Tricicletă Baby Driver Confort Smoby roşie de la 10 luni

Detalii privind produsul

Tricicleta Smoby Baby Driver Confort pentru copii este o tricicletă splendidă în culorile gri-roşu-alb, cu o construcţie metalică. Este ideală copiilor de la vârsta de 10 luni până la vârsta de 3 ani. Tricicleta pentru copii are o proiectare ergonomică şi un scaun confortabil datorită căruia copilul nu se obosește pe parcursul unei călătorii lungi şi care ajută la adoptarea unei posturi corporale adecvate. Capul copilului este susținut de spătarul înalt, de aceea, în caz că adoarme, se poate odihni liniştit. Scaunul este prevăzut cu o centură de siguranţă cu trei puncte şi cu un cadru solid în jurul taliei, de care copilul se poate sprijini şi se va simţi în siguranţă. Volanul tricicletei are o siguranţă, cu ajutorul căruia părintele conduce tricicleta. Înălţimea volanului este reaglabilă.

Volanul este prevăzut cu două oglinzi retrovizoare ca o mașină adevărată. Sub picioare se află suporturi pentru picioare care pot fi pliate sau demontate. Părintele direcționează roata din față cu ajutorul mânerului de împins. Înălţimea mânerului dublu pentru părinţi este reglabilă şi conţine un suport pentru sticle, iar partea confortabilă superioară este prevăzută şi cu o geantă care poate fi închisă. Când copilul este mic și nu folosește pedalele tricicletei de copii, roata din faţă este pivotantă şi volanul este blocat. Mai târziu, când copilul se dă deja singur pe tricicletă, volanul poate fi rotit la un unghi de 30 de grade. Distanța dintre scaun și volanul reglabil este reglabilă. Roţile sunt fabricate din cauciuc de calitate, sunt silenţioase şi sunt acoperite cu un strat anti-alunecare.

Micuţul dvs., în primele luni, doar se joacă cu volanul pentru copii, în timp ce părintele ghidează tricicleta. Coşul rabatabil din spate este ideal pentru depozitarea cumpărăturilor sau a jucăriilor. Deasupra tricicletei se află o copertină cu filtru UV, care poate fi poziţionată în orice direcţie. Dacă copilul crește, puteți scoate treptat elementele auxiliare și de protecție ale tricicletei, astfel copilul dvs. se va putea distra în continuare cu o tricicletă clasică. Aceasta este o tricicletă confortabilă şi sigură pentru copii, de la o vârstă de peste 10 luni. În primele luni de utilizare, poate fi folosită pe post de cărucior de sport. Smoby este o companie franceză cu ani lungi de experiență, ceea ce garantează calitatea produselor şi asigură ca aceste produse să respecte cele mai stricte standarde de siguranță.

Caracteristici

  • structură puternică din metal şi cadru robust din metal
  • mâner demontabil şi reglabil pentru părinţi
  • joc pentru copii - oglindă retrovizoare pe volan
  • geantă practică pentru depozitarea lucrurilor mici
  • scaun cu proiectare ergonomică şi spătar înalt
  • roţi de calitate din cauciuc - rulare silenţioasă
  • copertină practică împotriva razelor UV
  • coş din plastic pentru jucării
  • centură de siguranţă în 3 puncte
  • producător francez
  • suport demontabil pentru picioare
  • cadru anti-cădere
  • suport de sticlă
  • este ideală pentru vârsta cuprinsă între 10-36 de luni
  • ghidare cu ajutorul mânerului pentru părinţi
Doprava 79

Descriere tehnică

VârstăDe la 10 luni
Tara de provenientaFabricat ăn Franța
Dimensiuni66,5*50*59 cm
Dimensiunile ambalajului49*28*58 cm
Ambalaj de carton DA/NUDa
Greutate6,25 kg
Capacitate maximă admisă30 kg
Culoarearoșu
Set de produseNu
gift SS2024MON26012 Rozprávková lopta,MON26047-6741 Rozprávková lopta,MON26014 Rozprávková lopta,MON26041-6640 Rozprávková lopta,MON26046-6747 Rozprávková lopta
loader  Se încarcă seturile ...

Recenzii

loader  Se încarcă comentariul...