Joc de apă Waterplay Amsterdam BIGCu jucăria asamblabilă de apă Waterplay Amsterdam de la marca BIG, copii vor trăi multe aventuri. Încă de la asamblarea pistei de apă,copii se vor distra de minune. Unele părţi ale pistei sunt ataşate datorită legăturilor licenţiate, care înpiedică străcurarea apei. Unul dintre accesoriile nedespărţibile ale pistei de apă este cele două pompe manuale de apă,cu ajutorul căreia se poate realiza fluxul de apă,astfel încât bărcuţele să poată pluti pe suprafaţa apei. O parte a jucăriei de apă este cele patru bărci de diferite tipuri şi un hidroavion, fiecare vehicul are un căpitan propriu. Pentru oprirea direcţiei fluxului de apă şi a bărcilor se ocupă barajele,care fac parte tot din accesoriile jucăriei. Jocul poate fi şi mai distractiv datorită mânerului care se poate roti manual, care creşte fluxul de apă astfel duce la creşterea vitezei bărcilor. Datorită canalului navigabil înclinat, bărcile vor atinge viteze mari,într-un scurt timp şi alunecă îndemânatic pe întreaga pistă. După ce bărcile ajung la capătul pistei, pot fi acostat în port maritim sau la baraj.
Jocul de apă Waterplay Amsterdam de la marca BIG este format în total din 61 de accesorii. Culoarea vie de albastru ne aminteşte de o distracţie cu apă. Printre accesoriile pistei se află şi barajele de culoare galbenă. Jucăria asamblabilă de apă este ideală băieţilor şi fetiţelor de la 3 ani. Observând dimensiunile jucăriei de 175 x 143 x 27 cm , putem constata că este o jucărie voluminoasă, cu care se pot juca mai mulţi copii în acelaş timp. Jucăria de apă BIG Amsterdam este apărat de stabilizatoare, de aceea nu îşi pierde culorile, chiar şi dacă razele sunt puternice. Jucăriile BIG au fost testate în instituţii diferite,astfel susţin calitatea produselor. Producătorul BIG este conştient despre calitatea deosebită a produselor, de aceea au 3 ani de garanţie prelungită la produse.
Jucăria de apă BIG Amsterdam a fost testat de către instituţia TÜV Rheinland,potrivit prescripţiilor severe GS. Firma germană BIG produce jucării de categorii înalte. Logoul mărcii este un bivol,care simbolizează putere, rezistenţă şi masivitate - chiar aceste sunt trăsăturile mărcii. Produsele mărcii BIG se bazează pe siguranţă, materialele folosite în producere sunt nu numai de calitate, dar sunt şi inocive asupra sănătăţii. Designul înconfundabil, procesele moderne de fabricare şi jucăriile moderne, se potrivesc cerinţelor copiilor - acesta este BIG. | În stoc Cod produs: BIG55112 | |
Set babytaxiu Bobby Car Neo Anthrazit BIGBabytaxiul mașinuță albastru Bobby Car Neo Anthrazit jante care își schimbă culoarea și remorcă ovală mâner parental și spătar ergonomic formează un set minunat de jucării pentru băieții și fetițele de la vârsta de 12 luni. Setul frumos de jucării se poate achiziționa la preț promoțional, fapt pentru care veți economisi mai mult decât la cumpărarea jucăriior separat. Jucăriile se completează minunat între ele, ajutând copiii să-și dezvolte abilitățile motrice, și abilități de mișcare. Jucăriile de la producătorul german BIG combină designul original și cea mai înaltă calitate, astfel încât vor rezista copiilor, ani de zile.
Babytaxiu Bobby Car Neo Anthrazit BIG cu sunete, roți de cauciuc în 3 straturi, jante schimbătoare turcoaz și roz de la 12 luni
Dăruiți-le copiilor dumneavoastră un babytaxiu superb european într-o calitate de clasa întâi. Babytaxiul Bobby Car Neo din atelierul producătorului german BIG este imitația unei mașini de lux, care strălucește într-un design unic de care copilașul dumneavoastră se va îndrăgosti la prima vedere. Babytaxiul este potrivit pentru vârstele 1-5 ani. Designul rezistent și aspectul minunat de culoare antracit al vehiculului îi fascinează pe micii piloți mici de mașină. Claxonul mecanic cu efectul sonor va transforma fiecare călătorie în parte într-una mai reală și mai interesantă. Formele rotunde ale mașinii și scaunul său confortabil nealunecos servesc la siguranța copilului. Grila radiator din partea din față a vehiculului face babytaxiul mai real, ca deplasarea să fie mai distractivă.
