Primele iubiri de la grădiniță: Sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților alături de noi

  Categorii: Oferte și reducere,
5 m.
28. ian'22

Ziua Îndrăgostiților, Sfântul Valentin sau Valentine's Day. Chiar și copiii mici știu că în fiecare an, pe 14 februarie, mărturisim mai multă iubire și îi încântâm pe cei dragi nu doar cu un cuvânt frumos și un sărut, ci și cu un mic cadou, sub forma unei cutii de ciocolată în formă de inimă sau a unei jucării moale de pluș. Vă vom încânta cu reduceri amoroase de Ziua Îndrăgostiților, dar mai întâi aruncați o privire asupra istoria acestei sărbători.

Istoria Sfântul Valentin și povestea patronului acestei sărbători este învăluită în mister. Știm că, februarie a aparținut de mult romantismului și Ziua Îndrăgostiților așa cum o cunoaștem astăzi conține elemente ale tradiției creștine și romane antice. Dar cine a fost Sf. Valentin și de ce șoptesc copiii numele lui la urechile primelor iubiri?

Istoria Sf. Valentin

În istorie au apărut până la trei sfinți cu numele de Valentin sau Valentinus (în special în istoria catolică). O legendă povestește despre un martir care a trăit la Roma în secolul al III-lea, unde a lucrat ca preot. Acest Valentin și-a permis să se opună împăratului Claudius al II-lea, care a hotărât că bărbații singuri sunt soldați mai buni decât cei căsătoriți și le-a interzis tinerilor să se căsătorească. Cu toate acestea, preotul Valentin a celebrat în secret căsătoriile tinerilor îndrăgostiți, dar în cele din urmă împăratul l-a prins și i-a ordonat pedeapsa cu moartea.

O soartă similară a avut un alt bărbat pe nume Valentin, care ar putea fi în spatele nașterii acestei sărbători. Legendele în cazul acestuia, vorbesc despre un episcop din orașul italian de astăzi Terni, care se opunea și acesta împăratului și, de asemenea, a fost condamnat la moarte prin decapitare.

A treia poveste povestește despre un Valentin, care a fost închis în închisorile romane dure, de unde ajuta la evadarea altor prizonieri. Se spune că, acest Valentin a trimis chiar prima „scrisoare de Valentine's Day, după ce s-a îndrăgostit de o fată tânără, probabil fiica unui paznic, care l-ar fi vizitat în închisoare. Înainte de moartea sa, el i-ar fi trimis o scrisoare semnată cu cuvintele „De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.

Deň sv. Valentína

De ce 14 februarie?

Deși adevărul despre Sf. Valentin nu este foarte clar, toți cei trei bărbați au ceva în comun - dragostea și eroismul. Probabil îi mai leagă și data morții, care, potrivit multor, cade la mijlocul lunii februarie. Potrivit informațiilor creștine, Sf. Valentin a murit în jurul anului 270, dar data morții sale nu este singura dată decisivă pentru această sărbătoare.

Potrivit altor surse, creștinii ar fi adaptat această dată la sărbătorile păgâne din Lupercalia. Lupercalia era deja sărbătorită în Roma antică pe 15 februarie în onoarea lui Lupercus, zeul pastorilor si al turmelor. Există mai multe tradiții asociate cu această zi, inclusiv „tragerea la sorți” a numelor femeilor. Potrivit legendei, tinerele își scriau numele pe o foaie, pe care o punea într-o urnă mare situată în oraș, iar burlacii orașului își alegeau de aici numele alesei. Într-un an și o zi, aceștia se căsătoreau.

Toate aceste sărbători sunt sărbătorite la mijlocul lunii februarie, însă doar una este sărbătorită istoric în a 14-a zi a celei de-a doua luni a anului - o sărbătoare dedicată zeiței romane Juno. Soția lui Jupiter, regina tuturor zeilor, era protectoarea femeilor și a nunților. Luperkalia și sărbătoarea în cinstea zeiței Juno au început să fie considerată necreștine în secolul al V-lea, din ordinul Papei Gelasius, și el a fost cel care a desemnat ziua de 14 februarie ca Ziua Sf. Valentin

Cu toate acestea, abia mult mai târziu această sărbătoare a fost asociată definitiv cu dragostea. În Evul Mediu, Anglia și Franța credeau că 14 februarie a fost începutul împerecherii păsărilor, ceea ce a contribuit la concepția că această dată ar trebui să fie o zi de dragoste. Singurul punct dulce care a confirmat această zi a fost poemul Parlamentul păsărilor din 1375 al poetului englez Geoffrey Chaucer, care a descris Ziua Îndrăgostiților drept sărbătoarea zilei romantismului.

Sărbătoriți cu noi dragostea

Peste câteva secole și câteva sărbători ale Sf. Valentin, ne aflăm în 2022 și vă invităm să sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților alături de noi. Surprinde-ți copiii de Ziua Îndrăgostiților cu o jucărie frumoasă și ajutași-i să încânte și ei la rândul lor pe cineva drag. La urma urmei, primele iubiri apar la grădiniță și acolo se împart primele iubiri timide.

Iubirile copiilor sunt dovada vie a faptului că, dragostea înflorește la orice vârstă și nu doar copilașilor de la grădiniță le place să primească un animal de pluș moale, parfumat, ci și adolescenților și chiar adulților. Împreună cu ursuleții noștrii, ne-am gândit la toată lumea, astfel încât să vă puteți bucura pe deplin de reducerile suplimentare de Valentine's, la o serie de categorii.

Vă așteaptă jucării de pluș la prețurile de care vă veți îndrăgosti, păpuși parfumate pe care copiii dvs. le vor îngriji cu drag, jucării frumoase din lemn de la Tender Leaf Toys, modele realiste de mașinuțe Majorette, puzzle-uri pentru întreaga familie, produse pentru bebeluși de la Beaba și Red Castle, care vă vor ajuta cu drag să aveți grijă de cei mici și nu lipsesc nici reducerile suplimentare de Valentine's la jucăriile populare.

Nu ratați ocazia unică de a vă surprinde persoana iubită cu un cadou, pe care l-ați ales cu multă dragoste. La urma urmei, nu există nimic mai frumos decât să-i demonstrezi cuiva că te gândești la el/ea chiar și atunci când nu ești cu el/ea. Vă dorim o Zi a Îndrăgostiților cât mai frumoasă, plină de dragoste, trăită în cercul celor dragi .

Sărbătoriți cu noi Ziua Îndrăgostiților