Fotoliu gonflabil Cotoons Smoby măsuţă pentru dezvoltare abilităţilor roz/albastru de la 6 luni

Detalii privind produsul

Fotoliul gonflabil pentru copii, Cotoons cu măsuţă este un scăunel foarte confortabil pentru copii de la 6 luni. Fiecare copil care învaţă să stea în funduleț, va fi încântat de acest fotel moale, care se poate achiziţiona în culoare albastră şi roz. Fotelul va ţine copilul, astfel că acesta nu va cădea pe o parte. Scaunul gonflabil este dotat cu o cotieră, cu husă din material textil pentru ca, cei mici să nu alunece în timp ce stau pe el. Peste partea de şezut este tras acelaşi material textil şi sunt formate găuri pentru picioruşe, astfel copilul va putea avea stabilitate şi va sta în deplină stabilitate şi siguranţă în fotel. Dimensiunea jucăriei pentru cei mai mici copii este de 66*70*46 cm și  funcţionează cu baterii 2xAAA ,care nu sunt incluse în pachet.

Măsuţa pentru dezvoltarea abilităţilor dispune de diferite jucării electronice cu, care distracţia va fi mare în fotel. Jucăriile de pe măsuţă sunt foarte distractive pentru cei mai mici. Acestea se pot apăsa, se pot roti, vor reda diferite sunete şi melodii frumoase şi vor şi lumina. Jucăriile sunt multicolore şi sunt fabricate în diferite forme, ca de exemplu floare, moară, un cilindru, cercuri şi sunt decorate cu figurinele fabuloase Cotoons. Măsuţa de jucărie ajută la dezvoltarea abilităţilor, aceasta înseamnă că ajută la dezvoltarea corectă a inteligenţei copiilor. Copiilor li se vor dezvolta motorica fină, îndemânarea şi gândirea logică. Măsuţa este construită cu 3 picioare rezistente, se poate umfla uşor, dar se poate folosi şi separat. Avantajul măsuţei este că, partea din faţă este goală, aici copii se vor putea juca şi cu alte jucării, vor putea desena sau mânca. Când copilul creşte se poate folosi şi fără suportul de anticădere.

Producătorul franţuzesc, Smoby fabrică  diferite jucării, din material din plastic de calitate , pentru copii. La fabricarea jucăriilor se folosesc materiale din plastic rezistente şi durabile, dar în acelaşi timp netede şi fine la atingere. Pentru o siguranţă mai mare colţurile jucăriilor sunt rotunjite. Culorile vesele şi plăcute ale produselor din plastic, Smoby dezvoltă imaginaţia şi fantezia copiilor și captivează atenţia celor mai mici copii. Măsuţa pentru dezvoltarea abilităţilor de pe fotelul gonflabil este perfectă pentru cei mai mici copii. Fabricarea jucăriilor Smoby este strict constrolată, jucăriile corespund celor mai stricte standarde. Smoby reprezintă garanţia calității franţuzești, a designului unicat şi a produselor unicate, care sunt remarcate pe piaţa europeană. Scăunelul pentru cei mai mici Smoby este foarte îndrăgit în rândul copiilor şi al părinţilor datorită funcţiilor sale multiple, designului său minunat şi datorită culorilor sale vii.

Caracteristici:

  • fotel gonflabil pentru cei mai mici copii
  • scăunel confortabil moale pentru bebeluşi
  • măsuţă cu efecte sonore și luminoase pentru dezvoltarea abilităţilor
  • măsuță demontabilă cu 3 picioare
  • multe jucării pentru dezvoltarea abilităţilor, care dezvoltă copii
  • husă din textil pentru antialunecare
  • din material rezistent şi neted
  • potrivit de la 6 luni
  • funcţionează pe 2 baterii AAA
  • pentru fetiţe în culoare roz, iar pentru băieţi se poate alege în culoare albastră
  • produs franțuzesc de calitate
Doprava 79

Descriere tehnică

VârstăDe la 6 luni
Tara de provenientaFranța
Dimensiuni66*70*46 cm
Dimensiunile ambalajului45*95*45 cm
Cu baterieDa
ElectronicDa
LuminosDa
SonorDa
Ambalaj de carton DA/NUDa
Greutate1,70 kg
NoteBattery: 2x AAA, LR03
Set de produseNu
loader  Se încarcă seturile ...

Recenzii

loader  Se încarcă comentariul...