Ai observat că, copilașii dvs. imită cu drag tot ce faceți dvs.? La noi veți găsi diverse jocuri de profesie, care le aduc mai aproape lumea adulților și le dezvolta imaginația. Aceste jucării sunt special concepute pentru dorința copilului de a imita lumea adulților. Prin joaca cu acestea, copiii învață obiceiuri bune și contribuie la dezvoltarea mentală adecvată. Cei mai mici poate juca de-a vânzători în magazinele pentru copii, pot salva viețile păpușilor și a ursulețelor cu cărucioarele medicale pentru bebeluși, își pot creea propriul salon de înfrumusețare, pot avea grijă de întreaga gospodărie sau grădină. Oferim branduri europene de vârf cum ar fi Smoby, Dohány, Écoiffier, Educa, Kiddieland sau Janod. Smoby este un producător francez care pune accentul pe cea mai înaltă calitate, funcționalitate și design original al jucăriilor sale.
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și bucătărie electronică cu apă curentă și alimente cu vase reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Cei mici se vor juca de-a bucătari, vor învăța să lucreze într-o bucătărie cu apă curentă și să afle cum să folosească corect ustensilele de bucătărie. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Restaurant cu bucătărie electronică Chef Corner Restaurant Smoby cu două fețe cu apă curentă și specialități, reglabilă în înălțime 70 de accesorii
Designerii francezi Smoby aduc bucătarilor inteligenți un restaurant atemporal Burger Chef Corner, care poate crește cu un copil de la 3 la 8 ani! Designul atemporal va încânta fiecare copil, pe care așteaptă funcții electronice grozave, apă curentă și un set bogat de accesorii. Restaurantul cu bucătărie, casa de marcat și zonă de luat masa vir oferi distracție pentru mai mulți copii care vor încerca jocuri pentru diferite profesii. În plus, fața restaurantului este decorată cu poze originale cu preparate cu prețuri, ceea ce îi conferă o impresie și mai realistă.
Restaurantul se adapteaza varstei si nevoilor copilului - cu suporturile înalte de 8 cm puteti mari cu usurinta nivelul de baza al blatului de la 51 cm la 59 cm. Părinții cu mai mulți copii de vârste diferite vor aprecia această îmbunătățire. Efectul apei curgătoare este declanșat prin apăsarea robinetului și funcționează printr-un sistem de circulație închis, astfel încât apa să curgă în chiuvetă și să revină în rezervor. Băieții și fetele se vor distra și cu cuptorul cu butoane rotative cu sunet mecanic cric-cric, un frigider, un aragaz cu plită care emite un sunet realist de gătit și vor fi, de asemenea, încântați de cartea de rețete și poze, care se află direct sub aparatul de cafea.
Când deschid restaurantul, copiii pun un panou cu inscripția Open/Closed și pun o tablă cu meniul zilnic pentru a atrage clienți. În restaurant, micul oaspete poate să stea pe un scaun solid fără spătar și să-și aleagă mâncarea din meniu. Hârtia cu comanda în sine, poate fi fixată în partea de sus a bucătăriei, astfel încât bucătarul să se poată pune la treabă. După prânz, oaspetele poate plăti cu cardul sau numerar, în timp ce casierul are la dispoziție o casă de marcat electronică cu calculator funcțional cu afișaj LCD și, de asemenea, un cititor de carduri. După plată, acesta va returna suma necesară împreună cu un bon. Comercianții vor învăța astfel să lucreze cu monede și bancnote de hârtie de diferite valori și vor avea, de asemenea la dispoziție un smartphone care arată ca cel real.
Alimente cu vase de bucătărie 100% Chef Écoiffier cu fructe si legume set 100 de bucati de la 18 luni
Alimentele cu vase de bucătărie 100% Chef de la producătorul francez Écoiffier sunt un cadou minunat pentru copiii de la 18 luni cărora le place să se joace de-a bucătari. În setul bogat de accesorii de 100 de piese, micuții bucătari pot găsi oale de gătit, tigăi, cârnați, pește, pui prăjit, farfurii, tacâmuri, căni, pahare, oală, diverse tipuri de fructe, legume, prăjituri, ustensile de bucătărie și multe alte accesorii de bucătărie, care vor satisface cerințele fiecărui bucătar pretențios. Datorită culorilor vibrante și a designului realist, aceste accesorii de bucătărie stimulează imaginația și creativitatea copiilor, micuții bucătari vin cu diferite rețete și modalități de a pregăti cel mai bine mâncăruri delicioase pentru cei dragi.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-18 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și bucătărie electronică cu apă curentă reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. De asemenea, se vor distra de minune jucându-se de-a bucătari, bucătăria este dotată cu apă curentă și o oală magică. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Bucătărie electronică cu înălțime reglabilă Tefal Evolutive Kitchen Smoby cu barbotare și aparate funcționale 40 de accesorii 101 cm înălțime/51 cm blat
Bucătăria electronică Tefal Evolutive de la producătorul francez Smoby poate crește cu un copil de la 3 la 8 ani. Este realizată într-un stil francez original, într-un design gri și este pe deplin adaptată nevoilor bucătarilor pricepuți. Copiii se vor distra cu multe accesorii și activități, în timp ce vor fi încântați de efectul apei curgătoare, vasul magic cu barbotare și zona rotundă de luat masa unde pot lua o masă delicioasă.
Copiii se vor juca cu bucataria ani de zile - cu suporturile incluse de 8 cm inaltime, puteți regla cu usurinta inaltimea bucătăriei in functie de nevoile lui. Inaltimea de baza a blatului este de 51 cm si pana la 59 cm dupa instalarea suporturilor. Părinții cu mai mulți copii de vârste diferite vor aprecia această îmbunătățire. Efectul apei curgătoare este declanșat prin apăsarea robinetului și se rezolvă printr-un sistem de circulație închis, astfel încât curge în chiuvetă și revine în rezervor. Băieții și fetele se vor distra și cu cuptorul, frigiderul, aragazul cu plită, dar și cu cartea cu rețete cu poze, amplasată direct sub aparatul de cafea cu capsule de rezervă.
Accesoriile bogate includ până la 40 de accesorii, unde micuții bucătari vor găsi și paste care, la o temperatură de peste 18° grade, capătă o culoare galbenă frumoasă ca în timpul gătitului adevărat. În timp ce pregătesc prânzul, copiii își pot folosi propriile mâini pentru a tăia un morcov, prăji un pește, o friptură sau își pot încerca abilitățile cu o tigaie pentru a întoarce clătitele. Printre accesorii, cei mici vor găsi linguri, cuțite, furculițe, farfurii, pahare, căni, un ou, o prăjitură, capsule pentru aparatul de cafea, o sticlă de ketchup, muștar, o cutie cu paste, lapte, solniță, furculiță mare, un cutit de taiere si o oală practică .
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-11 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi, și atelier de lucru electronic cu camion și cu valiză de lucru reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. De asemenea, vor avea la dispoziție un atelier cu un camion și o servietă, care îi va încânta pe cei mici și vor învăța să lucreze cu diverse unelte de lucru. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Bancă de lucru Blak+Decker Smoby cu maşină de găurit cu maşină asamblabilă şi cu 95 de accesorii
Banca de lucru, Smoby Black+Decker este o jucărie splendidă pentru băieţi de la vârsta de 3 ani. Aceasta este dotată cu multe funcţii şi accesorii, de aceea distracţia micilor meşteri şi meseriaşi va fi asigurată pe, parcursul a multor ore. Printre cele 95 de accesorii se află 7 unelte de lucru, cum ar fi ciocanul, şurubelniţa, cleştele, cheia de şuruburi, cheia tubulară şi fierăstrăul, 20 de bucăţi de şuruburi, bormașină mecanică şi o maşinuţă mică de asamblat. Masa de lucru pentru băieţi este dotată cu mai mult spaţiu şi cu o zonă pentru depozitare unde micii meşteri vor putea depozita şuruburile mici sau uneltele importante. Masa de lucru stă pe 4 picioare stabile, iar la fabricarea acesteia s-a folosit un plastic de calitate cu o suprafaţă netedă. Pentru jucărie se pot descărca gratuit aplicaţiile distractive Android şi IOS. Pentru funcţionarea acestuia este nevoie de 1 baterie CR2032, care face parte din ambalaj.
Este foarte important să îi îndemnăm pe copii cei mai mici la jocurile de rol de meserii. Astfel ei se vor apropia de lumea adulţilor într-un mod jucăuş, vor încerca şi vor experimenta ce înseamnă să fii într-adevăr un meseriaş. Banca de lucru pentru copii dezvoltă motorica fină şi abilităţile de mişcare. Folosirea uneltelor şi asamblarea maşinuţei stimulează gândirea logică şi dezvoltă concentrarea. Dacă copii repară ceva în casă sau afară într-un mod jucăuş, li-i se dezvoltă fantezia şi creativitatea. Ei cercetează, analizează, repară, dezmembrează şi montează lucruri. Aceste oportunităţi de joacă, învăţarea distractivă şi jucăuşă, sunt date de setul de lucru pentru băieţi de la Smoby, cu un design original şi frumos.
Camion cu valiză de lucru Black&Decker Truck Smoby și 60 accesorii cu unelte
Camionul cu valiza de lucru de la renumitul producător francez Smoby este o jucărie minunată pentru băieții de la 3 ani. Motivul original Black & Decker va încânta cu siguranță fiecare meșter mic, care își va putea asambla singur macaraua cu platformă de ridicare pe platforma de încărcare. Acest set minunat poate fi pliat și desfăcut, iar copilul va avea la dispoziție un set bogat de 60 de accesorii, inclusiv șuruburi, o șurubelniță, o cheie și alte accesorii pentru asamblarea macaralei. Pe platforma de încărcare, se află o valiză transportabilă cu accesorii care poate fi ușor transportată, datorită mânerului practic. Camionul într-un design frumos portocaliu-negru, va distra băiețelul dvs. timp îndelungat.
Camionul cu platformă și macara este un cadou excelent pentru băieții cărora le place să joace de-a mecanici și constructori. Pe valiza de lucru se află sigla Black&Decker, oferind camionului o impresie realistă. Băieții nu numai că se vor distra minunat, dar vor capătă un sentiment de responsabilitate, învață să lucreze cu diferite unelte, își dezvoltă imaginația tehnică și gândirea logică. Prin manipularea cu instrumentele își îmbunătățesc, de asemenea, abilitățile motorii și abilitățile motorii generale. Camionul are o lungime totală de 43 cm, dimensiunile sale sunt de 43*14*18 cm. Nu conține funcții electronice.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-8 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și bucătărie electronică cu bule magice și set pentru micul dejun reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Se vor juca mai putea juca de-a bucătari, vor învăța să-și conducă propria bucătărie și să se ocupe de accesoriile de bucătărie. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Bucătărie electronică cu barbotare în oală Tefal Studio XL Bubble 360° Smoby cu aparate functionale si alimente 34 accesorii 100 cm inaltime/51 cm blat
Bucătăria electronică cu barbotare magică în oală Tefal Studio XL Bubble de la producătorul francez Smoby este o jucărie grozavă pentru toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de-a bucătarul. Designul stilat francez în gri pastel va fi îndrăgit atât de băieți, cât și de fete. Pe cei mici îi așteaptă un ceas de bucătărie și o masă de bucătărie extinsă, care va servi drept masă pentru copii. Este fabricată din plastic de înaltă calitate și durabil, moale la atingere. Oferă acces din mai multe părți, astfel încât chiar și prietenii și frații se pot juca cu ea, spatele său este decorat cu o poză frumoasă cu motiv de bucătărie.