Babytaxiul Neo durabil este cel mai modern mijloc de transport din atelierul producătorului german BIG. Babytaxiul are o capacitate de greutate de 50 kg. Culoarea babytaxiului este protejată împotriva razelor dăunătoare datorită filtrului UV. Roțile din cauciuc cu 3-straturi oferă o deplasare silențioasă pe drum. Suprafața roților este decorată cu inscripția mărcii BIG. Acestea sunt maxim de rezistente, durabile și completează excepțional aspectul babytaxiul. la nevoie jeanta se poate schimba pe roz sau turcoaz. De asemenea și capacul claxonului se poate schimba în aceleași culori. Posibilitatea schimbării aspectului contribuie la dezvoltarea personalității și caracterului său.
Cărucior remorcă ovală BIG pentru toate babytaxiurile BIG cu jante care își schimbă culoarea turcoaz roz de la 12 luni
Întâmpinați-vă copilul cu cea mai nouă remorcă a producătorului german BIG. Remorca modernă ovală este alegere apotrivită pentru babytaxiurile New, Classic, Neo și Next. Pe băieți și de asemenea pe fetițe îi va fascina deja de la vârsta de 12 luni aspectul său minunat de culoare antracit. Roțile din cauciuc cu 3-straturi asigură o deplasare silențioasă și confortabilă. Suprafața roților este decorată cu semnul mărcii BIG. Acestea sunt maxim de durabile și sunt într-o armonie cu designul vehiculului. La nevoie janta se poate schimba cu roz sau albastru turcoaz. Posibilitatea schimbării aspectului contribuie la dezvoltarea personalității și caracterului său. Datorită structurii sale robuste și durabile capacitatea sa de greutate este de 25 kg. Suprafața jucăriilor este protejată de un filtrul UV, datorită căruia jucăria își va menține culorile vibrante ani de zile. Dimensiunile remorcii sunt de 49*21*29 cm.
Mâner de împins cu spătar ergonomic pentru toate babytaxiurile reglabil în înălțime 88-108 cm de la 12 luni
Ghidonul parental cu spătar din atelierul producătorului renumit german BIG este un accesoriu minunat și practic pentru fiecare babytaxiu New, Classic, Next și Neo. În vederea confortului mai mare mânerul de împins format ergonomic se poate prinde cu două mâini și se poate regla în 4 trepte de înălțime (de la 88 până la 108 cm). Mânerul de împins s-a fabricat din metal puternic, spătarul negru ergonomic de calitate face parte din acesta, din material de plastic durabil decorat cu semnul mărcii BIG. Fiecare părinte va aprecia mânerul de împins, deoarece poate să ghideze direcția de deplasare. Dacă copilul dumneavoastră obosește în timpul călătoriei mari își pune piciorușele pe babytaxiu și rezemându-se pe spătar se poate odihni în timp ce părintele împinge vehiculul. Acesta este un accesoriu minunat și în timpul plimbărilor, excursiilor sau cumpărăturilor.
Ghidonul parental se poate monta ușor și simplu în partea din spate a babytaxiului. Babytaxiul și ghidonul parental se conectează sigur. Folosirea acestuia este ușoară. Cea mai nouă dezvoltare de fabricare garantează stabilitatea și durabilitatea înaltă a produsului. Montarea, cât și demontarea mânerului de împins de pe babytaxiu este rapidă și ușoară-cu un sistem de conectare fix bine gândit, îi va fi ușor fiecărui părinte. Înălțimea mânerului de împins o veți putea regla cu butonul de apăsare care se află pe mânerul de împins, între unele trepte este diferență de 6,5 cm.
