Căldurile extreme sunt aici. Cu noi le veți face față!

5 m.
13. iun'19

După nu chiar cea mai frumoasă vreme de mai, în sfârșit a sosit și luna iunie. Și este într-adevăr o lună foarte călduroasă! În zilele următoare temperaturile vor crește până la călduri veritabile de vacanță, în care ne a salva numai apa. Multă apă! Creați-vă chiar la dvs. acasă, o atmosferă de destinație de vacanță și bucurați-vă de căldurile extreme cu AquaPlay și BIG.

Anotimpul pe care l-am așteptat cu nerăbdare, este în sfârșit aici! Luna mai, cea ploioasă s-a transformat în doar câteva zile, în luna iunie, care va fi extrem de caldă. Nu lăsați nimic la voia întâmplării și faceți tot posibilul pentru a trece peste aceste călduri împreună cu copilașii dvs. fără să dăunați sănătății. Vă va ajuta nu doar aportul adecvat de lichide dar și statul la umbra, sau jucăriile pentru apă și grădină.

Avantajele jucăriilor de apă

Toată lumea este vara atrasă în mod natural de apă, prin care datorită soarelui obținem în corp vitamina D, în același timp, ne putem răcori oricând, sărind în apă. Dar nu avem întotdeauna ocazia să mergem la ștranduri, lacurile sau mare. De aceea, vin în ajutorul dvs. jucăriilor care iubesc apa la fel ca dvs. Este de ajung și o grădină mică sau terasă, singurul lucru care trebuie să lucru de care o să aveți nevoie este apa și copiii care tânjesc după distracție. 

Jucăriile care pot fi conectate la apă, pe lângă funcția distractivă și educativă, mai au ceva suplimentar în timpul verii - acestea răcoresc confortabil aerul din jur, făcând șederea în grădina sau terasa încălzită la soare suportabilă. Jucăriile vesele BIG, sunt o revigorare excelentă, care pe lângă faptul că ne răcoresc, irigă și gazonul. Copiii, dar și adulții, nu își pot imagina vara fără apă.

Vodny klaun horucavy

Jucării stropitoare BIG

În timpul următoarelor săptămâni fierbinți, cea mai bună companie va fi clovnul stropitor BIG, care poate face un truc perfect - după conectarea furtulunui de apa, capacul clovnului va zbura până la 4 metri înălțime, creând o răcorire, duș plăcut de care tânjim cu toții în timpul verii. Este interesant faptul că înălțimea la care pălăria zboară va depinde de presiunea apei. Acest fapt oferă copiilor oportunitatea de a explora și de a cerceta, iar în timpul revigorării, pot încerca să influențeze presiunea apei, astfel încât, pe lângă distracție, vor învăța ceva nou.

Cel mai bun prieten al clovnului este elefantul de apă Aquafant, care pulverizează apă, dar acesta funcționează pe un principiu ușor diferit. Elefantul creează o fântână arteziană, dar este ajutat și de șoaricelul roșu care stă pe capul elefantului. În timp ce elefantul pulverizează apă în înălțime, șoricelul se rotește la 360 de grade și stropește apa în toate direcțiile. Elefantul multicolor cu urechi mobile, va încânta atât copilașii cât și adulții - în timpul căldurilor extreme, cu toții tânjim după răcorire, indiferent de vârstă.

Vodna draha horucavy

Piste de apă AquaPlay

Nimic nu se poate compara vara, cu distracția pistelor de apă AquaPlay. Pistele de apă unice, care îmbină designul suedez și calitatea germană, nu numai că distrează copilașii, ci ii vor și învăța ceva nou și nu în ultimul rând, îi vor revigora în timpul căldurilor extreme. În oferta noastră veți găsi multe modele ale acestor piste, din care cei mici își vor construi baraje și hidrocentrale. Joaca cu pista de apă AquaPlay, trezește în cei mici curiozitatea - micuții fizicieni învață despre mișcarea apei, principiile sale fizice, examinează presiunea apei și fluxul în baraje.

Cu toate acestea, pistele de apă AquaPlay mai au și o altă funcție în timpul căldurilor extreme - pot fi și un suport de apă, pentru animalele de companie sau pasări, care pentru a supraviețui căldurilor extreme, au de asemenea nevoie de un aport adecvat de lichide. Pe lângă asta, apa rece din psitele de apă reîmprospătează aerul și funcționează ca un aparat de aer condiționat natural. Pista de apă poate fi de asemenea contruită în casă sau apartament - apa rece răcește instantaneu și aerul dn interior, care va fi mult mai plăcut.

Cum să facem față căldurilor extreme?

Bineînţeles, joaca cu apă și distracția de la fântână arteziana în timpul căldurilor extreme nu este de ajuns. Repetați cu noi 3 sfaturi de bază, datorită cărora veți face față temperaturilor ridicate cu zâmbetul pe buze.

  • Aportul adecvat de lichide este foarte important în timpul verii. Totuși, chiar și în acest caz, este necesar să știm care este sursa de lichide și ce nu este. Apa potabilă este cea mai potrivită, urmata imediat de ceaiuri din plante, sucuri de fructe si legume proaspete si supe. Evitați băuturile aromatizată.
  • Deși soarele este plăcut în timpul verii, șederea la umbră este de neprețuit. Chiar și ștranduri și parcuri, căutați locații la umbră și încercați să evitați să faceți plajă de la 11:00 la 15:00 când lumina soarelui este cea mai agresivă. De asemenea, nu uitați de pălării, eșarfe sau șepci care vor proteja copiii de insolație.
  • În timpul unei șederi la soare, crema de calitate cu protecție solară este o necesitate. Mai ales în cazul copiilor, alegeți crema cu cel mai înalt factor de protecție posibil și aplicați pielea cu cremă, ori de câte ori ieșiți din apă.

Căldurile extreme sunt aici, dar datorită sfaturilor noastre nu numai pentru jucării, veți supraviețui foarte lejer verii și ce este cel mai important, vă veți distra. Bucurați-vă din plin de vară cu noi!

Răcorirea așteaptă aici