Bucătăria are cuptor, frigider, aparat de cafea cu capsule de rezervă, aparat de sifon, hotă cu cârlige pentru ustensile, chiuvetă și plită. Bucătarii se bazează pe un set de 34 de accesorii pentru gătit, inclusiv o oală magică cu apă care barbotează, o tigaie, vase de bucătărie, cutii, capsule de schimb, pahare, piper, sare, căni, linguri, betisoare, furculițe, farfurii, un pește si o friptura la prajit. Pastele, care își pot schimba culoarea atunci când se schimbă temperatura, sunt, de asemenea, un accesoriu grozav.
Set pentru micul dejun cu toaster Tefal Breakfast Set Smoby cu aparat de cafea și căni cu lingurițe
Setul de mic dejun cu prăjitorul Tefal Breakfast de la producătorul francez Smoby îi va încânta pe toți copiii de la 3 ani cărora le place să se joace de-a bucătari. Băieții și fetele își pot face singuri cafeaua și pâinea prăjită pentru micul dejun cu aparate din plastic care sunt replici ale aparatelor Tefal adevărate. După ce pun 2 felii de pâine prăjită în prăjitorul de pâine, acestea sar singure după câteva secunde. Micuții dvs. vor învăța cum să facă cafea într-un aparat de cafea cu un recipient de apă detașabil și un filtru de cafea - trebuie doar să toarne apă în recipient, apasă butonul și urmăresc cum curge apa în ibric. Setul include si 2 cesti si 2 lingurițe cu un design modern.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-17 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-7 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și măsuță KidTable 3 scăunele KidChair reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. De asemenea, vor fi încântați de o masă cu scaune unde pot desena imagini, își pot lua prânzul, pot crea creativ sau se pot juca jocuri de societate cu prietenii și frații lor. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Scăunel pentru copii KidChair Coral Red Smoby coral cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Coral Red de la renumitul producător franțuzesc Smoby este un scaun de cea mai bună calitate pentru toți copiii de la vârsta de 18 luni. Culorile sale frumoase intr-o combinatie de gri si coral sunt protejate de un filtru anti-UV, așa că își păstrează aspectul frumos chiar și după timp îndelungat. Șezutul scaunului are o înălțime de 27 cm, în timp ce înălțimea totală, chiar și cu spătar, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul coral poate fi folosit pentru joacă, desenat, luat masa, ceai și statul în grădin cu prietenii, petreceri și se potrivește foarte bine cu mobilierul Smoby și cu căsuțele pentru copii.
Scăunel pentru copii KidChair Sage Green Smoby măsliniu cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Sage Green de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de măsliniu și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Sage Green poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Scăunel pentru copii KidChair Storm Blue Smoby gri albastru cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Storm Blue de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de albastru și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Storm Blue poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-20 | |
Set magazin electronic produse mixte cu frigider Maxi Market și bucătărie Tefal SmobyBlack fridayMagazinul electronic cu frigider Maxi Market și bucătărie cu sunete și alimente îi va impresiona pe toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de profesie. Jucăriile din set se asortează atât la design cât și la culoare și vor rezista micuților dvs. ani de zile. Bucătăria electronică cu un negustor le va permite celor mici să se joace de-a bucătari și negustori, să învețe să lucreze cu uneltele de bucătărie și să vândă bunuri prietenilor și fraților lor. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă gândirea logică și abilitățile motorice. În timp ce se joacă, copiii își îmbunătățesc, de asemenea, abilitățile de comunicare și își întăresc legăturile sociale.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Bucătărie electronică Tefal Studio Kitchen 360 ° Smoby cu sunete realiste si lumini 27 accesorii 100 cm înălțime
Bucătăria electronică Tefal Studio Kitchen 360° de la producătorul francez Smoby îi va distra pe băieții și fetele de la 3 ani, atunci cănd se joacă de-a bucătarul. Bucătăria modernă cu un design francez original îi va fermeca pe copii la prima vedere. Pe cei mici îi așteaptă o plită cu un modul electronic care poate reda sunete în timpul gătitului și o oală cu paste magice, datorită căreia vor avea experiențe realiste în timpul jocului de zi cu zi. Bucătăria compactă permite accesul copiilor din mai multe părți.
Bucătăria pentru copii este dotată și cu un cuptor cu ușă care se poate deschide, chiuvetă, frigider, aparat de sifon și aparat de cafea, în care pot pregăti o băutură gustoasă. Au la dispoziție replici de capsule - ciocolată, cafea, ceai. Ustensilele de bucătărie pot fi agățate pe cârlige în partea superioară a bucătăriei, partea inferioară este dotată cu compartimente cu spațiu de depozitare. Bucătăria elegantă oferă suficient spațiu pentru ca mai mulți copii, prieteni și frați să se joace, ceea ce le îmbunătățește și abilitățile de comunicare. Bucătăria stă pe picioare stabile, iar dimensiunile sale de bază sunt 48*47*100 cm cu o înălțime a blatului de 51 cm, datorită căreia fiecare părinte va putea determina dacă blatul este suficient de înalt pentru copilul lor.
Alimente în cutie de depozitare 100% Chef Écoiffier cu 75 de accesorii de la 18 luni
Alimente în cutie de depozitare pentru bucătăria de jucărie 100% Chef este un set excepțional din accesorii pentru copii deja de la vârsta de 18 luni. În setul cu 75 de bucăți se află iaurturi, macarons, croissante, vafe, înghețate, portocale, căpșuni, pară, strugure, piersică, ciuperci, pâni prăjite, ketchup, sticlă de apă, cremvurști, diferite legume, sardine, conserve, pui prăjit, salată și alte accesorii minunate. Cu aceste accesorii utile băieții și fetițele se vor adânci mai mult în jocurile de rol și nu în ultimul rând își pot umple și setul bucătăriilor, bufetului, magazinului sau cafenelei lor. Alimentele din plastic de jucărie se pot achiziționa într-o cutie practică în care se pot așeza frumos jucăriile, camera de copil va fi tot timpul frumos organizată astfel se întărește și dragostea celor mici față de ordine. Unele alimente din plastic stârnesc o impresie precum cea reală, aspectul lor de culoare viu are un efect stimulator asupra dezcvoltării fanteziei și creativității.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350242-19 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și bucătărie electronică cu mașină de spălat cu masă de călcat reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. De asemenea, se vor distra de minune jucându-se de-a bucătari și curățători, bucătăria este dotată cu un colț de spălat cu set de călcat. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Bucătărie electronică cu mașină de spălat și masă de călcat Tefal Cleaning Kitchen 360° Smoby cu sunete si aparate functionale 36 accesorii 100 cm inaltime/51 cm blat
Bucătăria electronică cu mașină de spălat și masă de călcat Tefal Cleaning Kitchen 360° de la producătorul francez Smoby va încânta toți copiii de la 3 ani, oferindu-le experiențe realiste atât la gătit, cât și la spălarea și călcarea hainelor. Complexul multifuncțional în forma literei L este format dintr-o bucătărie și o spălătorie, astfel încât va permite accesul copiilor din toate părțile, frații și prietenii se pot juca cu ea. Designul francez original, în combinație cu culorile pastelate, vor fermeca copiii la prima vedere.
Bucătăria este dotată cu aparat de cafea, aparat de sifon, chiuvetă, frigider și cuptor. Plita cu modul electronic încorporat îi distrează pe copii cu sunetele gătitului adevărat. Când se joacă de-a bucătari, au la dispoziție 24 de accesorii - ustensile de bucătărie, pahare, căni, 3 capsule pentru aparatul de cafea, solniță, o cutie cu paste, o tigaie, o oală cu capac, farfurii, cuțite, furculițe și cuțite. După fiecare joacă, ei învață să pună accesoriile la locul lor, au la dispoziție mult spațiu de depozitare. În partea superioară a bucătăriei există o hotă cu cârlige practice pentru agățarea ustensilelor de bucătărie.
Spălătoria este dotată cu o mașină de spălat practică cu ușă rotundă care se poate deschide, are un buton rotativ cu sunet cric-cric mecanic, un sertar care se poate deschide cu 2 compartimente și un coș de rufe. Lângă mașina de spălat rufe se află un umeraș pentru haine, de care copiii își pot agăța hainele folosind agrafe sau le pot agăța pe 2 umerase cu curele. Partea superioară a spălătoriei este formată dintr-o masă de călcat, pe care copiii călcă hainele cu un fier de călcat mecanic. Copiii au la dispoziție și o replică de balsam și pudră de spălat, se pot curăța după fiecare joc datorită unei mături cu lopată. În spălătorie, copiii au la dispoziție 12 accesorii realiste.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-12 | |
Set magazin electronic produse mixte cu frigider Maxi Market și măsuță cosmetică Frozen SmobyBlack fridayMagazinul electronic cu frigider Maxi Market și măsuță cosmetică Frozen și tabureți și valiză pentru coafeză îi va impresiona pe toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de profesie. Jucăriile din set se asortează atât la design cât și la culoare și vor rezista micuților dvs. ani de zile. Copiii vor încerca jocul comercianților și vânzătorilor, vor lucra cu un scanner electronic, iar fetele se vor juca meseria cosmeticienelor cu accesorii Frozen de basm. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, îmbunătățindu-le în același timp abilitățile de comunicare.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Măsuță cometică și taburet Frozen Hairdresser 2in1 Smoby cu oglindă și 10 accesorii
Măsuță cometică și taburet Frozen de la producatorul francez Smoby este un cadou minunat pentru toti copiii si in special fetele de la 3 ani. Frumoasa măsuța albastră cu o oglindă și un taburete îi va încânta pe cei mici cu motivul animat al Regatului de gheață. Suprafața sa este decorată cu imagini ale prințeselor Anna și Elsa, cunoscute de copilașii din întreaga lume. Măsuța cosmetică include și un set de 10 accesorii: 3 inele, piaptăn, colier, brățară, bentiță și 2 sticle de parfum.
Toate piesele din plastic de pe masa de toaleta sunt realizate cu margini rotunjite, tinand cont de siguranta copilului dumneavoastra. Masa include, de asemenea, o oglindă reglabilă cu o emblemă de basm, care este realizată din material de înaltă calitate fiind sigură pentru copii. Toate instrumentele cosmetice pot fi depozitate în sertare practice sub oglindă. Fetițele vor putea să-și privească reflectarea după pofta inimii, să aibă grijă de părul lor, iar împreună cu prietenii se vor putea juca de-a cosmeticieni, se vor apropia de lumea adulților. Își dezvoltă abilitățile motorice, dexteritatea și își dezvoltă simțul estetic și abilitățile de comunicare.