Jucăriile mărcii germane BIG dispun de premii internaționale. Logo-ul mărcii BIG este un bivol, care este caracterizat prin putere, rezistență, masivitate - exact acestea sunt și caracteristicile mărcii. Punctul principal al mărcii BIG este siguranța jucăriilor astfel că, materialele folosite nu sunt doar de calitate și reciclabile, ci și nedăunătoare sănătății. Design inconfundabil, tehnici moderne de fabricare și jucării, care îndeplinesc fiecare nevoie a copiilor-aceasta este marca BIG. | În stoc Cod produs: BIG56243-2 | |
Joc de lemn Cornhole Outdoor Throwing Bags Game EichhornJocul din lemn Cornhole Outdoor de la marca germana Eichhorn este un joc excelent care va distra toti copiii incepand cu vârsta de 3 ani. Cunoscutul joc este format din 6 ținte din lemn in forma de animale, pe care copiii incearca sa arunce 3 saci si sa obțină cât mai multe puncte. Setul din lemn impreuna cu sacii de aruncat sunt ambalate intr-o geanta practica, pot fi transportate cu usurinta, le puteti lua in excursie sau in vacanta. Jocul trebuie jucat pe o suprafață plană și moale, în mod ideal pe un gazon, trotuar sau curte. Copilul își testează dexteritatea și priceperea, încearcă să arunce sacul în țintă cât mai bine posibil.
La producție a fost folosit lemn prelucrat cu grijă, astfel încât copiii să se distreze cu un produs de cea mai înaltă calitate. Suprafața moale, atent tratată a țintelor, într-un design colorat, va oferi copiilor cea mai bună experiență în timpul jocului. Cei mici se pot juca cu cu fratii, prietenii, dar si cu părintii. Prin joacă. aceștia își dezvoltă abilitățile motorice, viziunea spațială și câștigă încrederea în sine.
De mai bine de 60 de ani, producătorul german Eichhorn aduce băieților și fetelor jucării din lemn de cea mai înaltă calitate, care susțin pe deplin dezvoltarea creativității și individualității copiilor. Produsele premium Eichhorn sunt atemporale și vor încânta următoarea generație. Sprijină curiozitatea sănătoasă a copiilor, imaginația și totodată le dezvoltă abilitățile motorice. Cele mai înalte standarde etice și de mediu ale lui Eichhorn contribuie la protejarea tradițională a pădurilor și participă activ la refacerea lor. Jucăriile din lemn îndeplinesc criteriile și standardele stricte de siguranță stabilite de Uniunea Europeană, astfel încât copilașii dvs. să se joace în cea mai mare siguranță. | În stoc Cod produs: EH4460 | |
Ghiozdan școlar mare Ergomaxx Pegasus Jeune PremierMiticul Pegas este gata să protejeze toate rechizitele școlare ale copiilor dvs. și, în același timp, să-i ducă până la stele pe curcubeul fanteziei. Fiți atenți, pentru că, geanta școlară Jeune Premier va deveni noua geantă școlară a copilului dvs. Rucsacul școlar roz Ergomaxx Pegasus Jeune Premier este proiectată în funcție de cele mai noi tendințe ale modei și cerințețele copiilor. Copilașul dvs. se va îndrăgosti imediat de noul rucsac Ergomaxx Pegasus din atelierul mărcii belgiene Jeune Premier Este de ajuns o singură privire la acest design și geanta atemporală, iar cei mici vor aștepta școala mai mult ca niciodată.
Sănătate si siguranță
Rucsacul de lux roz este destinat în primul rând copiilor din clasele primare, dar poate fi folosit începând de la grădiniță. Datorită realizării sale din materiale de cea mai bună calitate, rucsacul este potrivit pentru copilașii de la 6 ani. Datorită prelucrării sale de cea mai bună calitate, rucsacul este potrivit pentru copiii cu o înălțime de 122-158 cm și cântărește doar 1,1 kg, astfel încât nu încarcă coloana vertebrală a copilului cu o greutate inutilă. La cumpărare, părinții vor aprecia cu siguranță spatele în formă anatomică, cu întărire moale și aerisiibilă și bretele căptușite, care sunt atât de confortabile încât copiii nici măcar nu vor simți geanta pe umeri.
