Set pentru pătuţ Cotoons Smoby luminiţe de noapte şi cutie muzicală pentru cei mai mici copii roz

Detalii privind produsul

Setul Smoby Cotoons pentru pătuţ conţine accesorii esenţiale pentru pătuţ de bebe: lumină de veghe, pentru ca copilului dvs. să nu-i fie frică de întuneric şi o cutie muzicală care va ajuta micuţilor să aibă un somn dulce. Jucăriile de bebe se potrivesc încă de la vârsta de 0 luni. Lampa de veghe are forma unei picături şi proiectează o lumină caldă, astfel micuţului dvs. nu o să-i mai fie frică de întuneric şi se va simţi în siguranţă şi bine înainte de somn. Are o formă plată, prin urmare nu ocupă mult spaţiu, iar baza acesteia este dreaptă astfel încât să poată fi plasată lângă pătuț. Lampa de veghe pentru copiii mici poate fi pornită cu butonul oval aflat în partea superioară şi poate fi utilizată în două moduri: lumină intermitentă sau lumină continuă. Ambele moduri se vor opri automat după 20 de minute, când micuţul dvs. va avea deja un somn dulce. Înainte de somn, copilul dvs. cu siguranţă se va îndrăgosti de cele 3 figurine Cotoons din desenele animate. Lumina de veghe în formă de picătură funcţionează cu 2x baterii AAA, care nu fac parte din ambalaj.

Cutia muzicală funcţionează cu un mecanism de tragere, prin urmare nu este nevoie de baterii. Acesta este o noutate în lumea cutiilor muzicale, ceea ce va garanta că aceasta va deveni jucăria favorită pentru pătuţ a copilului. Are formă ovală şi poate fi fixată cu uşurinţă pe marginea pătuţului. Frunza verde pe partea inferioară are o lungime de 7 cm. Cutia muzicală pentru bebeluşi, după tragerea mecanismului, redă melodie plăcută şi relaxantă, care calmează şi adoarme bebeluşii. Un lucru interesant al acestei jucării de bebe este cercul rotativ cu figurinele Cotoons din desenele animate. Fundalul cercului colorat se învârte în sens opus cu acele de ceasornic în timp ce figurinele din desenele animate se învârt în aceeași direcție cu acele de ceasornic, aceştia împreună crează un efect foarte frumos al unui carusel. Cutia muzicală pentru cei mai mici poate fi montată nu numai pe un pătuţ, dar şi pe un cărucior sau pe un scaun de maşină. Această jucărie nu necesită baterie, deoarece funcţionează cu mecanism de tragere.

Întregul set de bebe pentru pătuţ se achiziţionează într-un ambalaj de cadou, astfel acest set splendid va fi ideal şi ca un cadou pentru persoanele apropiate. Acesta este un cadou ideal pentru fetiţe, deoarece cutia muzicală este albă, iar lumina de veghe străluceşte în culoare fină de roz. Smoby este o companie franceză care se ocupă cu producerea jucăriilor din materiale de calitate, cu un design unic. Materialul de plastic este plăcut şi catifelat la atingere, este ideal pentru mânuţele mici ale copiilor. Culorile jucăriilor vor arăta ca şi cele noi chiar şi după o perioadă lungă de timp. Marginile jucăriilor sunt rotunjite, prin urmare oferă micuţilor siguranţă. Procesul de producție în sine este strict controlat şi respectă cele mai stricte standarde de siguranță. Smoby garantează calitatea franceză, designul original și unicitatea produselor.

Doprava 69

Descriere tehnică

VârstăDe la 0 luni
Tara de provenientaFranța
Dimensiunile ambalajului29*6*21 cm
Cu baterieDa
ElectronicDa
LuminosDa
SonorDa
MuzicalDa
Ambalaj de carton DA/NUDa
Greutate0,26 kg
NoteBattery: 2 x AAA, LR03
Culoarearoz
Set de produseNu
loader  Se încarcă seturile ...

Recenzii

loader  Se încarcă comentariul...