Valiză cosmetică Frozen My Beauty Vanity Smoby pentru coafor, un studio de unghii și o cosmeticiană de machiaj cu 13 accesorii
Valiza cosmetică Frozen My Beauty Vanity 3in1 de la producătorul francez Smoby este o jucarie grozava pentru toți copiii si mai ales fetele de la 3 ani cărora le place sa se joace de-a coafezele, cosmeticiene și manichiuriste. Valiza cosmetică într-un frumos design albastru cu motivul Regatului de gheață ascunde un set de 13 accesorii cosmetice. Copiii le pot lua oricând cu ei într-o valiză cu mâner practic. După deschiderea valizei, copilul are o zona de joaca cu 2 compartimente laterale cu balamale, unde poate pregati accesoriile cosmetice necesare. Valiza cosmetică decorată cu imaginea printeselor din desenele animate Frozen va tine fetele ocupate ani de zile, are suficient spatiu de depozitare. Setul de produse cosmetice sunt o replică pentru copii includ 2 lacuri de unghii, 2 rujuri, o paletă de farduri de pleoape, un rimel, o perie, un piaptăn, o bentiță decorativă, un inel și sticle cosmetice
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350242-3 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și babytaxiu mașinuță Mercedes AMG GT reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Vor fi încântați și de superbul babytaxiu Mercedes, care este echipat cu un claxon funcțional. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Babytaxiu mașinuță Mercedes AMG GT Bobby BIG albastră cu claxon de la 18 luni
Surprindeți-vă copilul cu un babytaxiu de lux de la producătorul german BIG, a cărui caroserie a fost proiectată după mașina sport Mercedes AMG GT. Este ideală pentru micuții șoferi de la vârsta de 18 luni, care se vor îndrăgosti la prima vedere de mașinuță. Mașina originală are pe grila realistă din față realistă o semnul Mercedes cu inscripția AMG pe spate. Scaunul ergonomic asigură, de asemenea, confortul șoferului datorită părții textile detașabile, care poate fi ușor spălată, în caz de nevoie. Babytaxiul european în versiunea albastră este echipat cu lumini transparente pe față și spate, roțile silențioase de cauciuc sunt foarte largi și prezintă caracteristici excelente de conducere.
Babytaxiul robust și durabil a fost dezvoltat în colaborare cu Daimler AG, astfel încât copilul dvs. să obțină un vehicul cu adevărat original. Are un claxon funcțional, iar bordul acestuia este echipat cu lumini de design. Babytaxiul în formă de mașină are forme plăcute rotunjite, iar culorile sale sunt protejate de un filtru UV, care le protejează de decolorare. Babytaxiul are o capacitate de încărcare de până la 50 kg, iar dimensiunile sale sunt de 69*34*39 cm, în timp ce înălțimea totală este de 39 cm. Volanul babytaxiului determină direcția de mers, se poate înclina lateral până la 30°. Plimbarea pe babtaxiul BIG susține dezvoltarea corectă a articulaților șoldului, deoarece copilul stă în scaun cu piciorușele desfăcute. Aspectul modern al babytaxiului ajută copilul să-și dezvolte individualitatea, își dezvoltă și un sentiment de design, imaginația și creativitatea.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-4 | |
Set magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market SmobyBlack fridayMagazinul Bio cu Fructe-Legume și tablă pentru desenat cu magneți Evolutiv sunt un set grozav de jucării care îi va distra pe toți copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băieții, cât și fetele se vor putea juca jocuri de profesie, mai exact meseria comercianților, profesorilor și a elevilor. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, care își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și își formează mai ușor legături sociale.
Magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market Smoby cu dozator de cereale și un scanner electronic cu 43 de accesorii
Magazinul Bio cu Fructe-Legume Organic Fresh Market de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Magazinul într-un design modern de culoare maro-verde este o replică a unui adevărat magazin de fructe și legume, care ca fermeca băieții și fetele la prima vedere. Casa de marcat încorporată cu o casă de marcat care poate fi deschisă cu bancnote și monede, va încânta micii comercianți și aceștia se bazează pe un cântar mecanic pentru a-și cântări mărfurile. Clienții vor putea plăti cu numerar sau cu cardul de credit, folosind un terminal de plată, de unde pot lua și o chitanță și pot verifica suma totală a mărfurilor. Fresh Market este, de asemenea, echipat cu un microfon și un scanner electronic care poate emite sunete și să luminează la scanarea mărfurilor.
În magazin există și un ceas practic, care este așezat deasupra aparatului de cafea și lângă acesta există și o tăbliță pe care este scris deschis sau închis (în engleză și franceză), pe care copilul o schimbă în funcție de programul acestuia. Sub ceas este plasat un dozator mecanic de cereale cu o cutie, din care personalul de vânzari poate turna o cantitate precis măsurata de cereale in recipientul pregatit. Magazinul BIO oferă copiilor un set de 43 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, cereale, biscuiți, lapte, diverse tipuri de fructe și legume, băuturi, recipiente, iaurturi, replici de bancnote și monede, un scanner și un card de plată. Fiecare achiziție este purtată de copil într-un coș practic.
Tablă magnetică de învățat Evolutiv Board Smoby reglabilă în înălțime cu două părți spațiu de depozitare și 80 accesorii
Tabla de învățat magnetică Evolutive Board din atelierul producătorului renumit franțuzesc Smoby este o tablă de desen cu două părți de calitate pentru copii deja de la vârsta de 3 ani. Tabla de învățat crește împreună cu copilul dumneavoastră. Aceasta dispune de o structură metalică combinată cu material din plastic durabil, care este plăcut de neted la atingere. Aceasta este o tablă foarte practică, pe o parte a acesteia copii pot scrie cu markerul, pe partea cealaltă cu creta tradițională. Fiecare parte se poate șterge ușor cu buretele. Tabla magnetică de învățat se poate regla în înălțime după nevoile copilului. Sub tablă se află un spațiu de depozitare cu un compartiment spațios pentru depozitarea markerelor, creioanelor, cretelor indispensabile.
La tabla superbă de desen se află 80 de bucăți de accesorii adică litere magnetice, numere, markere, crete colorate și burete. Tabla strălucește în culoare frumoasă verde cu detalii portocalii astfel că, este potrivită pentru băieți și de asemenea fetițe. Cu acest produs minunat copii dumneavoastră se vor distra timp de ani lungi, dar de asemenea le va fi de ajutor în scrierea primelor cuvinte, cifre. Acest accesoriu excepțional auxiliar are un efect stimulator asupra modului de gândire logică, scoate la suprafață talentul de desen, are un efect stimulator asupra dezvoltării fanteziei și imaginației. Datorită numeroaselor accesorii, tabla de desen este un ajutor minunat în pregătirea dinaintea școlii sau în anii pregătitori de școală.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350233-7 | |
Set magazin electronic cu cântar și scaner Super Market cu bucătărie Tefal Studio SmobyBlack fridayMagazinul electronic Super Market și bucătăria Tefal cu sunete alimente și vase este un set minunat de jucării pentru băieții și fetițele de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele atât la design cât și la culoare, copiii vor deschide un Super Market, vor încerca munca comercianților și vor descoperi cum să gătească în bucătărie pastele magice. Când se joacă de-a profesiile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice, gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Bucătărie electronică Tefal Studio Kitchen 360 ° Smoby cu sunete realiste si lumini 27 accesorii
Bucătăria electronică Tefal Studio Kitchen 360° de la producătorul francez Smoby îi va distra pe băieții și fetele de la 3 ani, atunci cănd se joacă de-a bucătarul. Bucătăria modernă cu un design francez original îi va fermeca pe copii la prima vedere. Pe cei mici îi așteaptă o plită cu un modul electronic care poate reda sunete în timpul gătitului și o oală cu paste magice, datorită căreia vor avea experiențe realiste în timpul jocului de zi cu zi. Bucătăria compactă permite accesul copiilor din mai multe părți.
Bucătăria pentru copii este dotată și cu un cuptor cu ușă care se poate deschide, chiuvetă, frigider, aparat de sifon și aparat de cafea, în care pot pregăti o băutură gustoasă. Au la dispoziție replici de capsule - ciocolată, cafea, ceai. Ustensilele de bucătărie pot fi agățate pe cârlige în partea superioară a bucătăriei, partea inferioară este dotată cu compartimente cu spațiu de depozitare. Bucătăria elegantă oferă suficient spațiu pentru ca mai mulți copii, prieteni și frați să se joace, ceea ce le îmbunătățește și abilitățile de comunicare.
Alimente cu vase de bucătărie 100% Chef Écoiffier cu fructe si legume set 100 de bucati de la 18 luni
Alimentele cu vase de bucătărie 100% Chef de la producătorul francez Écoiffier sunt un cadou minunat pentru copiii de la 18 luni cărora le place să se joace de-a bucătari. În setul bogat de accesorii de 100 de piese, micuții bucătari pot găsi oale de gătit, tigăi, cârnați, pește, pui prăjit, farfurii, tacâmuri, căni, pahare, oală, diverse tipuri de fructe, legume, prăjituri, ustensile de bucătărie și multe alte accesorii de bucătărie, care vor satisface cerințele fiecărui bucătar pretențios. Datorită culorilor vibrante și a designului realist, aceste accesorii de bucătărie stimulează imaginația și creativitatea copiilor, micuții bucătari vin cu diferite rețete și modalități de a pregăti cel mai bine mâncăruri delicioase pentru cei dragi.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350239-9 | |
Set magazin electronic produse mixte cu frigider Maxi Market și cărucior de curățenie SmobyNoutateMagazinul electronic cu frigider Maxi Market și cărucior de curățenie cu aspirator și masă de călcat cu fier de călcat îi va impresiona pe toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de profesie. Jucăriile din set se asortează atât la design cât și la culoare și vor rezista micuților dvs. ani de zile. Copiii încearcă să se joace de-a comercianții și vânzătorii, lucrând cu bani și bunuri și, de asemenea, învață să facă treburile casnice și să-și ajute părinții. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legăturile sociale.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Cărucior de curățenie cu aspirator electronic Cleaning Trolley Vacuum Cleaner Smoby cu mătură lopățică și 9 accesorii
Căruciorul de curățenie pentru copii Cleaning Trolley este un set modern de jucării pentru curățenie care va distra băieții și fetele de la 3 ani. Căruciorul de curățenie pentru copii într-un design delicat turcoaz cu detalii negre va atrage atenția fiecărui copil. Cu această jucărie realistă, veți încânta ajutoarele dvs. mic. Căruciorul de curățenie oferă un set de 9 accesorii: un aspirator electronic care scoate sunete realiste în timp ce aspiră, o mătură mare pentru măturat, o lopățică, un mop, un burete, o găleată cu apă și două replici ale produselor de curățare.
Căruciorul pentru copii este realizat din plastic rezistent si de inalta calitate, care este placut la atingere. Este solid și stabil. Înălțimea căruciorului de curățenie este de 56 cm, iar dimensiunile sale totale sunt de 31*32*55 cm. Datorita celor 2 roți ale sale, căruciorul de curățenie poate fi mutat cu ușurință în altă parte, astfel încât micul dvs. ajutor să aibe tot timpul la el toate instrumentele de curatat necesare. Culoarea aspiratorului se potrivește cu întregul set de curățenie. Are forme rotunjite si functioneaza pe 3 baterii LR44, care sunt incluse in pachet. Cele 9 accesorii cu un aspirator electronic și un cărucior împreună creează un set de curățenie perfect pentru copii. Setul de curățare de top dezvoltă abilitățile copilului în toate aspectele.
