Joc de construit Abrick ÉcoiffierProducătorul francez Écoiffier soseşte împreună cu cuburile Abrick. Unele părţi ale jocului de construit pentru copii sunt turnate din plastic de calitate excelentă şi strălucesc în culori splendide. Ele sunt relativ mari, astfel micuţii vor manipula cu uşurinţă cu ele. Cuburile de construit sunt ambalate într-un sac cu fermoar şi mânere, astfel se economiseşte mult spaţiu. Pachetul conţine 100 de bucăţi de cuburi. Jocul de construit Abrick pentru copii este compatibil cu alte cuburi de construit din seria Abrick, astfel veţi putea construi un set imens din seturile mici.
Aceste tipuri de jucării de construit sunt ideale pentru copiii mici de la vârsta de 18 luni. În timpul jocului copilul îşi dezvoltă motricitatea fină, va învăţa să recunoască culorile, să-şi folosească fantezia într-un mod creativ şi să-şi dezvolte imaginaţia vizuală. Din aceste cuburi pot fi construite turnuri, case, maşini, roboţi splendide, sau orice obiect, ce se poate realiza din fantezie sau din cuburi. În plus, jocul cu aceste cuburi de construit reprezintă o distracţie nemaipomenită, care va preocupa cu siguranţă copilul dvs. ore lungi. Este bine cunoscut faptul că, compania franceză Écoiffier, pune un accent mare pe design, pe producţia ecologică luând în considerare aspectele de mediu şi pe calitatea jucăriilor sale. Produsele din categoria jocurilor de construit din plastic pentru copii nu sunt singurele produse fabricate de această companie de succes. | În stoc Cod produs: ECO846 | |
Croşetă din metal Rainbow LoomCroşeta metalică Rainbow Loom cu suport pentru împletit este un accesoriu util, datorită căruia copiii vor putea face mult mai uşor brăţări din silicon, din elastice multicolore. Croşeta metalică cu suport este recomandată de la vârsta de 8 ani, dar pot lucra cu el şi copiii de la o vârstă de 5 ani.
Croşeta metalică de copii pentru împletire străluceşte în culoare roz. Este confortabil de prins, prin urmare, împletitul cu aceasta nu va fi o problemă pentru cei mici. Suportul pentur împletit are culoare albastră. Croşeta este fabricată din material metalic de calitate şi rezistent, care este sigur pentru copii. Suportul este fabricat din plastic de calitate. | În stoc Cod produs: RL7833 | |
Set aparat electronic de microunde Tefal Elec Micro Wave SmobyAparatul electronic de microunde Tefal și aparat de cafea Rowenta cu prăjitor de pâine și oală sub presiune este într-adevăr un set rezistent de jucărie ca și cadou pentru copii deja de la vârsta de 3 ani. Jucăriile din set vor forma un decor minunat și vor transforma astfel fiecare cameră de copil într-una mai familiară. Copii pot fi bucătari chefi sau chiar și bucătari. În timpul jocului copiilor li-i se dezvoltă modul de gândire logică, fantezia și de asemenea imaginația datorită producătorului franțuzesc Smoby, care timp de ani îi copleșesc pe copii cu jucării de calitate de top într-un aspect de clasa întâi.
Cuptor de microunde electronic Tefal Elec Micro Wave Smoby
Cuptorul electronic de jucărie cu microunde Tefal din atelierul producătorului franțuzesc Smoby este un accesoriu precum cel real pentru bucătăriile de jucărie de care are nevoie fiecare bucătar mic deja de la vârsta de 3 ani. Cuptorul de microunde cu design de culoare elegantă roșie cu funcții sonore și luminoase îi va distra pe cei mici astfel că, jocul de rol de-a bucătarul va fi mai real pentru ei. Partea ambalajului este compusă din croissant pe farfurie, care așteaptă încălzirea în microunde. Jucăria o face mai distractivă butonul mecanic, care redă sunet de Cric-crack.