Bretelele de umăr si piept vor asigura si transportul ergonomic al genții, datorita carora geanta nu va zbura dintr-o parte in alta atunci cand este agatata pe spate. Un plus uriaș al rucsacului Jeune Premier este și posibilitatea de a regla înălțimea sistemului de transport al genții, astfel încât copiii să nu poarte geanta nici prea jos, nici prea sus. Spatele aerisit, care permite circularea aerului și previne transpirația, va sprijini și transportul fără probleme a genții. Desigur, există și posibilitatea de a regla curelele, care se vor adapta școlarului dvs., astfel încât o geantă plină cu caiete să nu-l tragă în jos.
Materialul
Prima zi de școală va fi marcată de noii colegi de clasă și profesori, dar nu trebuie să lipsească nici noul ghiozdan. Rucsacul Ergonomic Jeune Premier este confecționat din poliester impermeabil de înaltă calitate, deci este foarte ușor de curățat. Materialul ușor, dar durabil, este prelucrat astfel încât să nu se murdărească repede. Datorită manoperei și a materialelor de cea mai bună calitate, geanta este impermeabilă atât în interior cât și în exterior și va salva cărțile copilului dvs., chiar și atunci când școlarul dvs. își va uita umbrela. La fel ca toate produsele Jeune Premier, rucsacul Ergomaxx este 100% vegan.
Interior
Geanta școlară ergonomică Jeune Premier roz cu motiv de poveste arată frumos nu numai la exterior, ci și la interior. În geanta de 18 litri își găsește loc fiecare accesoriu de școală. Interiorul ghiozdanului este format din două compartimente spațioase care se închid cu șnur și închidere magnetică. În cele două compartimente spațioase vor încăpea fără probleme toate manualele și caietele, penarul și, bineînțeles, o gustare. În interiorul geanții, copiii vor găsi o husă practică pentru notebook sau copertă pentru caiete, care se va asigura că rechizitele școlare să rămână la locul lor. Geanta ergonomică are și un buzunar frontal practic pentru obiecte mici și un buzunar lateral, care se închide și cu fermoar.
Design
Designerii rucsacului Jeune Premier au lucrat cu adevărat la design. Și ei sunt părinți și știu că, la școală se merge cu drag tocmai când cei mici își pot pune pe spate un rucsac, pe care îl va admira toata lumea. Uitați de ghiozdanele plictisitoare, într-o singură culoare, pe care aproape fiecare elev le are și zburați cu miticul Pegas către curcubeu și în lumea fanteziei și a creativității. Aranjarea în fiecare seară a caietelor și a manualelor în frumoasa geantă Jeune Premier, va fi mult mai plăcută pentru copii, iar miticul pegas le va ține compania. La prima vedere, designul realizat manual oferă caracteristici de originalitate pe care nu le veți găsi așa de ușor în altă parte.
Carcateristici
rucsac școlar pentru copilașii de la 6 ani
destinată primilor ani de școală elementară
potrivită pentru înălțimea 122 - 158 cm
greutate 1,1 kg
volum 18 litri
dimensiuni 39*26*18 cm
2 compartimente mari
buzunar frontal și lateral
compartiment pentru notebook
bretele reglabile
formă ergonomică
sistem de transport reglabil
fixare pe centura din talie
material impermeabil care împiedică murdăria
design original desenat manual
proiectat în Belgia
| În stoc Cod produs: JPERX23202 1 170,00 Lei
| |
Babytaxiu Rookie Ride-on Pink SmobyBabytaxiul Rookie Ride-on Pink de la renumitul producător francez Smoby este un babytaxiu modern, potrivit în special pentru fetițele de la 12 luni. Are o construcție metalică solidă, care se caracterizează prin calitate și durabilitate ridicată. Scaunul în formă ergonomică oferă copiilor confort chiar și pe trasee lungi. Sistemul stabil cu 4 roți este format din roți EVA din material special, care îmbină avantajele roților silențioase de cauciuc și plastic durabil. Acest lucru permite copilului să se bucure de o plimbare silențioasă și liniștită.