Masă de călcat cu fier de călcat Ironing Board Steam Iron Smoby cu umerașe și 9 accesorii
Masa de călcat cu fier de călcat Ironing Board este un set minunat pentru micile ajutoare casnice de la vârsta de 3 ani. Masa de călcat atrage atentia copilului la prima vedere, aratăa cu adevărat foarte realistic. Are o construcție solidă și poate fi pliată cu ușurință. Este realizată într-un design delicat turcoaz-gri, asa ca va decora fiecare cameră a copiilor. Suprafața mesei de călcat este decorată cu un motiv original, care va face călcatul mult mai distractiv și plăcut pentru copii. Dimensiunile mesei de calcat pentru copii sunt de 69*23*49 cm, înălțimea suprafetei de călcat este de 49 cm. Masa de călcat are și un suport pentru așezarea fierului de călcat, care imită un vas cu abur. Datorită utilizării materialelor durabile din plastic de înaltă calitate, masa de călcat pentru copii arată foarte autentic. Masa de călcat include și un fier de călcat, 2 umerase pentru agățat haine și 4 clame de rufe.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350242-1 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și restaurant cu bucătărie și hamburgheri reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Se vor juca, de-a bucătari și comercianți, vor învăța să-și conducă propriul restaurant și să servească clienții. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Restaurant cu bucătărie Food Corner Smoby cu două fețe cu terminal și distribuitor de băuturi 29 de accesorii
Restaurantul Food Corner de la producătorul franțuzesc Smoby este alegerea ideală pentru toți copiii de la vârsta de 3 ani care își tânjesc după propriul restaurant. Restaurantul multifuncțional este fabricat din materiale rezistente de plastic și are un design atemporal într-o combinație de gri și bej. Acesta permite accesul micilor bucătari și a clienților din toate părțile, este împărțit în restaurant și bucătărie. Include un set bogat de 29 de accesorii, inclusiv un hamburger pe care copilul învață să-l asambleze singur, o tigaie cu funcție de rotire, tacâmuri, o farfurie, pahare, o sticlă de ketchup și maioneză, o tavă, o furculiță, clește și un cuțit, cartofi prăjiți, un coș pentru friteuze, clătite, cititor de carduri, card de plată și tăblițe.
Bucătăria este echipată cu frigider, aragaz și plită cu butoane, chiuvetă cu robinet, aparat de cafea și friteuză, în care micuții bucătari vor învăța cum să pregătească cartofi prăjiți delicioși. Când gătesc, se pot baza pe suficient spațiu de depozitare - își pot pune toate accesoriile cu care lucrează în compartimente și rafturi practice și agâța ustensilele de bucătărie de cârlige. Deasupra aparatului de cafea este o replică a unui calculator, care va fi folosit pentru a calcula comanda. Bucătăria este decorată cu inscripția Food Corner Restaurant, are o impresie realistă, copiii se vor juca cu ea ani de zile.
Partea de restaurant constă dintr-un blat mai înalt, de la care clienții pot prelua comanda, în timp ce pot fi serviți cu o băutură din dozator, în care își așează ceașca pregătită. Sub distribuitorul automat este un terminal de comandă, cu care băieții și fetele pot alege dintr-un meniu zilnic de mâncăruri și băuturi. Atunci când plătesc, se bazează pe un card de plată, pe care îl introduc în terminalul de plată și, din cealaltă parte, iau chitanța în numerar. Se pot bucura de prânz și din partea laterală în partea extinsă a blatului de bucătăriei. Chiar sub ele se află un coș de gunoi, în care pun resturile. În fața restaurantului există ore de deschidere pe raftul de jos, iar peretele din spate este decorat cu un motiv frumos de bucătărie.
Set hamburger 100% Chef Écoiffier cu 25 de accesorii de la 18 luni
Setul de hamburgeri Écoiffier 100% Chef pentru copii este un set superb cu o mulțime de accesorii. Setul de hamburgeri pentru copii cu accesorii va înfrumuseța fiecare bucătărie de jucărie. Este ideal copiilor de la 18 luni, care doresc să-și deschidă propriul restaurant cu cele mai gustoase prăjituri și hamburgeri. Acest produs a fost fabricat din material de plastic de cea mai bună calitate, care corespunde cerințelor europene. Firma europeană Écoiffier care se ocupă cu fabricarea jucăriilor de calitate și de mare siguranță, oferă multă fericire tuturor copiilor. Setul de hamburgeri pentru copii conține 25 de accesorii, cu care copii o să petreacă multe clipe vesele.
Dimensiunile setului de hamburger pentru copii cu 25 de accesorii este 29x19x20 cm. Setul de hamburgeri pentru copii este un joc interesant și ideal pentru fiecare copil, care își ajută cu cea mai mare plăcere mămica în bucătărie. Datorită setului de hamburgeri, copii devin independenți prin pregătirea și servirea anumitelor meniuri. Setul de joacă cu hamburgeri este compus din 25 de accesorii cu ajutorul căreia copii dumneavoastră pot să pregătească diferite bunătăți. Acesta, include 2 hamburgeri, care sunt aproape identice de cele reale. Tototdată, conține tot ceea ce trebuie să conțină un hamburger gustos, mai exact, carne de hamburger, cașcaval roșii, ouă și nu în ultimul rând salată sănătoasă.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-15 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și curăcior de curățenie cu fier de călcat cu masă de călcat reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. De asemenea, se vor distra de minune jucându-se de-a curățătorii, au la dispoziție un cărucior de curățat grozav cu un aspirator electronic și un set de călcat. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Cărucior de curățenie cu aspirator electronic Cleaning Trolley Vacuum Cleaner Smoby cu mătură lopățică și 9 accesorii
Căruciorul de curățenie pentru copii Cleaning Trolley este un set modern de jucării pentru curățenie care va distra băieții și fetele de la 3 ani. Căruciorul de curățenie pentru copii într-un design delicat turcoaz cu detalii negre va atrage atenția fiecărui copil. Cu această jucărie realistă, veți încânta ajutoarele dvs. mic. Căruciorul de curățenie oferă un set de 9 accesorii: un aspirator electronic care scoate sunete realiste în timp ce aspiră, o mătură mare pentru măturat, o lopățică, un mop, un burete, o găleată cu apă și două replici ale produselor de curățare.
Căruciorul pentru copii este realizat din plastic rezistent si de inalta calitate, care este placut la atingere. Este solid și stabil. Înălțimea căruciorului de curățenie este de 56 cm, iar dimensiunile sale totale sunt de 31*32*55 cm. Datorita celor 2 roți ale sale, căruciorul de curățenie poate fi mutat cu ușurință în altă parte, astfel încât micul dvs. ajutor să aibe tot timpul la el toate instrumentele de curatat necesare. Culoarea aspiratorului se potrivește cu întregul set de curățenie. Are forme rotunjite si functioneaza pe 3 baterii LR44, care sunt incluse in pachet. Cele 9 accesorii cu un aspirator electronic și un cărucior împreună creează un set de curățenie perfect pentru copii. Setul de curățare de top dezvoltă abilitățile copilului în toate aspectele.
Masă de călcat cu fier de călcat Ironing Board Steam Iron Smoby cu umerașe și 9 accesorii
Masa de călcat cu fier de călcat Ironing Board este un set minunat pentru micile ajutoare casnice de la vârsta de 3 ani. Masa de călcat atrage atentia copilului la prima vedere, aratăa cu adevărat foarte realistic. Are o construcție solidă și poate fi pliată cu ușurință. Este realizată într-un design delicat turcoaz-gri, asa ca va decora fiecare cameră a copiilor. Suprafața mesei de călcat este decorată cu un motiv original, care va face călcatul mult mai distractiv și plăcut pentru copii. Dimensiunile mesei de calcat pentru copii sunt de 69*23*49 cm, înălțimea suprafetei de călcat este de 49 cm. Masa de călcat are și un suport pentru așezarea fierului de călcat, care imită un vas cu abur. Fierul de călcat pentru copii este o replică a celui real, așa că micile ajutoare pot regla și temperatura necesară pentru călcat, în timp ce butonul cu sunetul cri-cric mecanic îi va impresiona la maxim.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-13 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și simulator V8 electronic cu 2 mașinuțe reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Au la dispoziție o frizerie cu o mulțime de accesorii și un simulator grozav cu funcții electronice și 2 mașini frumoase colorate. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Simulator V8 Driver Smoby electronic cu sunet şi lumină
Simulatorul electronic V8 Driver Smoby este un simulator splendid care imită cursele de maşini, şi care este recomandat băieţilor de la 3 ani. Simulatorul de maşini pentru copii este o jucărie fantastică, pentru fiecare cursant de maşini şi pentru copiii care adoră să meargă cu maşinuţă. Este dotat cu o structură de calitate şi puternică din plastic rezistent, care este catifelat la atingere. Băieţii mici se vor distra multă vreme cu acest simulator, deoarece este dotat cu multe funcţii. Este dotat cu pedale mecanice, cu volan electronic, cu un indicator luminos, colorat în spate, cu un simulator de conducere cu viteză, cu tampon, cu defect, cu marşalier şi cu multe efecte sonore şi luminoase. În total, simulatorul are mai mult de 10 efecte sonore diferite. Pe bord se află un ecran cu hartă care se poate mişca. Totodată, conţine kilometraj, butoane pentru aprinderea luminilor, pentru claxon şi pentru accelerare.
Mersul cu viteză cu maşina este visul împlinit al fiecărui băieţel, care vrea să crească repede, pentru a conduce ca şi tatăl lui sau ca şi şoferii de curse. Simulatorul pentru băieţi este o imitaţie perfectă a condusului unei maşini, pentru că cei mici să se simtă ca şi concurenţii profesionişti de curse. Joaca pe simulator va fi ca şi în cabina unei maşini de curse adevărate. Scaunul foarte confortabil, cu formă ergonomică, poate fi reglat în trei poziţii. Se acomodează înălţimii copiilor, astfel încât copiii să stea foarte confortabil în timpul condusului. Simulatorul este în combinația de culori roşu cu negru. Simulatorul pentru copii este o jucărie foarte distractivă, care va preocupa copii multe ore, totuşi între timp va susţine dezvoltarea optimă a copiilor. Jocul cu simulatorul, dezvoltă concentraţia, reflexele, abilităţile de mişcare şi motorica. Atunci cănd cei mici îşi imaginează cum merg, cu viteză, pe diferite piste din diferite părţi ale lumii, îşi vor dezvolta şi imaginaţia. Simulatorul funcţionează cu 3 baterii AA/LR6, care nu fac parte din ambalaj.
Mașinuțe 2 feluri Vroom Planet Cars Smoby în ambalaj de cadou roșu și albastru de la 12 luni
Setul de mașinuțe Vroom Planet este un set minunat format din 2 bucăți de mașinuțe cu formă rotunjită, care va ocupa mai ales atenția băieților de la vârsta de 12 luni. Mașinuța roșie și albastră din material de plastic de calitate oferă o senzație foarte plăcută la atingere. Copilașul dumneavoastră va adora să se joace cu mașinuțele, le va prinde ușor în mână, le poate apuca. Obrazul zâmbitor drăguț al mașinuțelor îl cunosc copii din întreaga lume din desenele Cars (Mașini). Joaca cu mașinuțele are un efect stimulator asupra dezvoltării motoricii fine și abilităților de mișcare, modul lui de gândire logică și consolidarea vederii în spațiu. Setul se achiziționează în ambalaj de cadou, este un cadou excepțional pentru orice ocazie.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-9 | |
Set magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market SmobyBlack fridayMagazinul Bio cu Fructe-Legume și măsuța KidTable cu 2 scăunele KidChair sunt un set grozav de jucării care îi va distra pe toți copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băieții, cât și fetele se vor putea juca jocuri de profesie, mai exact meseria comercianților și vânzătorilor. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, care își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și își formează mai ușor legături sociale.
Magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market Smoby cu dozator de cereale și un scanner electronic cu 43 de accesorii
Magazinul Bio cu Fructe-Legume Organic Fresh Market de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Magazinul într-un design modern de culoare maro-verde este o replică a unui adevărat magazin de fructe și legume, care ca fermeca băieții și fetele la prima vedere. Casa de marcat încorporată cu o casă de marcat care poate fi deschisă cu bancnote și monede, va încânta micii comercianți și aceștia se bazează pe un cântar mecanic pentru a-și cântări mărfurile. Clienții vor putea plăti cu numerar sau cu cardul de credit, folosind un terminal de plată, de unde pot lua și o chitanță și pot verifica suma totală a mărfurilor. Fresh Market este, de asemenea, echipat cu un microfon și un scanner electronic care poate emite sunete și să luminează la scanarea mărfurilor.