Aparat de cafea Rowenta Expresso Smoby electronic cu efecte sonore şi de lumini roşu
Aparatul de cafea Expresso Rowenta este o jucărie splendidă de la firma franceză Smoby, în care se află un accesoriu unic de bucătărie. Jucăria este fabricată după aparatul adevărat Rowenta. Emite efecte sonore realistice de Vvrrr-Psssch şi deasupra mai şi luminează. Unele părţi şi butoane ale jucăriei sunt formate după mânuţele mici ale copiilor, de aceea se poate folosi chiar de la vârsta de 3 ani. Aparatul de cafea este fabricat din plastic de calitate şi rezistent, care este în acelaş timp plăcut şi mătăsos la atingere.
Prăjitor de pâine Tefal Express Smoby cu pâine prăjită alb
Smoby Tefal Express prăjitorul de pâine este o copie realistică a prăjitorului de pâine de marcă Tefal, deci copii în timpul preparării micului dejun se vor simţii ca şi adulţii adevăraţi. Pot prepara în acelaş timp şi două felii de pâine, care fac parte din jucărie, butonul trebuie doar apăsat, iar cele două pâini vor sări afară din prăjitor în doar câteva secunde. Accesoriul de bucătărie de copii străluceşte în culoare frumoase de alb-verde. Jucăria dezvoltă fantezia şi creativitatea copiilor. Este un accesoriu perfect pentru bucătăriile de jucărie Smoby, care este ideal de la vârsta de 3 ani.
Prăjitor de pâine Tefal Toaster Express Smoby cu două felii de pâine și un mecanism de sărit
Prăjitorul de pâine cu două felii de pâine Tefal Toaster Express de la producătorul franțuzesc Smoby este un cadou original pentru toți copiii de la vârsta de 3 ani cărora le place să se joace de-a meseria bucătarilor. Prăjitorul de pâine într-un design elegant gri închis cu detalii măslinii va distra băieții și fetele în timp ce se vor juca în bucătărie. Prăjitorul de pâine este echipat cu un mecanism practic de sărit, datorită căruia pâinea poate sări în aer după apăsarea butonului ca la un prăjitor de pâine adevărat. Prăjitorul de pâine este realizat din plastic de înaltă calitate, are o formă ergonomică pentru cea mai bună prindere posibilă. Pe partea laterală a prăjitorului, se află un mini logo Tefal. Prăjitorul de pâine pentru copii are dimensiunile de 15*6*8 cm. C
Smoby este un producător franțuzesc renumit, care se ocupă de fabricarea jucăriilor, care strălucesc într-un aspect de calitate și unic și funcționalitate. Jucăriile Smoby se fabrică din material din plastic puternic, stabil, care în același timp sunt netede și plăcute, moi la atingere. Jucăriile producătorului lider pe piață se fabrică din material de plastic de calitate și nedăunător sănătății, care corespund standardelor de calitate și siguranță europeană. Culorile jucăriilor Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și fantezia copiilor. | În stoc Cod produs: SM310586-3 | |
Set premergător și valiză didactică Trott Cotoons 2in1 Smoby cu sunet și luminăPremergătorul cu valiză didactică Trott Cotoons 2în1 și oliță mașină cu vlan și claxon este într-adevăr un set interesant de jucărie pentru copii deja de la vârsta de 12 luni. Setul de jucărie se poate achiziționa la preț promoțional și nu numai pe fața copiilor va reda zâmbet, ci și părinții vor fi mulțumiți că pot economisi. Jucăriile se completează minunat una pe cealaltă, fiecare cameră de copil o transformă într-una mai familiară, și îmbăierea de seară va fi și mai distractivă. În timpul jocului li-i s dezvoltă copiilor modul de gândire logică, motorica fină, abilitățile și capacitățile cognitive datorită producătorilor franțuzesc Smoby și german BIG, care timp de ani îi copleșesc pe copii cu jucării de calitate de top într-un aspect de clasa întâi.
