor mai mici copii. Datorită designului său fin, copii vor găsi un prieten de dormit în jucăriile de pluş, Kaloo.

Producătorul franţuzesc, Kaloo se ocupă de 16 ani de fabricarea jucăriilor din pluş cu un design unicat şi din material de pluş moale pentru bebeluşi.Procesul de fabricare este strict controlat, fiecare produs corespunde standardelor stricte, europene, astfel calitatea şi siguranţa jucăriilor sunt asigurate maxim. Jucăriile Kaloo conţin o frumuseţe franţuzească, o perfecţiune şi o notă de unicitate. Astfel că acestea nu au niciun adversar pe piaţă. Producătorul ia în considerare şi necesităţile şi dorinţele bebeluşilor, astfel ei se simt liniştiţi şi în siguranţă lângă jucăriile de pluş Kaloo.Curăţarea jucăriei este foarte uşoară, spălarea acesteia se face în apă de 30° grade. Pentru păstrarea culorilor şi a calităţii nu este recomandată folosirea înălbitorilor sau al balsamurilor.

Caracteristici

  • ursuleţ moale din pluş
  • jucărie de pluş moale şi fin
  • culori plăcute
  • pentru copii cei mai mici
  • mărime de 19 cm
  • Un alint ideal pentru cei mai mici
  • Pentru păstrarea culorilor şi a calităţii este potrivită spălarea în apă de 30° C  grade
  • Corespunde celor mai stricte standarde de siguranţă
  • Design unicat franţuzesc
Doprava 69

Descriere tehnică

VârstăDe la 0 luni
Tara de provenientaFranța
Dimensiuni19 cm
Inaltimea produsului19 cm
Culoareaalbastru
Set de produseNu
loader  Se încarcă seturile ...

Recenzii

loader  Se încarcă comentariul...