În magazin există și un ceas practic, care este așezat deasupra aparatului de cafea și lângă acesta există și o tăbliță pe care este scris deschis sau închis (în engleză și franceză), pe care copilul o schimbă în funcție de programul acestuia. Sub ceas este plasat un dozator mecanic de cereale cu o cutie, din care personalul de vânzari poate turna o cantitate precis măsurata de cereale in recipientul pregatit. Magazinul BIO oferă copiilor un set de 43 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, cereale, biscuiți, lapte, diverse tipuri de fructe și legume, băuturi, recipiente, iaurturi, replici de bancnote și monede, un scanner și un card de plată. Fiecare achiziție este purtată de copil într-un coș practic.
Măsuță pentru copii KidTable White Smoby crem gri cu filtru UV 76*52*45 cm (înălțime 45 cm) de la 18 luni
Măsuța pentru copii KidTable White de la producătorul franțuzesc Smoby este un accesoriu de grădină atemporal care poate fi folosit de băieții și fetele de la vârsta de 18 luni. Măsuța pentru copii este realizată într-o combinație de culori gri-crem și își păstrează culorile strălucitoare chiar și după ani de utilizare datorită unui filtru anti-UV, care împiedică decolorarea. La măsuță pot fi așezați confortabil 4 copii, care se pot bucura de o gustare împreună cu frații și prietenii lor în grădină sau în interiorul casei. Măsuța pentru copii se potrivește foarte bine cu căsuțețe Smoby și alte mobiliere din colecție, care include, de asemenea, scaune KidChair de cea mai bună calitate, scaune Kidstool și bănci KidBench.
Măsuța este realizată din materiale de plastic de cea mai înaltă calitate folosind o tehnologie specială Blow Molding, care conferă jucăriilor Smoby cea mai mare durabilitate și rezistență. Măsuța este foarte stabilă, iar picioarele sale robuste sunt adaptate pentru jocurile în interior și exterior. Marginile rotunjite garantează siguranța copiilor, iar suprafața mesei este moale, catifelată la atingere. Înălțimea mesei este de 45 cm, astfel încât chiar și copiii mici pot ajunge cu ușurință la ea. Dimensiunile totale ale mesei sunt de 76*52*45 cm și greutatea sa este de 3,9 kg. Măsuța practică poate fi mutată cu ușurință, fără efort oriunde aveți nevoie și permite asamblarea rapidă.
Scăunel pentru copii KidChair Sage Green Smoby măsliniu cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Sage Green de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de măsliniu și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Sage Green poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Scăunel pentru copii KidChair Storm Blue Smoby gri albastru cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Storm Blue de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de albastru și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Storm Blue poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350233-9 | |
Set magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market SmobyBlack fridayMagazinul Bio cu Fructe-Legume și bancă pentru desenat cu litere și cifre magnetice sunt un set grozav de jucării care îi va distra pe toți copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băieții, cât și fetele se vor putea juca jocuri de profesie, mai exact meseria comercianților și profesorilor, vor învăța să scrie primele litere și să deseneze imagini vesele. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, care își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și își formează mai ușor legături sociale.
Magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market Smoby cu dozator de cereale și un scanner electronic cu 43 de accesorii
Magazinul Bio cu Fructe-Legume Organic Fresh Market de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Magazinul într-un design modern de culoare maro-verde este o replică a unui adevărat magazin de fructe și legume, care ca fermeca băieții și fetele la prima vedere. Casa de marcat încorporată cu o casă de marcat care poate fi deschisă cu bancnote și monede, va încânta micii comercianți și aceștia se bazează pe un cântar mecanic pentru a-și cântări mărfurile. Clienții vor putea plăti cu numerar sau cu cardul de credit, folosind un terminal de plată, de unde pot lua și o chitanță și pot verifica suma totală a mărfurilor. Fresh Market este, de asemenea, echipat cu un microfon și un scanner electronic care poate emite sunete și să luminează la scanarea mărfurilor.
În magazin există și un ceas practic, care este așezat deasupra aparatului de cafea și lângă acesta există și o tăbliță pe care este scris deschis sau închis (în engleză și franceză), pe care copilul o schimbă în funcție de programul acestuia. Sub ceas este plasat un dozator mecanic de cereale cu o cutie, din care personalul de vânzari poate turna o cantitate precis măsurata de cereale in recipientul pregatit. Magazinul BIO oferă copiilor un set de 43 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, cereale, biscuiți, lapte, diverse tipuri de fructe și legume, băuturi, recipiente, iaurturi, replici de bancnote și monede, un scanner și un card de plată. Fiecare achiziție este purtată de copil într-un coș practic.
Bancă pentru scris și desenat Modulo Space Desk Smoby magnetică/pentru cretă cu două fețe pliabilă și 80 accesorii
Banca şcolară pentru desenat și scris de la producătorul franțuzesc Smoby, este confecţionată din lemn masiv de fag în combinație cu plasticul rezistent și durabil, datorită cărora va rezista copiilor ani de zile. Banca pentru copii poate fi pliată în 5 secunde fără unelte suplimentare și nu ocupă mult spațiu atunci când este pliată. Băieții și fetele de la vârsta de 3 ani vor aprecia setul bogat de 80 de accesorii, inclusiv un marker negru ștergător, literele magnetice, numerele și caracterele matematice, cârpa pentru ștergerea tablei și 6 crete colorate. Tabla cu două fețe permite copiilor să deseneze pe ea pe ambele părți, pe o parte este talba albă magnetică, iar pe cealaltă parte pe tabla neagră clasică, pe care se poate scrie cu creta.
Tabla pentru scris poate fi ridicată vertical, astfel încât să poată scrie pe ea, în același timp doi copii din ambele părți. Un copil se poate așeza pe bancă, unde poate desena și se poate juca de-a pictorul, celălalt se va juca de-a profesorul, va sta la tablă și va oferi prietenilor săi exemple matematice sau îi va asculta din alfabet. Sub tabla verticală pentru scris se află un spațiu mare de depozitare care poate fi umplut cu un număr mare de crete, markere și magneți. Suprafața de scriere este dublă, așa că, poate fi schimbată oricând în funcție de nevoile copilului. Tabla poate fi așezată și pe un suport orizontal, datorită căruia copilul va primi noi opțiuni de desenat, în timp ce își va depozita ustensilele de scris în compartimentul lateral.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350233-8 | |
Set magazin electronic cu cântar și scaner Super Market și cărucior de curățenie SmobyBlack fridayMagazinul electronic Super Market și cărucior de curățenie cu aspirator și masă de călcat cu fier de călcat va încânta toți copilașii și mai ales fetițele de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele atât la design cât și la culoarea și vor rezista micuților dvs. ani de zile. Datorită magazinului original, copiii pot încerca jocurile de-a comercianți și vânzători, se vor distra la maxim și cu jocurile de-a treburile casnice, cu care vor învăța să facă curățenie, să aspire și să calce. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și își întăresc legăturile sociale.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Cărucior de curățenie cu aspirator electronic Cleaning Trolley Vacuum Cleaner Smoby cu mătură lopățică și 9 accesorii
Căruciorul de curățenie pentru copii Cleaning Trolley este un set modern de jucării pentru curățenie care va distra băieții și fetele de la 3 ani. Căruciorul de curățenie pentru copii într-un design delicat turcoaz cu detalii negre va atrage atenția fiecărui copil. Cu această jucărie realistă, veți încânta ajutoarele dvs. mic. Căruciorul de curățenie oferă un set de 9 accesorii: un aspirator electronic care scoate sunete realiste în timp ce aspiră, o mătură mare pentru măturat, o lopățică, un mop, un burete, o găleată cu apă și două replici ale produselor de curățare. Înălțimea căruciorului de curățenie este de 56 cm, iar dimensiunile sale totale sunt de 31*32*55 cm.
Masă de călcat cu fier de călcat Ironing Board Steam Iron Smoby cu umerașe și 9 accesorii
Masa de călcat cu fier de călcat Ironing Board este un set minunat pentru micile ajutoare casnice de la vârsta de 3 ani. Masa de călcat atrage atentia copilului la prima vedere, aratăa cu adevărat foarte realistic. Are o construcție solidă și poate fi pliată cu ușurință. Este realizată într-un design delicat turcoaz-gri, asa ca va decora fiecare cameră a copiilor. Suprafața mesei de călcat este decorată cu un motiv original, care va face călcatul mult mai distractiv și plăcut pentru copii. Dimensiunile mesei de calcat pentru copii sunt de 69*23*49 cm, înălțimea suprafetei de călcat este de 49 cm. Masa de călcat are și un suport pentru așezarea fierului de călcat, care imită un vas cu abur. Masa de călcat include și un fier de călcat, 2 umerase pentru agățat haine și 4 clame de rufe.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350239-7 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-14 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și babytaxiu Atv Quad cu claxon reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Aceștia se vor juca de-a șoferi, învățând să conducă un babytaxiu pe patru roți cu un claxon funcțional. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Babytaxiu cu patru roţi Quad BIG cu claxon negru
Babytaxiul chic BIG Quad, vehicul cu patru roţi, sigur va impresiona copilul dvs. cu stilului lui de teren. Babytaxiul de culoare negru-verde este ideală de la vârsta de 3 ani. De acum încolo va fi mişto copiilor să meargă cu acest vehicul nemaipomenit pe terenurile de joacă, cu care îşi pot antrena muşchii lor şi vor putea să concureze cu amicii lor. Deoarece babytaxiul este acţionat cu picioare, micuţul se va împinge de la sol şi nu va pedala, ca şi pe o bicicletă, astfel nu va avea o viteză mare încât să nu sufere eventuale răniri. Părţile laterale ale babytaxiului Quad sunt ornate cu abţibilduri. Micuţul va putea direcţiona babytaxiul cu ajutorul volanului, ghidonul este dotat şi cu un claxon. Culorile babytaxiului sunt protejate cu un filtru UV. Vehiculul BIG este un accesoriu ideal pentru dezvoltarea abilităţilor de mişcare şi motorice. Volanul poate fi ghidat până la 30 de grade.
Roţile silenţioase şi masive al vehiculului Quad cu patru roţi asigură călătoria confortabilă. Scaunul este format ergonomic, construcţia vehiculului este format, de aceea micuţii vor putea pune picioarele după ce sau împins de la sol, exact ca şi când se dau cu trotineta. Deoarece micuţul stă cu coapsele îndepărtate pe babytaxiu, se dezvoltă şi şoldul lor în mod adecvat. De vehicul se pot ataşa şi unele remorci BIG. În partea anterioară a vehiculului se află şi un cui cârlig, unde se poate ataşa frânghia pentru tractat. Sub volan se află un spaţiu secret pentru depozitare, care este ideală pentru depozitarea lucrurilor mici, dar tot aici trebuie ataşate accesoriile BIG - claxon electronic, starterul ...etc. Materialele folosite nu sunt nocive asupra sănătăţii, sunt reciclabile. Tehnologia folosită este garanţie pentru siguranţa copiilor. Colţurile babytaxiului sunt rotunjite, cu ajutorul căruia accidentele sunt minimalizate. Marca BIG asumă o garanţie de 3 ani pentru produsele sale.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-5 | |
Set magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market SmobyBlack fridayMagazinul Bio cu Fructe-Legume și o bucătărie electronică cu aparat de vafe, blender, aparat de cafea și produse alimentare sunt un set grozav de jucării care îi va distra pe toți copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băieții, cât și fetele se vor putea juca jocuri de profesie, mai exact meseria comercianților, vânzătorilor și bucătarilor. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, care își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și își formează mai ușor legături sociale.
Magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market Smoby cu dozator de cereale și un scanner electronic cu 43 de accesorii
Magazinul Bio cu Fructe-Legume Organic Fresh Market de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Magazinul într-un design modern de culoare maro-verde este o replică a unui adevărat magazin de fructe și legume, care ca fermeca băieții și fetele la prima vedere. Casa de marcat încorporată cu o casă de marcat care poate fi deschisă cu bancnote și monede, va încânta micii comercianți și aceștia se bazează pe un cântar mecanic pentru a-și cântări mărfurile. Clienții vor putea plăti cu numerar sau cu cardul de credit, folosind un terminal de plată, de unde pot lua și o chitanță și pot verifica suma totală a mărfurilor. Fresh Market este, de asemenea, echipat cu un microfon și un scanner electronic care poate emite sunete și să luminează la scanarea mărfurilor.
În magazin există și un ceas practic, care este așezat deasupra aparatului de cafea și lângă acesta există și o tăbliță pe care este scris deschis sau închis (în engleză și franceză), pe care copilul o schimbă în funcție de programul acestuia. Sub ceas este plasat un dozator mecanic de cereale cu o cutie, din care personalul de vânzari poate turna o cantitate precis măsurata de cereale in recipientul pregatit. Magazinul BIO oferă copiilor un set de 43 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, cereale, biscuiți, lapte, diverse tipuri de fructe și legume, băuturi, recipiente, iaurturi, replici de bancnote și monede, un scanner și un card de plată. Fiecare achiziție este purtată de copil într-un coș practic.
Bucătărie cu funcții electronice Cherry Kitchen Smoby cu blat de luat masa cu electrocasnice 25 accesorii - 96 cm înălțime/49 cm pult
Bucătăria electronică Cherry Kitchen de la producătorul francez Smoby este un cadou grozav pentru toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Designul stilat francez al bucătăriei într-un design pastelat va fermeca atât băieții, cât și fetele la prima vedere. Pe ei îi așteptă un ceas de bucătărie și o masă de bucătărie extinsă, care va servi drept zonă de luat masa pentru copii. Este realizată din plastic durabil și de înaltă calitate, cu margini rotunjite, suprafața sa este moale la atingere. Oferă acces din multiple laturi, astfel incat mai multi copii, prieteni si frati sa se poata juca cu ea, partea din spate este decorată cu o poza frumoasa cu tematica bucatariei.
Bucătăria este dotată cu un cuptor practic, un frigider, un aparat de cafea cu capsule de rezervă și o plită care poate scoate un sunet în timpul pregătirii mâncării. Bucătarii conține și un set de 25 de accesorii pentru gătit, inclusiv o oală cu capac, o tigaie, linguri, cuțite, furculițe, farfurii, pahare, căni, o cutie cu paste, lapte, frigărui, un cuțit de tăiat și o paletă practică, iar peștele și friptura pentru prăjit îi vor încânta. Toate detaliile bucatariei sunt atent adaptate mainilor copiilor, avand si spatiu de depozitare pentru toate accesoriile. În timp ce se joacă, cei mici își îmbunătățesc abilitățile motorice, abilitățile de comunicare, capătă simțul responsabilității și se apropie de lumea adulților. În același timp, își îmbunătățesc concentrarea și judecata, învață la ce servesc accesoriile individuale de bucătărie.
Aparat de vafe cu mixer și aparat de cafea Small Household Appliances Ecoiffier cu clătite și 24 accesorii de la 18 luni
Aparatul de vafe cu mixer și aparatul de cafea Small Household Appliances de la producătorul franțuzesc Écoiffier este un set excelent pentru fiecare copil de la 18 luni, căruia îi place să se joace de-a bucătar. Setul bogat de 24 de piese include un vafer verde cu 4 vafe în formă de inimă, un aparat de cafea roșu, un mixer de fructe cu un buton rotativ cu un clic mecanic, frișcă, pahare, linguri, lămâie, căpșuni și alte accesorii decorative . Toate accesoriile vor fi folosite de copii atunci când se joacă cu bucătăriile pentru copii, magazinele, restaurantele, cafenelele, dar se pot juca și separat cu ele. Sunt fabricate din plastic de cea mai bună calitate, care va rezista ani de zile copiilor dvs., iar culorile lor vibrante, dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor.
Alimente pentru bucătărie 100% Chef Écoiffier 20 bucăţi de la 18 luni
Setul de alimente pentru bucătăria de jucărie 100% Chef este un set compus din accesorii originale. Alimentele de jucărie sunt potrivite de la 18 luni. Setul este compus din 20 de accesorii, prrintre care putem găsi conservă de mazăre verde și conservă de roşii, nutella, iaurt, cola, lapte, suc, apă minerală, portocală, maioneză şi ketchup. Cu acest set superb în bucătăria de jucărie şi în supermarket, joaca va fi mai interesantă şi mai distractivă.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350233-1 | |
Set magazin electronic cu cântar și scaner Super Market și cărucior adânc SmobyBlack fridayMagazinul electronic Super Market și căruciorul adânc cu scaun de masă cu sticlă cu lapte în scădere vor pregăti multe experiențe vesele potrivit pentru copii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele atât la design cât și la culoare, vor rezista copiilor dvs. ani de zile. Copiii vor încerca să lucreze într-un magazin cu funcții electronice și vor fi încântați de accesoriile pentru îngrijirea păpușii. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, îmbunătățindu-le abilitățile de comunicare și limbaj.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Cărucior adânc cu husă textilă Pram Natur D'Amour Baby Nurse Smoby
Caruciorul adânc Pram Natur cu husa textila din colectia Baby Nurse este un cadou grozav pentru toti copiii, in special fetele de la 18 luni, care pot transporta o papusa de pana la 42 cm. Construcția solidă din metal în combinație cu plasticul durabil garantează siguranța și stabilitatea ridicată a căruciorului. În ea, fetele își pot transporta în siguranță păpușa atât în interior, cât și în aer liber. Mânerul ergonomic confortabil are 58 cm înălțime. Caruciorul pentru papusa este realizat in culori pastelate moi, are un baldachin practic care protejeaza papusa de vreme nefavorabilă. Materialul de calitate pot fi spălate cu ușurință cu o cârpă sau un burete ușor umezit.
Scaun de masă Highchair Natur D'Amour Baby Nurse Smoby cu 2 accesorii pentru păpușă de 42 cm de la 18 luni
Scaunul de masă Highchair Natur din populara colecție Baby Nurse este un accesoriu grozav pentru păpuși, care va încânta în special fetele de la 18 luni. Scaunul este potrivit pentru o păpușa cu dimensiunea maximă de 42 cm. Designul frumos în culori pastelate delicate de alb și roz combinat cu designul francez îi va încânta pe copii la prima vedere. Spătarul înalt al scaunului va asigura că păpușa va sta stabil, iar micuța mămică o va hrăni confortabil la măsuța de luat masa. În partea din față a scaunului se afla un joc cu cercuri colorate, iar în partea de jos este un spațiu practic de depozitare în care puteți depozita diverse accesorii pentru păpușă. Dimensiunile scaunului de luat masa sunt de 34*46*65 cm.
Sticlă Natur D'Amour Magic Bottle Baby Nurse Smoby cu lapte în scădere de la 12 luni
Biberonul cu lapte în scădere Natur D'Amour Magic Bottle pentru o păpușă din populara colecție Baby Nurse de la producătorul francez Smoby va încânta toate fetele de la 12 luni cărora le place să aibă grijă de păpușile lor. Sticla cu lapte pentru papusa are 12,5 cm inaltime. Este realizat din plastic rezistent și de înaltă calitate, fiind catifelat la atingere, iar partea din față este decorată cu inscripția Baby Nurse în culori pastelate. Când hrănește păpușa, micuța mămică are senzația că laptele din biberon scade și intră în burtica păpușei, ceea ce face ca jocul și hrănirea păpușei să fie foarte realiste.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350239-13 | |
Set magazin electronic produse mixte cu frigider Maxi Market și florărie SmobyNoutateMagazinul electronic cu frigider Maxi Market și măsuță cosmetică Frozen și florărie cu producție proprie de flori cu accesorii de rezervă îi va impresiona pe toți copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de profesie. Jucăriile din set se asortează atât la design cât și la culoare și vor rezista micuților dvs. ani de zile. Copiii vor încerca jocul comercianților și vânzătorilor cu diferite alimente și vor învăța, de asemenea, să creeze buchete frumoase pentru clienții lor. Aceștia abordează lumea adulților într-un mod jucăuș, câștigă experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, îmbunătățindu-le abilitățile de comunicare și limbaj.
Magazin electronic cu diferite produse și frigider Maxi Market Smoby cu casă de marcat cântar scanner și 50 accesorii 90 cm înălțime
Magazinul cu diferite alimente Maxi Market este o alegere excelentă pentru copiii creativi de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a vânzătorul și cumpărătorul. Magazinul este realizat în nuanțe frumoase de albastru, alb și bej, datorită cărora va decora fiecare cameră a copiilor. Magazinul cu diferite alimente are o casă de marcat, un cântar pentru cântărirea mărfurilor, un terminal de plată, un ceas, un microfon, un cititor de carduri de credit și un scanner electronic de produse care luminează și emite sunete la apăsarea pe buton. Este o replică mică a unui magazin adevărat cu o mulțime de produse, printre care copiii pot găsi diverse cutii, fursecuri, produse de patiserie, fructe și legume. Micii vânzători au suficient spațiu de depozitare și, de asemenea, un frigider pentru ca mâncarea să nu se strice.
În magazin se poate plăti și cu cardul de credit printr-un terminal de plată, de la care cumpărătorul va primi apoi bonul fiscal, cu lista de bunuri achiziționate. Monedele și bancnotele își au locul în casa de marcat integrată în casierie. Jucându-se cu magazinul, copiii ajung să cunoască principiul numărării și învață să înțeleagă valoarea banilor. Cănd fac cumpărături, cei mici își pun marfa într-un coș de cumpărături pe roți și, la fel ca într-un magazin adevărat, trebuie să pună și o monedă în cărucior. În total, în magazinul pentru copii există până la 50 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, laspte, cereale, prăjituri, fructe și legume, produse de panificație, iaurturi, băuturi, monede și bancnote, astfel încât copiii să aibă o experiență cu adevărat realistă.
Florărie cu producție proprie de flori Flower Market Smoby din diverse petale textile 104 accesorii
Florăria cu producția proprie de flori Flower Market de la producătorul francez Smoby este o jucărie grozavă pentru toți copiii creativi de la 3 ani care își vor deschide propria florărie. Jucăria creativă pentru producerea florilor le va permite băieților și fetelor să creeze buchete frumoase combinând diferite tipuri de petale colorate și unindu-le cu o presă mecanică. Copiii introduc o tulpină scurtă în interiorul presei, selectează petale de țesătură potriviti pentru a le introduce în partea superioară și apoi unesc celelalte părți ale florii sub presiune ușoară. Floarea creată este introdusă în partea lungă a tulpinii și buchetul este pregătit să fie pus într-un pachet de hârtie, în care copiii îl dăruiesc clienților sau celor dragi.
