6 m. A fi părinte nu este deloc ușor, mai ales când auziți sfaturi din toate părțile, despre cum să o faci diferit și mai bine. Adevărul este că există mai multe stiluri parentale de educare a copiilor și cu siguranță , nu există cel mai potrivit stil. Ceea ce se potrivește unei familii poate să nu se potrivească legal altei familii. Care stil parental de educare, îl descrie cel mai bine pe al dvs.?
Le permiteți absolut tot copiilor dvs. și le oferiți libertate deplină? Sau sunteți părinți prea stricți și chiar și dulciurile se împart cu porția? Psihologii, educatorii și mulți alți experți cercetează de ani de zile stilurile educaționale pe care părinții le aplică în casele lor. Pe baza acestor observații, știm că există stiluri care sunt mai mult sau mai puțin consistente.
4 stiluri parentale
Conceptul celor patru stiluri educaționale a fost dezvoltat în anii 1960 de psihologul american Diana Baumrind. În timpul cercetărilor sale, urmărea copiii din grădiniță și le-a observat comportamentul, pe care apoi l-a comparat cu relația dintre copii și părinții lor. A acordat o atenție deosebită îngrijirii copiilor, comunicării comune, așteptărilor părinților și modului în care părinții solicitau disciplina și pronunțau posibile pedepse. De asemenea, a fost important pentru psiholog cum părinții își aratau dragostea și afecțiunea față de copii și cum le prezentau diferite valori.
Pe baza acestor observații, Diana Baumrind a constatat că, în familiile cu copii, au apărut cel mai frecvent patru modele de comportament - autoritar, neglijent, dominan și permisiv. Desigur, există și o conexiune între aceste stiluri și, uneori, nu este sigur că, vă educați copilul după un singur stil.
Stil disciplinar/autoritar
Părinții autoritari au reguli fixe în casele lor și au așteptări foarte ridicate de la copii lor. Acest stil educațional este asociat și cu o sensibilitate scăzută, care în cazuri extreme poate fi egală cu zero. Copiii care experimentează direct un astfel de stil parental pot simți o lipsă de control asupra propriei vieți, o stimă de sine redusă și o presiune parentală care provoacă stres constant. Un copil crescut de o mână autoritară, disciplinară, nu are aproape niciun cuvânt în familie, ceea ce în marea majoritate a cazurilor duce la anxietate și alte tulburări mentale.
Stilul autoritar în practică și impactul acestuia asupra copiilor
La întrebarea „De ce?” copiii vor primi cel mai adesea răspunsul „Pentru că așa am spus”. Părinții cer copiilor să îndeplinească sarcini care sunt dincolo de limitele lor, nu au sprijin parental și sunt adesea pedepsiți pentru lucruri mărunte. Totul din gospodăria dvs. este planificat până în ultima secundă, iar copiii nu au dreptul la propria lor opinie. Este adevărat că, copiii crescuți de părinți disciplinari sunt elevi grozavi, cu rezultate excelente, dar în societate, acești copii se pot comporta ca niște aparate fără un pic de empatie, imaginație și spontaneitate. Copiii crescuți în acest mod fie se revoltă, fie se supun. Sunt predispuși la agresiune, sunt adesea lideri în compania prietenilor (dacă au).
Stilul permisiv-iertător
Opusul complet al primului stil este stilul permisiv , pe care îl veți găsi și sub termenul tolerant. Părinții care iertă sunt foarte sensibili și iubitori, nu le place să creeze limite între ei și copiii lor. Li se potrivește foarte bine eticheta, părintele - cel mai bun prieten. Părinții permisivi nu știu cum să spună nu, copiilor lor și practic, regulile lor nu se aplică, lucru care poate fi dăunător. Părinții încearcă cu orice preț să evite disputele cu copiii lor și fac compromisuri doar pentru a-i face fericiți pe copii. Un părinte permsiiv, iertător, este foarte bun la confort, dar are și lipsuri mari în stabilirea limitelor.
Stilul permisiv în practică și impactul acestuia asupra copiilor
Părinții care își cresc copiii indulgent, evită pedepsele, oricât de grav ar fi motivul pedepsei. Părinților le pasă mai mult de faptul că, copiii lor sunt fericiți și îi percep ca fiind cei mai buni prieteni, ceea ce este, desigur, în detrimentul creșterii și dezvoltării personale a copiilor. Copiii educați în acest fel cresc fără standarde, așa că se luptă cu responsabilitatea și pot obține rezultate mai proaste la școală, deoarece le lipsește motivația. Cu toate acestea, nu au o problemă cu încrederea în sine și contactele sociale. Copiii crescuți de părinți permisivi au, în general, o atitudine pozitivă față de viață, dar se comportă imatur, impulsiv și le lipsește independența.
Stilul neglijent
Acest stil este adesea numit „parentalitate neparticipantă”. De regulă, părinților nu le pasă de nevoile copiilor și îi lasă să aibă grijă singuri de ei. Nu sunt interesați de activitățile copiilor și petrec foarte puțin timp cu ei. Poate ați avut impresia că, nimic nu poate fi mai rău decât un stil autoritar, dar, în general, neglijența este considerată a fi cea mai rea. Părinții nu sunt deloc interesați de copii pentru că sunt copleșiți de propria lor muncă sau hobby-uri, dar se întâmplă adesea că pur și simplu nu sunt interesați de copii pentru că nici nu și-au dorit copii. Părinții neimplicați, nu susțin copiii, nu le arată dragostea și le acordă cu adevărat o atenție minimă.
Stilul neglijent în practică și impactul acestuia asupra copiilor
Părinții neglijenți sunt în esență absenți din viața copiilor. Nu-i pedepsesc, dar nici nu-i laudă. Nu oferă niciun model pozitiv copiilor, nu stabilesc reguli sau limite. Copiii care cresc cu astfel de părinți au adesea cele mai multe probleme în toate aspectele vieții. Nu știu să stabilească noi relații, obțin rezultate slabe la școală, nu au încredere în ei și sănătatea lor mentală are de asemenea de suferit. Nu îi interesează nimic și găsesc adesea alinare în droguri și alcool.
Stilul dominant
Stilul dominant este practic cel mai ideal stil educațional, care aduce un echilibru între sensibilitate, iubire și așteptări clare, limite și cerințe. Un părinte dominant oferă sprijin copiilor și îi îndrumă pe calea vieții, dar în așa fel încât copilul să se simtă în siguranță și iubit. Un stil dominant este în esență o combinație echilibrată a unui stil parental autoritar și iertător. Gândurile și sentimentele copiilor sunt, de asemenea, luate în considerare în timpul educației, mai ales atunci când stabilesc limite și consecințele comportamentului. Părinții își susțin copiii și, deși insistă să respecte regulile, sunt dispuși să facă excepții. Copiii găsesc sprijin în părinții lor și se pot baza pe ei.
Stilul dominant în practică și impactul acestuia asupra copiilor
În familliile părinților dominanți, toate sentimentele sunt binevenite, dar nu toate comportamentele. Părinții își ascultă copiii, sunt empatici și îi ajută să facă față diferitelor situații. Sancțiunile sunt, de asemenea, prezente, dar corespund infracțiunii și sunt de obicei însoțite de explicații și sfaturi despre cum să fie evitate pe viitor. Copiii crescuți de părinți dominanți respectă regulile și pot vorbi deschis cu părinții lor despre lucruri plăcute și mai puțin plăcute. Copiii crescuți în acest fel sunt încrezători, empatici, independenți și harnici. Ei găsesc sprijin la părinți, așa că nu se tem să-și îndeplinească propriile vise.