Premergător și valiză didactică Trott Cotoons 2în1 Smoby cu sunet, lumină cu 8 funcții de la 12 luni
Premergătorul Cottons Trott 2în1 pentru cei mai mici de la vârsta de 12 luni este un accesoriu auxiliar minunat colorat, multifuncțional la punerea primilor pași. Datorită aspectului unic franțuzesc cu efecte sonore și luminoase va deveni foarte repede jucăria preferată a copilașului dumneavoastră în timp ce va avea un efect stimulator și asupra dezvoltării sale. Datorită realizării sale cu roți late, premergătorul pentru copii este stabil, sigur și ține puternic în timpul plimbării. Valiza didactică cu 8 funcții se poate scoate ușor din premergător și copilașul dumneavoastră sepoate juca și separat cu aceasta. Mânerul premergătorului este de - 47 cm . Acesta este la o înălțime ideală pentru copii mici, dar se poate rezema confortabil de acesta și nu va pica. Premergătorul este dotat și cu frână practică, care împiedică răsturnarea premergătorului.
Panoul didactic în formă de valiză oferă multe posibilități de joacă, care au un efect stimulator asupra dezvoltării abilităților motorice. Jucăria este formată cu multe funcții diferite și are un aspect foarte frumos, colorat. Se va auzi un sunet plăcut dacă copilul va așeza cuburile în jucăria pentru căutarea formelor. Butoanele colorate ale premergătorului, ochii curioși din partea superioară, toate dezvoltă abilitățile celui mic. Prin jucărie copilul face cunoștință cu, culorile și diferite forme, îi va preocupa atenția pentru un timp îndelungat. Cu ajutorul mânerului, panoul se poate muta ușor, copilașul dumneavoastră îl poate duce oriunde cu el.
Oliţă maşinuţă BIG cu volan muzical roşu de la 18 luni
De acum înainte obișnuirea pe oliță nu va fi un chin. Ca să vă obișnuiți mai ușor copilașul pe oliță, marca BIG vă oferă o oliță minunată în forma unei mașinuțe cu un volan, care se rotește și claxon. Olița roşie BIG în formă de mașinuță are scaun format ergonomic și spătar înalt ca, copilașul să stea stabil și confortabil dacă va sta un timp mai îndelungat pe WC. Volanul alb îl va distra și îl poate roti în două părți, iar dacă este gata va putea semnaliza aceasta și cu un sunet de claxon. Olița este decorată cu abțibilduri ca să ne amintească de o mașină reală de curse.
Datorită designului său adânc din oliță nu va curge nimic afară astfel că, și părinților le va fi mai ușor cu, curățarea. Interiorul oliței se poate scoate așadar folosirea oliței BIG este foarte ușoară față de olițele tradiționale. Marca BIG este atentă la siguranța produselor sale, materialele folosite sunt nedăunătoare sănătății și reciclabile, nu dăunează mediului. Tehnologia folosită garantează siguranța produselor față de copii. Oliţa roşie BIG pentru copii are fiecare colț rotunjit, care minimalizează posibilele răniri. Produsele BIG sunt testate în instituții independente, care susțin și mai mult calitatea produselor. Marca BIG oferă 3 ani de garanție pentru produsele sale.