Buchetele pot fi ulterior desfăcute, așa că micii florari încearcă mereu noi modele, împreună cu prietenii și frații lor pot concura cine poate pregăti cel mai frumos buchet. Pachetul include și 2 vaze din plastic, în care florile pregătite pot fi așezate cu ușurință. Setul creativ include până la 104 accesorii, inclusiv o mașină de presare, 47 de petale de țesătură, 8 tulpini lungi și 8 scurte de plante, 16 ștampile pentru conectarea florilor, 2 vaze, 2 eprubete, 3 pungi de hârtie ascuțite pentru împachetarea buchetelor și autocolante pentru decorare. Florarii se pot baza, de asemenea, pe un manual de instrucțiuni ilustrat care oferă sfaturi despre cum funcționează presă de flori și modalitatea de utilizare.
Buchet de flori ca înlocuitor pentru flori Flower Market Smoby pentru realizarea propriilor flori 95 piese
Buchetul de flori ca înlocuitor al florăriei Flower Market Smoby este un accesoriu grozav și în același timp o extensie, datorită căruia copiii pot conecțoina și alte buchete grozave cu care să-i încânte pe cei dragi. Trusa originală pentru confecționarea propriilor flori conține 95 de piese, inclusiv petale de material de diferite culori, tulpini scurte și lungi și piese de legătură. Datorită lor, cei mici își vor completa materialul necesar pentru producerea de buchete frumoase în florăria lor. Cu aceste acccesorii grozave, cei mici vor obține noi posibilități de joacă, își vor dezvolta creativitatea și imaginația atunci când inventează și creează noi flori.
Smoby este o marcă franțuzească renumită, care se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate realizate din materiale testate clinic. Materialul din plastic este solid, durabil și în același timp moale și neted pentru mânuțele copilului. Fabricarea de jucării este controlată, corespunde și celor mai stricte cerințe. Smoby este garanție pentru calitatea franțuzească, designul original și produsele unice. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350242-4 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi și simulator electronic Universul cu sunete și lumini reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Frumosul simulator unvers cu sunete și lumini îi va încânta cei mici, cu care se vor simți ca niște adevărați șoferi de curse. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Simulator electronic Universul Space Driver Smoby cu harta mișcătoare cu sunet și lumină
Simulatorul electronic Space Driver de la producătorul franțuzesc Smoby este cel mai bun cadou pentru fiecare copil de la vârsta de 3 ani care dorește să descopere universul înconjurător. Frumosul simulator al navei spațiale în nuanța alb-negru este echipat cu un scaun ergonomic reglabil în 3 poziții, pedale mecanice și o frână. Atunci când depășesc viteza luminii, micuții piloții vor avea la dispoziție un volan electronic, care este echipat cu o hartă spațială animată în mișcare, prin care își vor urmări în siguranță progresul în galaxii necunoscute.
Volanul oferă copiilor o serie de efecte luminoase și sonore. La fiecare pornire, copilașii trebuie să rotească butonul și să se bazeze pe semnalizarea (stânga/dreapta) când volanul este rotit. Volanul are un indicator de viteză (2 viteze), o mulțime de butoane pentru diferite simulări și un difuzor care emite până la 15 sunete. Nava spațială este fabricată din material de plastic de ceamai bună calitate, formele sale rotunde și designul seamănă cu o navă spațială interplanetară. Copiii se vor simți ca niște căpitani ai navelor spațiale în simulator și se vor juca timp îndelungat cu el. Când se joacă cu simulatorul, își dezvoltă abilități de mișcare, reflexele, imaginația și creativitatea. Dimensiunile simulatorului sunt de 85*36*57 cm.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-10 | |
Set magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market SmobyBlack fridayMagazinul Bio cu Fructe-Legume și bancă pentru desenat cu litere și cifre magnetice sunt un set grozav de jucării care îi va distra pe toți copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băieții, cât și fetele se vor putea juca jocuri de profesie, mai exact meseria comercianților și profesorilor. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, care își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și își formează mai ușor legături sociale.
Magazin Bio Fructe-Legume Organic Fresh Market Smoby cu dozator de cereale și un scanner electronic cu 43 de accesorii
Magazinul Bio cu Fructe-Legume Organic Fresh Market de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de ocupație. Magazinul într-un design modern de culoare maro-verde este o replică a unui adevărat magazin de fructe și legume, care ca fermeca băieții și fetele la prima vedere. Casa de marcat încorporată cu o casă de marcat care poate fi deschisă cu bancnote și monede, va încânta micii comercianți și aceștia se bazează pe un cântar mecanic pentru a-și cântări mărfurile. Clienții vor putea plăti cu numerar sau cu cardul de credit, folosind un terminal de plată, de unde pot lua și o chitanță și pot verifica suma totală a mărfurilor. Fresh Market este, de asemenea, echipat cu un microfon și un scanner electronic care poate emite sunete și să luminează la scanarea mărfurilor.
În magazin există și un ceas practic, care este așezat deasupra aparatului de cafea și lângă acesta există și o tăbliță pe care este scris deschis sau închis (în engleză și franceză), pe care copilul o schimbă în funcție de programul acestuia. Sub ceas este plasat un dozator mecanic de cereale cu o cutie, din care personalul de vânzari poate turna o cantitate precis măsurata de cereale in recipientul pregatit. Magazinul BIO oferă copiilor un set de 43 de accesorii, inclusiv cutii cu paste, cereale, biscuiți, lapte, diverse tipuri de fructe și legume, băuturi, recipiente, iaurturi, replici de bancnote și monede, un scanner și un card de plată. Fiecare achiziție este purtată de copil într-un coș practic.
Bancă pentru desenat și magneți Little Pupils Desk Smoby și bancă cu două fețe, spațiu de depozitare și 80 accesorii
Banca pentru desenat cu tablă cu două fațe Little Pupils Desk de la producătorul franțuzesc Smoby, este o jucărie de top pe care o va iubi fiecare copil de la 3 ani. Fiecare detaliu a fost conceput de designeri francezi de renume care au avut grijă de nevoile și dezvoltarea versatilă a copiilor. Atât băieții, cât și fetele au o tablă dublă de față, clasică pe o parte, concepută pentru desenatul cu cretă, iar cealaltă parte, albă magnetic, pe care pot scrie și desena cu markerul ștergător, se pot juca cu literele și numerele magnetice. Tabla poate fi reglată în 2 poziții pentru a oferi copilului un unghi de desen ideal.
Tabla pentru desenat are o construcție robustă și stabilă, este cât se poate de sigură pentru copii, iar banca ergonomică le permite să stea confortabil. Este inclus un set de 80 de accesorii, inclusiv 72 de numere și litere magnetice, 6 crete colorate, o cârpă pentru ștergere și o cutie laterală în care copiii pot depozita accesorii magnetice. Copilul poate pune toate markerele, cretele și lucrurile necesare în spațiul de depozitare sub tabla cu două fețe. În plus, tabla școlară are încă un raft deasupra tablei cu două fețe, unde copilul poate stoca toate ajutoarele de muncă de care va avea nevoie.
Litere magnetice ABC cu Cifre și caractere Smoby colorate 72 bucăți de la 3 ani
Literele magnetice cifre ABC cu cifre și caractere de la producătorul francez Smoby, vor impresiona toți copilașii de la 3 ani. Setul de litere pentru tablă este format din 72 de litere, cifre și caractere din plastic de cea mai bună calitate cu magnet. Copiii își pot crea primele cuvinte din litere magnetice de pe tablă și pot învăța alfabetul într-un mod jucăuș. Literele magnetice în nuanța de verde, albastru și roșu sunt adaptate mâninilor copiilor mai mici copilași, vor ajuta copiii în vârstă preșcolară și școlară cu învățarea cifrelor și a literelor. Manipularea literelor mici dezvoltă, de asemenea, abilitățile motorice, dexteritate manuală, concentrarea și memoria.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM350233-6 | |
Set măsuță cosmetică electronică My Beauty Center 3in1 SmobyMăsuța cosmetică electronică My Beauty Center 3în1 și valiza cosmetică de la producătorul franțuzesc Smoby reprezintă un set frumos de jucării care va încânta toti copiii și în special fetițele de la vârsta de 3 ani. Setul elegant de jucării este acum la un preț special, așa că va încânta nu numai copilașii, ci și părinții care vor economisi la cumpărături. Jucăriile Smoby se asortează foarte bine împreună, decorează fiecare cameră a copiilor și se vor putea juca cu ele mai mulți copii, prieteni și frați. Cei mici se vor putea juca de-a frizeri și cosmeticieni, vor învăța să ofere servicii în salonul de înfrumusețare, se vor dezvolta versatil în timp ce se vor juca de-a diverse profesii și se vor apropia de lumea adulților.
Măsuța cosmetică electronică My Beauty Center 3in1 Smoby coafor și cosmetică cu salon de unghii și 32 de accesorii
Măsuța electronică de înfrumusețare My Beauty Center 3in1 va oferi băieților și fetelor de la vârsta de 3 ani un program complet de wellness, în cadrul căruia se vor juca de-a coafori, make-up artiști și manichiuriste. Măsuța cosmetică este formată din două părți, care pot fi împărțite într-o formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care sunt echipate împreună cu un set bogat de 32 de accesorii cosmetice. Salonul cu un design delicat roz-albastru-alb este popular printre copiii și aceștia se vor juca ani de zile cu el. Când se joacă de-a coafeze, fetele au la dispoziție un scaun roz, pe care își așează clienții, și o oglindă rotundă reglabilă din material de cea mai bună calitate, sigură pentru copii. Când își aranjează părul, folosesc un uscător electronic de păr cu 2 atașamente, care emite sunete și lumini, o placă, un piaptăn, o perie, accesorii pentru păr, foarfecă și o frumoasă cordeluță argintie.
Atunci când se joacă de-a manichiuriste și make-up artisti, copiii se vor distra cu 2 oje, o paletă de de farduri pentru ochi, rujuri cu funcție mecanică, rimel și o cremă. Echipamentul include, de asemenea, o replică a unei lămpi UV electronice pentru întărirea lacurilor cu gel, care emite sunete și lumini. Partea centrală a salonului de înfrumusețare este echipată cu o chiuvetă și un duș de mână. Partea din față a salonului este rezervată pentru plăți pentru accesorii și proceduri la care a fost supus clientul în centrul de înfrumusețare. Pe tejghea există și o broșură rotativă cu prețuri pentru procedurile și accesoriile furnizate.
Valiză cosmetică My Beauty Vanity 3in1 Smoby coafură și cosmetică cu un salon de unghii cu 13 accesorii
Valiza cosmetică My Beauty Vanity 3în1 de la producătorul franțuzesc Smoby este o jucărie de top pentru toți copiii și mai ales fetele de la vârsta de 3 ani cărora le place să joace de-a coafeze, make-up artiști și manichiuriste. Valiza cosmetică într-un design delicat albastru-roz cu inscripția My Beauty Vanity ascunde un set de 13 accesorii cosmetice. Copiii își pot lua oricând accesoriile, într-o valiză cu mâner practic. După deschiderea valizei, copilul are o zonă de joacă cu 2 compartimente laterale rabatabile, pe care își pregătește accesoriile cosmetice necesare. Valiza cosmetică cu un model floral va distra fetițele ani de zile și are suficient spațiu de depozitare.
Când se vor juca de-a coafeze, manichiuriste și make-up artiști, copilașii se vor baza pe o oglindă practică în care își vor verifica aspectul după fiecare înfrumusețare. Este fabricat dintr-un material de calitate, sigur pentru cei mai mici copii. Setul de replici de produse cosmetice pentru copii include 2 oje, 2 rujuri, o paletă de farduri ochi, un rimel, o perie, un pieptene, o banderolă decorativă, un inel și sticluțe de cosmetice. Valiza are un compartiment de deschidere secret și, datorită celor două închideri practice, copiii vor fi siguri că accesoriile nu vor cădea din valiză în timpul transportului.