În spate are o cutie practică pentru jucării și un mâner practic sub scaun, datorită căruia este ușor de transportat. Ghidonul antiderapant este echipat cu un sistem de siguranță care permite copilului să întoarcă ghidonul doar într-un anumit unghi, astfel încât să se simtă în siguranță și confortabil în timpul conducerii. Jucăria sportivă este concepută pentru toți sportivii mici, ajutându-i să mențină echilibrul, să-și îmbunătățească reflexele, viziunea spațială și estimarea distanței. Acesta susține, de asemenea, dezvoltarea stabilității și a mușchilor, contribuie la dezvoltarea versatilă a copilului, care dobândește încredere în sine în timp ce se distrează. Dimensiunile produsului sunt 52*30*38 cm, înălțimea scaunului este de 22 cm. Capacitatea maximă admisă a babytaxiului este de 25 kg.
Renumitul brand francez Smoby produce jucării de calitate pentru copii de zeci de ani. Jucăriile de la Smoby îndeplinesc cele mai stricte criterii europene de calitate, durabilitate și, în același timp, au un design unic, care îmbină perfecțiune, farmec și precizie franceză. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite pentru a menține copiii în siguranță și pentru a-i proteja de răni în timpul jocurilor distractive. | În stoc Cod produs: SM721405 | |
Set tractor cu pedale și babytaxiu cu remorcă Builder Max Tractor SmobySetul tractorului cu pedale, tricicletă și remorcă cu cărucior și unelte de grădină reprezintă un set excelent de jucării pentru toți copiii, în special băieții de la 3 ani în sus. Jucăriile de la producătorii francezi Smoby și Écoiffier se asortează și vor rezista micuților dumneavoastră ani de zile. Copiii se vor juca de-a tractoristul, învățând să lucreze cu încărcătorul și excavatorul, dobândind astfel experiențe realiste. În timpul jocului în grădină, vor folosi și mașina de tuns iarbă și remorca cu unelte, învățând să-i ajute pe părinți la plantat. Setul de jucării le va permite copiilor să își dezvolte motricitatea fină, imaginația și, într-un mod jucăuș, se vor apropia de lumea adulților.
Tractor cu pedale și încărcător cu excavator Builder Max Tractor+Trailer Smoby cu scaun reglabil si cu sunete
Tractorul cu pedale pentru copii cu remorcă și excavator Builder Max de la producătorul francez Smoby este o alegere excelentă pentru toți copiii și în special băieții de la 3 ani. Tractorul extra-robust în varianta galbenă se laudă cu un aspect realist, copiii se pot juca cu el de-a constructorii, folosind totodată și o remorcă practică cu 2 roți, care poate fi atașata cu ușurinta de el. Scaunul confortabil cu spătar poate fi reglat în funcție de nevoile copilului în 3 pozitii diferite, pentru că acesta să ajungă ușor la pedale. Roțile robuste sunt potrivite pentru orice teren, copilul le controleaza cu un volan cu claxon mecanic, pe care poate claxona ca un șofer adevărat. În partea din față a tractorului se află o cupă de încărcare mobilă cu o capacitate maximă admisă de 3 kg iar în spate, o cupă de excavator mecanică care este adaptată pentru mâinile copiilor mici.
Unitatea de lanț acoperită permite un control ușor al tractorului și este, de asemenea, protejată de praf și murdărie, lanțul poate fi reglat, dacă este necesar. Tractorul cu pedalare este confecționat din plastic solid și durabil de cea mai înaltă calitate, care are o capacitate maximă admisă de până la 50 kg. Într-o remorcă, copilul poate transporta o sarcină cu o capacitate maximă admisă de 25 kg. Dimensiunile tractorului modern cu remorcă sunt de 182*44*66 cm. Stratul superior este protejat de un filtru anti UV care se va ocupa de faptul că tractorul își va păstra un aspect frumos chiar și după timp îndelungat. Mașinuța pentru copii este o jucărie minunată pentru băieții mici care, datorită acesteia, își dezvoltă mișcările și abilitățile motorice. Prin pedalat, copilul își întărește mușchii de pe picioare, în timp ce conduce, își dezvoltă reflexele și estimarea distanțelor.