Smoby este un producător franțuzesc renumit, care se ocupă de fabricarea jucăriilor, care strălucesc într-un aspect de calitate și unic și funcționalitate. Jucăriile Smoby se fabrică din material din plastic puternic, stabil, care în același timp sunt netede și plăcute, moi la atingere. Jucăriile producătorului lider pe piață se fabrică din material de plastic de calitate și nedăunător sănătății, care corespund standardelor de calitate și siguranță europeană. Culorile jucăriilor Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și fantezia copiilor. | În stoc Cod produs: SM110428-8 | |
Joc de construit în cutie Pompieri Firemen Barrel EcoiffierJocul de construit în cutie Pompieri Firemen Barrel de la producătorul franțuzesc Écoiffier este un joc original care poate fi utilizat de toți copiii și în special băieții de la 18 luni. Datorită setului bogat de 45 de piese, copilașii se vor putea bucura de o mașină de pompieri cu o scară, un vehicul de urgență mai mic, un elicopter, figurina unui pompier, o pompă, hidrant, conuri, o stație de pompieri cu tobogan galben, scaune, o masă și accesorii cu tematică de flacără care trebuie stinse. Datorită acestui joc de construit, copiii se vor juca de-a pompieri și salvatori, se vor apropia de lumea adulților. Când asamblează piese mici, copiii își întăresc abilitățile motorice și abilitățile manuale, își dezvoltă și imaginație și creativitatea, învață să-i ajute pe ceilalți.
Cutia practică permite copiilor să curețe jocul de construit în orice moment. De ani de zile, producătorul franțuzesc Écoiffier aduce copiilor jucării de calitate care îndeplinesc cele mai înalte criterii europene, motiv pentru care jucăriile Écoiffier sunt potrivite și pentru cei mai mici copii. În lumea în care întâlnim cel mai adesea produse fabricate în China, producătorul francez diferă semnificativ prin designul său original, influențat de ultimele tendințe, criterii de siguranță în timpul producției și calitate la un preț rezonabil.
| În stoc Cod produs: ECO1929 | |
Tobogan mic XS Slide Beige-Green SmobyToboganul mic XS Slide Beige-Green de la producătorul franțuzesc Smoby este un tobogan practic cu care se vor distra copiii de la 2 ani. Are o construcție solidă și o suprafață de alunecare cu o lungime de 90 cm. Este realizată din plastic rezistent si durabil, catifelat la atingere, si are margini fine si rotunjite. Siguranța toboganului pentru copii este garantată de trepte antiderapante, iar datorită înălțimii sale de doar 75 cm, chiar și cei mai mici copii se pot da pe ea. Toboganul poate fi conectat la apă, datorită căreia copiii o pot folosi și ca tobogan cu apă, ceea ce le va aduce o revigorare răcoritoare în zilele toride de vară.
Dimensiunile toboganului sunt 125*50*75 cm si are o capacitate maximă admisă de 20 kg. Culorile sale sunt protejate de un filtru anti-UV, datorită căruia toboganul arată ca nou chiar și după o utilizare. Este realizată intr-o combinatie placută de verde și bej, care este ideală pentru orice curte sau grădina și ajuta copiii sa să își dezvolte imaginatia și creativitatea. Toboganul pentru copii poate fi folosit primăvara, vara sau toamnși va deveni un loc popular de joaca pentru copiii dumneavoastră. Este ușor de pliat și spălat.
De mulți ani, producătorul franțuzesc Smoby aduce copiilor jucării de calitate, cu un design original. Plasticul de pe jucăriile Smoby este puternic, durabil dar în același timp moale și neted pentru mâinile copiilor, fiind catifelat la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite, astfel încât copiii dvs. să fie în siguranță și protejați de rănire în timpul jocurilor distractive. Culorile de pe jucăriile Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, atrăgând fiecare copil mic. Procesul de producție al jucăriilor Smoby este strict controlat, iar jucăriile îndeplinesc chiar și cele mai înalte criterii de siguranță.
Carcateristici
atunci când este conectat la apă, se transformă într-un tobogan pentru copii cu apă
lungimea suprafeței de alunecare - 90 cm
capacitate maximă admisă 20 kg
potrivit de la 2 ani
filtrul anti UV care protejează culorile de decolorare
fabricat din plastic catifelat, moale și durabil
potrivit pentru orice gradina sau curte
produs francez de calitate
ideal atât pentru băieti cât și pentru fetițe
| În stoc Cod produs: SM820624 | |
în sus |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.