Trotinetă În căutarea lui Dory cu trei roţi Smoby cu ghidon reglabil

Detalii privind produsul

Trotineta cu trei roţi, cu motivul poveștii  În urma lui Dory este un vehicul splendid, care poate fi folosit încă de la vârsta de 2,5 ani. Aceasta va avea un efect plăcut asupra copiilor datorită combinaţiei de culori splendide de galben, albastru şi portocaliu. Avantajul trotinetei pentru copii este greutatea sa mică. Datorită celor trei roţi ale sale, mersul pe trotinetă va fi maxim de confortabil şi fără peripeţii. Roţile vor rezista şi la accidente, iar la nevoie se vor putea demonta şi se vor putea schimba. Ghidonul trotinetei este antiderapant şi, în acelaş timp şi neted la atingere. Suprafaţa trotinetei pe care păşesc copii are de asemenea un strat antiderapant pentru o avansare rapidă şi sigură. În partea din față a trotinetei se află imaginea peştişorului Dory. Povestea În căutarea lui Nemo este o poveste cunoscută în rândul copiilor și aceasta îl prezintă pe, peştişorul uituc Dory, care este în acelaş timp şi supereroul poveştii În căutarea lui Dory (Finding Dory).

Construcţia solidă a trotinetei pentru copii cu trei roţi este fabricată din materiale de calitate, astfel că, aceasta va rezista mult timp lângă posesorul ei. Mersul pe trotinetă dezvoltă echilibrul, abilităţile de mişcare şi motorica fină, iar pe lângă acestea întăreşte musculatura membrelor şi nu în ultimul rând în timpul mersului pe trotinetă, copii vor petrece mult timp în aer liber. Mersul pe vehiculul mic este un mod ideal pentru activitate fizică, care le va antrena atenţia şi reflexele copiilor. Pentru mersul pe trotinetă în siguranţă este recomandată folosirea echipamentului de protecţie, în primul rând a genunchierelor, cotierelor și nu în ultimul rând casca. Datorită celor trei roţi ale trotinetei fabuloase, aceasta este mult mai stabilă, sigură şi confortabilă față de trotinetele tradiţionale, de aceea nu ezitaţi nicio clipă şi oferiţi-le bucurie micuţilor cu acest model de trotinetă. Rezistenţa maximă a trotinetei la greutate este 20 de kg.

Producătorul franţuzesc renumit, Smoby reprezintă garanţia jucăriilor cu un design cu stil şi a calităţii înalte. Plasticul folosit de producătorul de jucării Smoby este rezistent şi durabil, dar totuşi plăcut şi neted la atingere. Pentru o siguranţă mai mare şi pentru evitarea rănirilor, colţurile jucăriilor sunt rotunjite. Designul colorat al acestora va atrage atenţia celor mai mici copii și le va stimula imaginaţia şi fantezia . Trotineta În căutarea lui Dory este unică şi în culori vii, designul său în culori strălucitoare îl va fermeca pe orice copilaş. Procesul de fabricare este strict controlat, astfel jucăriile corespund celor mai stricte standarde de siguranţă. Smoby garantează calitatea franţuzească, designul unic şi unicitatea produselor.

Doprava 79
Descriere tehnică
Băiat/fatăfată
VârstăDe la 2.5 ani
Tara de provenientaDesigned in France
Dimensiuni56*32*65 cm
Inaltimea produsului65 cm
Dimensiunile ambalajului33*15*45 cm
Lungime intreaga56 cm
Inaltime reglabilaDa
Ambalaj de carton DA/NUDa
Greutate2,53 kg
Greutate copil maxima20 kg
Culoareaalbastru
Set de produseNu
Recenzii
loader  Se încarcă comentariul...