Timp de câțiva ani buni, producătorul franțuzesc Smoby aduce copiilor jucării de cea mai bună calitate, cu un design original. Materialul de pe jucăriile Smoby este rezistent, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor. Toate jucăriile au margini rotunjite, astfel încât copilașii dvs. să fie în siguranță și protejați de rănire în timpul jocurilor distractive. Produsele Smoby, dezvoltă versatil copilașii, modelează personalitatea lor și atrag atenția fiecărui copil. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze de top și a unui aspect modern. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320240-1 | |
Set frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop SmobyFrizeria cu trei aripi, și valiză cosmetică 3in1 și curea de frizerie electronică reprezintă împreună un set grozav de jucării pentru copiii de la 3 ani. Jucăriile din set se asortează între ele din punct de vedere al designului și al culorii, atât băieții cât și fetele se pot juca la coafor datorită frizeriei cu sortimentul și accesoriile bogate. Cei mici vor avea la dispoziție o frizerie cu o mulțime de accesorii, o valiză portabilă pentru cosmetice și o centură grozavă de frizerie cu uscător de păr electronic. Când se joacă de-a meseriile, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice și gândirea logică și se apropie mai mult de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, astfel încât aceștia își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Frizerie cu trei compartimente Barber Cut&Barber Shop Smoby ingrijire păr și barbă, toaletă cu șampon și tejghea de vănzări cu 19 accesorii
Frizeria Barber Cut&Barber Shop cu trei compartimente le va oferi băieților și fetelor începând cu vârsta de 3 ani un complex de jocuri grozave care le va permite să se joace de-a frizeri profesioniști. Frizeria este formată din două părți care pot fi pliate în formă de L, în timp ce copiii se pot juca în 3 zone de joacă, care împreună sunt echipate cu un set original de 19 accesorii pentru frizerie. Versiunea neagră a frizeriei dă o impresie de lux, datorită căreia copiii se vor îndrăgosti la prima vedere și se vor putea juca cu ea ani de zile.
Cănd se joaca de-a frizeri, copiii au la dispozitie un taburete cu imitatie de piele pe care să își așeze clienții și o oglinda reglabilă din material de cea mai bună calitate care poate fi scoasă cu usurință din suport. Atunci când își aranjează părul și barba, vor folosi un aparat de tuns mecanic cu 3 nivele de reglare a lungimii, foarfecă, un aparat de ras, o perie de ras și alte accesorii și produse cosmetice grozave, cum ar fi spumă de ras și șampon. Frizeria este dotata cu mult spatiu de depozitare, unde frizerii își pot pune uneltele în timp ce lucrează. Ei pot încearca diferite tipuri de tunsori, aleg cea mai bună coafură și pot să aranjeze și barba clientului.
Partea centrală a salonului de înfrumusețare este dotată cu chiuvetă și duș manual. În acest loc, frizerii pot spăla cu atenție părul clienților, asigurându-se că îl lasă curat și îngrijit. Partea din față a salonului este rezervată plăților pentru procedurile la care clientul a fost supus în frizerie. Este decorat cu un stand cu inscripția Barber&Cut Shop, lângă care copilul poate plasa un anunț dacă salonul este deschis sau închis (în engleză și franceză). Accesoriile pentru frizerie care sunt destinate vânzării pot fi amplasate pe rafturi sau într-un compartiment practic de către micii comercianți. Clienții plătesc cu monede sau un card de plată care poate fi introdus în terminal și de acolo iau dovada achiziției. Frizeria este dotata și cu o casă de marcat cu sertar încuiat, în care își vor putea depozita numerarul primit.
Valiză cosmetică My Beauty Vanity 3in1 Smoby coafură și cosmetică cu un salon de unghii cu 13 accesorii
Valiza cosmetică My Beauty Vanity 3în1 de la producătorul franțuzesc Smoby este o jucărie de top pentru toți copiii și mai ales fetele de la vârsta de 3 ani cărora le place să joace de-a coafeze, make-up artiști și manichiuriste. Valiza cosmetică într-un design delicat albastru-roz cu inscripția My Beauty Vanity ascunde un set de 13 accesorii cosmetice. Copiii își pot lua oricând accesoriile, într-o valiză cu mâner practic. După deschiderea valizei, copilul are o zonă de joacă cu 2 compartimente laterale rabatabile, pe care își pregătește accesoriile cosmetice necesare. Valiza cosmetică cu un model floral va distra fetițele ani de zile și are suficient spațiu de depozitare.
Când se vor juca de-a coafeze, manichiuriste și make-up artiști, copilașii se vor baza pe o oglindă practică în care își vor verifica aspectul după fiecare înfrumusețare. Este fabricat dintr-un material de calitate, sigur pentru cei mai mici copii. Setul de replici de produse cosmetice pentru copii include 2 oje, 2 rujuri, o paletă de farduri ochi, un rimel, o perie, un pieptene, o banderolă decorativă, un inel și sticluțe de cosmetice. Valiza are un compartiment de deschidere secret și, datorită celor două închideri practice, copiii vor fi siguri că accesoriile nu vor cădea din valiză în timpul transportului.
Cureaua frizerului Barber&Cut Ceinture Smoby cu foarfecă, aparat de ras, uscător de păr, perie de ras si 10 accesorii
Cureaua frizerului Barber&Cut Ceinture de la compania franceza Smoby va încânta pe toti copiii de la 3 ani cărora le plac jocurile de profesie. Cureaua frizerului cu un design de lux închis la culoare, cu închidere cu clip, este un cadou grozav pentru toti viitorii frizeri. Cureaua frizerului cu lungime reglabilă include 9 accesorii care vor pregăti copiilor o experiență realistă atunci când își tund și bărbieresc clienții. În timp ce lucrează au la dispoziție o foarfecă, un aparat de ras, o oglindă, spumă de ras, un piaptăn, o perie de ras, săpun lichid, o mașină de tuns mecanică cu 3 lungimi de tăiere reglabile și un uscător de păr electronic care scoate sunete realiste și luminează în timpul funcționării.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM320243-6 | |
Set cărucior de curățenie cu aspirator elecronic Cleaning Trolley Vacuum Cleaner SmobyCăruciorul de curațenie cu aspirator electronic și măsuța KidTable cu 2 scăunele KidChair formează împreuna un set de jucarii de exceptie pentru copiii de la 3 ani cărora le place să se joace jocuri de profesie. Jucăriile din set se asortează foarte bine între ele atât la design cât și la culoare și vor rezista copiilor ani de zile. Atât băietii cât și fetițele vor învăța să facă curățenie, iar mobilierul practic pentru copii îi va bucura pe cei mici, care îl vor putea folosi și atunci când stau cu prietenii, desenează și pictează. Datorită accesoriilor originale, aceștia obțin experiențe realiste, își dezvoltă abilitățile motorice, gândirea logică și se apropie de lumea adulților. Setul de jucării este potrivit și pentru mai mulți copii, își îmbunătățesc abilitățile de limbaj și comunicare și creează mai ușor legături sociale.
Cărucior de curățenie cu aspirator electronic Cleaning Trolley Vacuum Cleaner Smoby cu mătură lopățică și 9 accesorii
Căruciorul de curățenie pentru copii Cleaning Trolley este un set modern de jucării pentru curățenie care va distra băieții și fetele de la 3 ani. Căruciorul de curățenie pentru copii într-un design delicat turcoaz cu detalii negre va atrage atenția fiecărui copil. Cu această jucărie realistă, veți încânta ajutoarele dvs. mic. Căruciorul de curățenie oferă un set de 9 accesorii: un aspirator electronic care scoate sunete realiste în timp ce aspiră, o mătură mare pentru măturat, o lopățică, un mop, un burete, o găleată cu apă și două replici ale produselor de curățare.
Căruciorul pentru copii este realizat din plastic rezistent si de inalta calitate, care este placut la atingere. Este solid și stabil. Înălțimea căruciorului de curățenie este de 56 cm, iar dimensiunile sale totale sunt de 31*32*55 cm. Datorita celor 2 roți ale sale, căruciorul de curățenie poate fi mutat cu ușurință în altă parte, astfel încât micul dvs. ajutor să aibe tot timpul la el toate instrumentele de curatat necesare. Culoarea aspiratorului se potrivește cu întregul set de curățenie. Are forme rotunjite si functioneaza pe 3 baterii LR44, care sunt incluse in pachet. Cele 9 accesorii cu un aspirator electronic și un cărucior împreună creează un set de curățenie perfect pentru copii. Setul de curățare de top dezvoltă abilitățile copilului în toate aspectele.
Măsuță pentru copii KidTable White Smoby crem gri cu filtru UV 76*52*45 cm (înălțime 45 cm) de la 18 luni
Măsuța pentru copii KidTable White de la producătorul franțuzesc Smoby este un accesoriu de grădină atemporal care poate fi folosit de băieții și fetele de la vârsta de 18 luni. Măsuța pentru copii este realizată într-o combinație de culori gri-crem și își păstrează culorile strălucitoare chiar și după ani de utilizare datorită unui filtru anti-UV, care împiedică decolorarea. La măsuță pot fi așezați confortabil 4 copii, care se pot bucura de o gustare împreună cu frații și prietenii lor în grădină sau în interiorul casei. Măsuța pentru copii se potrivește foarte bine cu căsuțețe Smoby și alte mobiliere din colecție, care include, de asemenea, scaune KidChair de cea mai bună calitate, scaune Kidstool și bănci KidBench.
Măsuța este realizată din materiale de plastic de cea mai înaltă calitate folosind o tehnologie specială Blow Molding, care conferă jucăriilor Smoby cea mai mare durabilitate și rezistență. Măsuța este foarte stabilă, iar picioarele sale robuste sunt adaptate pentru jocurile în interior și exterior. Marginile rotunjite garantează siguranța copiilor, iar suprafața mesei este moale, catifelată la atingere. Înălțimea mesei este de 45 cm, astfel încât chiar și copiii mici pot ajunge cu ușurință la ea. Dimensiunile totale ale mesei sunt de 76*52*45 cm și greutatea sa este de 3,9 kg. Măsuța practică poate fi mutată cu ușurință, fără efort oriunde aveți nevoie și permite asamblarea rapidă.
Scăunel pentru copii KidChair Sage Green Smoby măsliniu cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Sage Green de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de măsliniu și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Sage Green poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Scăunel pentru copii KidChair Storm Blue Smoby gri albastru cu filtru UV capacitate maximă admisă 50 kg înălțimea scaunului 27 cm de la 18 luni
Scaunul pentru copii KidChair Storm Blue de la producătorul francez Smoby este un scaun de top pentru băieții și fetele de la 18 luni. Culorile sale frumoase într-o combinație de albastru și gri sunt protejate de un filtru anti-UV, astfel încât să își păstrează aspectul frumos chiar și timp îndelungat. Scaunul are 27 cm înălțime, în timp ce înălțimea totală, cu spătarul, este de 50 cm. Scaunul are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg și îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiurile adecvate de ședere în orice activitate. Scaunul Storm Blue poate fi folosit pentru joacă, desen, mâncare, ceai, petreceri în grădină și se potrivește perfect cu mobilierul Smoby și căsuțele pentru copii.
Producătorul francez Smoby aduce de ani de zile copiilor jucării de cea mai bună calitate cu design adevărat francez. Materialul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil, dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrag fiecare copil mic. Jucăriile îndeplinesc, de asemenea, cele mai înalte criterii de siguranță și sunt o garanție a calității franceze și a aspectului original. | În stoc Producător: Smoby Cod produs: SM330316-14 | |
în sus Alte produse |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.