Cărucior mic de grădină cu unelte Garden&Seasons Écoiffier cu 6 accesorii de la 18 luni
Căruciorul mic de grădină Garden&Seasons din atelierul producătorului franțuzesc Écoiffier este o jucărie de calitate pentru copii hiperactivi deja de la vârsta de 18 luni. Căruciorul mic de grădină strălucește într-o combinație foarte frumoasă de culoare albastru-verde și s-a fabricat din material de plastic de calitate astfel cucerește atenția fiecărui copil de la prima vedere. Mânerul mare de împins a fost realizat în vederea manipulării ușoare, căruciorul mic este stabil, se poate ghida ușor datorită celor două roți. Setul de grădină conține 6 unelte utile, care ușurează treburile de grădină. Aici aparține grebla mare de frunză, grebla clasică, lopata mică, sapa, sapa de răsădit și stropitoarea.
Mașina de tuns iarba XL Garden&Seasons Ecoiffier cu sunete și funcții de la 18 luni
Mașina de tuns iarba XL Garden&Seasons de la producătorul francez Écoiffier este o jucărie minunată de grădină excelentă pentru toți copiii neastămpărați de la 18 luni. Mașina de tuns iarba este fabricată din material de plastic de înaltă calitate, cu caracteristici durabile. De asemenea, include un coș pentru iarbă, care se poate deschide și poate fi atașat în orice moment la mașină de tuns iarba. Manevrabilitatea stabilă și ușoară este posibilă datorită celor 4 roți negre și a mânerului ergonomic, ad aptat pentru mâinile copiilor. La tragerea sforii roșii de pornire, mașina de tuns iarba scoate un sunet mecanic ca la pornirea efectivă. Pe rezervor se află un capac roșu de combustibil, datorită căruia joaca este mult mai realistă.
Babytaxiu tractor cu remorcă Tractor Ride On with Garnished Trailer Écoiffier cu spatiu de depozitare si unelte de grădină 85 cm de la 12-36 luni
Babytaxiul tractor cu remorcă este un cadou grozav pentru toti copiii și în special pentru baietii de la 12 la 36 de luni. Tractorul pentru copii arată realist, iar masca frontală seamănă cu un tractor adevărat. Designul original într-o combinație de culori verde-negru va atrage atenția fiecărui șofer mic. Babytaxiul include si o remorcă practică în care copilul va putea transporta uneltele de grădina. Tractorul pentru copii are un scaun ergonomic confortabil, care este ridicat în spate, astfel încât copilul să nu alunece de pe el în timpul conducerii. Sub scaun este și un spatiu practic de depozitare unde cei mici își pot depozita diverse obiecte mici. Dimensiunile babytaxiului sunt de 85*28*33 cm. Înălțimea sa totală este de 33 cm și lungimea inclusiv remorca este de 85 cm.
Coșul cu stropitoare Garden&Seasons Écoiffier cu accesorii de grădină de la 18 luni
Coșul cu stropitoare Garden&Seasons din atelierul producătorului franțuzesc de jucărie Écoiffier este un set modern de jucărie de grădină pentru fiecare copil de la vârsta de 18 luni. Băieții și fetițele iau în posesie cu mare bucurie coșul verde completat cu mâner, sapa practică, grebla, lopata, 2 ghiveciuri de flori, 2 feluri de legume și desigur nu poate lipsi nici stropitoarea albastră, care va servi pentru stropirea plantelor. Setul de grădină este o surpriză minunată pentru grădinarii mici, îi va distra pentru un timp îndelungat.
Brandul francez Smoby oferă de ani de zile copiilor jucării moderne cu un adevărat design francez. Materialele folosite la jucăriile Smoby sunt rezistente și durabile, dar în același timp blânde și netede pentru mânuțele copiilor, având o textură catifelată la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite, pentru ca cei mici să fie în siguranță și protejați de eventuale accidente în timpul jocului. Culorile jucăriilor Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, captând atenția celor mai mici dintre ei. Jucăriile respectă cele mai înalte standarde de siguranță și sunt garantate pentru calitatea franceză și aspectul lor original. Brandul francez Écoiffier este un producător de jucării de calitate la prețuri accesibile. | În stoc Cod produs: SM710304-1 | |
în sus |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.