Cuvânt cheie Tradiții

Echipament obligatoriu pentru Paște

Sfaturi pentru jucării / Activități pentru copii
04 apr '23
5 m.
 361
Paștele nu este doar despre vacanță, ci și despre tradiții care au fost respectate în cultura noastră de foarte mult timp. Copiii sunt conduși la ei încă de mici, iar toți băieții și fetele știu ce îi așteaptă în perioada Paștelui. Ce nu trebuie să lipsească din dotarea celor mici, dar și a micilor gospodine? Tradiții...

Obiceiuri interesante de Paște în lume

Educația
17 mar '23
6 m.
 280
Paștele este sărbătorit în multe țări din lume, dar nu peste tot este comemorat cu apă, ouă de Paște și mâncare bună, toate acestea după un post lung. În unele locuri, poveștile polițiste sunt în prim plan, în altele sunt vrăjitoarele, iar în unele țări se practică vânătoare de ouă. Cum se sărbătorește...

Au adus aur, tămâie și smirnă. Ce nu știți încă despre cei Trei crai de la răsărit?

Educația
05 ian '21
4 m.
 2529
Numele lor sunt deja cunoscute chiar și de copilașii mai mici și aproape toată lumea știe că ei au fost cei care i-au adus daruri prețioase pruncului Iisus și l-au primit așa cum se cuvine în această lume. Știți de ce Gașpar, Melchior și Baltazar vin mereu pe 6 ianuarie, cine erau de fapt și de ce cineva...

Cât de bine îl cunoașteți pe Moș Nicolae? Cine este și de unde vine în fiecare an?

Educația
30 nov '20
6 m.
 1084
Toți copilașii îl cunosc pe bătrânul cu barbă albă, haine roșii și sacul plină de dulciuri și cadouri. Dar știu de unde vine Moș Nicoale, cum arăta în trecut și de ce este atât de generos cu cei mici? Puneți anul acesta în ghetuțele celor mici, nu numai dulciuri, ci și povestea reală a lui Moș Nicoalea...

Vrăjitoare, capră de Crăciun sau bere: cum se sărbătorește Crăciunul în lume?

Educația
20 dec '18
5 m.
 2441
Cadouri de la Moș Crăciun, brad, salată de boeuf, turtă dulce, colinde, plugușorul ... probabil această scenă vă amintește și dvs. de frumoasa sărbătoare a Crăciunului românesc? Cu toate acestea, nu peste tot, sărbătoresc aceste sărbători frumoase în felul în care o facem noi. Aruncați o privire la cele...

Ziua morților sau Halloween? Sărbătoriți ambele împreună cu copiii dvs.

Educația
15 oct '18
5 m.
 1351
Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau Halloween american? Poate și dvs. vă aflați printre părinții care, resping cu încăpățânare sărbătorirea sărbatorilor superficiale americane doar pentru că avem sărbătorile noastre tradiționale românești. Câțiva dovleci și dulciuri încă nu au omorât pe nimeni, atunci...

Prăjituritul - o distracție pentru toată familia

Gătim pentru copii
15 dec '16
4 m.
 1133
Când ne gândim la Crăciun, ne gândim și la prăjituri. De aceea pentru multe famili, prăjituritul este literalmente un ritual. Încercați să implicați copii în această activitate și astfel veți obține o tradiție comună de familie, de care își vor aminti cu dragoste, copiii dvs. Se spune că, Crăciunul,...